Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zi grea pentru polițistul Cristian Cioacă. Adus de dimineață, în cătușe, la Tribunalul București, a trecut prin caznele a două procese. În primul s-a judecat cererea de înlocuire a măsurii preventive, cerere depusă de avocata lui, care spera că instanța îi va scoate clientul din arest, în schimbul obligației de a nu părăsi țara. În al doilea proces, Tribunalul București a judecat prelungirea mandatului de arestare preventivă. Cioacă a fost arestat la 5 decembrie a.c. pentru 29 de zile.
Ambele cauze au fost pierdute de cel inculpat că și-a ucis soția. În ședința care a avut caracter secret, judecătorul Voina Ionuț Victor a admis cererea Parchetului General, dispunând prelungirea mandatului de arestare preventivă cu alte 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs.
La procesul privind înlocuirea măsurii preventive, Cristian Cioacă, simțind că joacă marea carte a eliberării sale în prag de revelion, a acceptat să se confeseze judecătorului Matei Dorel George. Prevăzător și procedural, magistratul l-a prevenit pe inculpat că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lui. Apoi, l-a ajutat să-și construiască declarația, întrerupându-l și punându-i întrebări. Ce-a ieșit a fost un recital magistral!
Elodia, „presupusa victimă”
„Îmi susțin cele precizate în cererea scrisă”, și-a început Cioacă declarația, timid. „Sunt acuzat de o faptă deosebit de gravă, pe care nu am comis-o. Nu m-am sustras niciodată și nici nu mă voi sustrage de la urmărirea penală, sunt polițist, am un copil minor în întreținere. Nu există indicii directe și nici indirecte asupra mea, toate sunt simple prezumții”. Privirea curioasă a judecătorului îl îndeamnă pe inculpat să-și continue pledoaria. „În perioada de timp de la arestare până-n prezent a fost audiat un singur martor ce și-a menținut declarația din 2007 și care menționează că „dacă există două persoane identice, nu ar fi avut cum să confunde persoana respectivă”...”. „Stați așa, că nu înțeleg! N-are logică ce spuneți!”, îl întrerupe judecătorul. „Nu știu exact declarația, domnule președinte, dar martorul a văzut pe presupusa victimă ulterior dispariției sale și nu avea cum să o confunde. Mai există un martor ce a văzut-o pe presupusa victimă și care nu a fost audiat, răspunsul Parchetului fiind că nu este de găsit. Este dificil de crezut acest lucru, pentru că pe internet există un interviu de-al său dat unei publicații. Această persoană se numește Ronald Mustață”.
(Nota red. – Publicația căreia „Ronald Mustață” i-a acordat acel interviu, în octombrie 2007, se numește Jurnalul Național. Interviul, cu titlul „Martor după pozele de la tv” e publicat, asa cum a apărut el la acea dată, în subsolul acestui articol.)
„Domnule, cam multe urme de sânge!”
„Timp de trei ani și jumătate, în acest dosar nu s-a mișcat practic nimic”, și-a continuat Cioacă declarația în fața judecătorului Matei. „În dosar există o mențiune că soția mea a ieșit din țară în anul 2010...” „Domnule”, îl întrerupe judecătorul, dorind mai multe lămuriri, „cum vă explicați urmele de sânge găsite pe acel perete, sub noile straturi de glet și de vopsea?”. „Există martori care susțin că în acel apartament s-au efectuat lucrări până-n 2007”, spune Cioacă. „Datorită infiltrațiilor de apă de la baie, peretele se scorojise și au fost făcute lucrări de vopsire, cu încă două straturi, a peretelui despărțitor dintre baia mică și dormitor”. „Când? Ați închiriat apartamentul, iar chiriașii n-au făcut aceste lucrări. Când au fost făcute ele?”, insistă judecătorul. Cioacă se uită la el candid. „Nu știu”, șoptește și ridică ușor din umeri. „Nu pot preciza când au fost făcute aceste două vopsiri”, se adaugă frază în declarația lui.
