x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Culmea tupeului: Autorităţile au vrut să distrugă Bucegii cu bani de la UE!!!.

Culmea tupeului: Autorităţile au vrut să distrugă Bucegii cu bani de la UE!!!.

de Doru Cobuz    |    Dorian Cobuz    |    08 Iun 2011   •   21:00
Culmea tupeului: Autorităţile au vrut să distrugă Bucegii cu bani de la UE!!!.

Ministerul condus de Elena Udrea a alocat, de asemenea, cateva milioane de lei pentru lucrarile de construire a trei cabane/adaposturi Salvamont, pentru instalarea unor indicatoare turistice, amenajarea unui helioport si a unei zone de campare. Pe de alta parte, ministerul a prins in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii amenajarea unui alt drum care completeaza opera de colonizare urbana a Parcului National Bucegilor, DJ 714. In plus, acelasi minister finanteaza amenajarea unor partii de schi pe coamele muntelui.

In repetate randuri, reprezentantii Consiliului Judetean Dambovita au sustinut ca asfaltarea Drumului Babelor prin Parcul National Bucegi si peste coloniile de plante protejate ar fi trebuit sa faca obiectul unei finantari europene prin acelasi minister. In scris, CJ repeta aceasta afirmatie potrivit careia 'obiectivul (...) a fost declarat eligibil, dar trecut in lista de rezerva din lipsa de fonduri“. Cu alte cuvinte, la momentul la care Romania avea un grad de atragere a fondurilor europene de 5 procente, iunie 2010, 'Reabilitarea DJ 713 Sinaia – Cabana Cuibul Dorului – Saua Dichiului – Cabana Babele“ nu a primit bani pentru ca multe alte proiecte sufocau conturile pline cu euro!?! Sau lucrarea nu a fost de fapt inscrisa pentru a nu confrunta proiectul cu exigentele Comisiei Europene la capitolul protectia mediului?!?

Raspunsul real ramane inca un mister. Cert este ca Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, bun prieten de altfel al presedintelui CJ Dambovita, Florin Popescu, este ctitorul neafisat al proiectului de colonizare a Bucegilor.

×