x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Consilier USR “ecologist”, administrator al unei firme care taie pădurile

Consilier USR “ecologist”, administrator al unei firme care taie pădurile

de Ion Alexandru    |    07 Iun 2019   •   11:29
Consilier USR “ecologist”, administrator al unei firme care taie pădurile

Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, dezvăluie că Ana Ciceală, consilier local USR “şi o vajnică apărătoare a parcurilor şi copacilor din Bucureşti, este administratorul unei firme străine care a cumpărat 11.000 de hectare de păduri în România pentru exploatare forestieră”. Firma a fost achiziţionată în decembrie 2012 de celebra Holzindustrie GMBH, cel mai mare exportator de lemn din România.

 

Conform sursei citate, în aprilie 2008, Ana Ciceală a fost numită administrator unic al Julel Nielsen Forest & Agriculture Investments SRL, după ce, anterior, compania fusese administrată de tatăl său, Ion Ciceală, iar actuala consilieră USR lucra, în cadrul aceleiaşi societăţi, ca transaction manager. Firma în cauză se ocupă de cumpărarea şi exploatarea de păduri. În 7 ianuarie 2009, firma şi-a completat obiectul de activitate cu “intermedieri în comerţul cu material lemnos şi materiale de construcţii”.

“Firma JNFAI a fost înregistrată în septembrie 2006 în România, având ca unic acţionar o firmă daneză Julel Nielsen Romanian Forest and Agriculture Investments A/S.l.  Ulterior (mai 2008), JNFAI a fost preluată de o altă firmă daneză (Torsana Laser Tehnologies A/S), controlată de acelaşi Carl Christian Juel Nielsen. (…) Acesta a reuşit ca, prin firma adiministrată de actuala USR-istă Ciceală şi, anterior, de tatăl ei, să preia exploatarea unei uriaşe suprafeţe de pădure din România. Până în 2012, JNFAI a achiziţionat 11.000 hectare de pădure pentru exploatare forestieră în schimbul a circa 20 milioane de euro”, mai arată Grupul de Investigaţii Politice.

Mai mult, în decembrie 2012, Carl Christian Juel Nielsen şi-a vândut firma. Cumpărătorii au fost nimeni alţii decât austriecii de la Holzindustrie Schweighofer GMBH, firmă implicată în cele mai mari scandaluri cu tăieri de păduri din România.

Ana Ciceală i s-a alăturat lui Nicuşor Dan în 2015 şi a intrat în Consiliul General Bucureşti în 2016. De atunci, ea a devenit unul dintre cei mai vocali politicieni USR. “Şi ce apără cel mai vehement politiciana Ciceală? Tocmai parcurile şi copacii din Bucureşti”, mai dezvăluie sursa citată.

×
Subiecte în articol: Ana Ciceală