„Cum vă explicați urmele de sânge găsite în casa dumneavoastră?”, vrea să afle judecătorul. „E sânge pe siliconul de la cada din baie...” „Baia mare”, precizează, atent la detalii, Cioacă. „... sunt urme de sânge sub lada de pe hol, amestecate cu detergentul cu care s-a șters pe jos. Cum vă explicați aceste urme de sânge?”, vrea să știe judecătorul. „Nu-mi explic”, mărturisește Cioacă. „Dar urmele de sânge de pe tocul pistolului?”, insistă judecătorul. Cioacă trage aer în piept. „Mi-au luat tocul de pistol și preșul din portbagajul mașinii după ce se uitaseră pe ele și nu găsiseră nimic”. „E grav, domnule! Chiar așa?! Cine sunt cei care v-au făcut una ca asta?”, nu-i vine a crede judecătorului. „De la IJP Brașov”, răspunde Cioacă. Se consemnează în declarație: „Mi-au luat tocul și preșul din portbagajul mașinii după ce în prealabil se uitaseră și nu găsiseră nimic și nu-mi explic cum ulterior ar fi apărut aceste urme de sânge la care se face trimitere în materialul de urmărire penală. Polițiștii care au venit în 2007 erau de la IJP Brașov și aveau un aparat cu lumină albastră pe care l-au folosit asupra pistolului (n.r. – tocului pistolului) și preșului atunci când au zis că nu se observă nimic. Nici nu sunt sigur că aceste două obiecte sunt trecute în procesul verbal de ridicare a probelor”.
„Domnule, sunt cam multe urme de sânge în casa dumneavoastră!”, constată magistratul. „Nu știu cum au apărut stropii de sânge din apartament”, susține Cioacă. „Numai că se omite un fapt esențial și anume că, în noaptea aceea, eu am fost plecat la Pitești!” (n.r. – de fapt, conform traseului stabilit cu ajutorul releelor de telefonie mobilă, Cioacă a revenit în Brașov în aceeași noapte, în jurul orelor 2:00)
Te uită, pică frunza...
„Dar obiectele găsite în râpă, care erau din casa dumneavostră, cum vi le explicați?”, insistă judecătorul. „Domnule președinte, când Elodiei i s-a rupt apa (n.r. – s-a declanșat nașterea), eram la Râșnov. În râpă a fost găsit un caiet de sarcină. Posibil ca el să fi rămas în casa socrilor mei”. „Dar uniforma de polițist nu e a dumneavoastră?”. „Precizez că hainele de poliție și insigna cu gradul meu nu sunt ale mele”, se consemnează în declarația lui Cioacă. „Dar acea pereche de chiloți bărbătești, nici ei nu sunt ai dumneavostră?”, se miră judecătorul. „Nu am cunoștință despre perechea de chiloți despre care se spune că sunt ai mei și au fost găsiți acolo. Nu știu ce e cu flaconul de parfum al soției, cu urme de sânge, găsit acolo. Îmi ridică însă niște semne de întrrebare faptul că unele obiecte, așa cum se vede din planșele foto, sunt acoperite cu frunze, iar altele nu sunt. Ori, acest lucru ar putea fi o înscenare”, concluzionează Cioacă. „Bună observație asta, cu frunzele! Cine să vă fi înscenat asta?”, îl întreabă judecătorul. „Nu știu”, repetă Cioacă. „Dar testul poligraf, pe care l-ați picat, ca să nu zic c-ați mințit acolo de-ați rupt, de ce n-ați dorit să-l repetați?”. „Pentru că n-am mai avut încredere, domnule președinte”, mărturisește Cioacă. „Prima testare s-a desfășurat în condiții necorespunzătoare, fiindu-mi puse de patru ori aceleași întrebări, dar, surprinzător, pe foaia de răspuns apare doar un singur răspuns”. „Și de ce nu v-ați dus în altă zi, să cereți să fiți testat corespunzător?”. „Nu am mai dorit”, recunoaște Cioacă.
Teoria înscenării
„Ce credeți că s-a întâmplat cu soția dumneavoastră?”, întreabă magistratul. „Nu am cunoștință. Eu consider că soția mea este în viață”, susține Cioacă. „Și din ce trăiește? Spuneți că ar fi în străinătate... Conturile bancare nu și le-a accesat. Lucrează la Mc (n.r. – Donald’s)? Că era avocată, nu poate profesa în afara țării...”. „Nu știu, domnule președinte. Eu, din mail-urile pe care și le dădea cu un iubit de-al ei asta am dedus, că soția mea dorea foarte mult să plece sau chiar să se ascundă, cum spunea ea”. „De ce să se ascundă?”, se miră magistratul. „Nu-mi explic asta, este opinia ei.”
În audierea inculpatului, procurorul de ședință dorește să afle mai multe despre „teoria înscenării”. „De ce credeți că sunteți acuzat dumneavoastră?”, îl întreabă el pe Cioacă și „qui prodest?” (cui folosește?). „Nu pot să știu de ce sunt eu singurul suspect din acest dosar”, răspunde Cioacă. „Și nici dacă are cineva ură pe mine din cadrul anchetatorilor, ca să-mi însceneze ceva”.
Din 2007 și până acum, Cristian Cioacă a refuzat să mai răspundă anchetatorilor la întrebările legate de fapta de omor pentru care este cercetat. Declarația de ieri, dată la Tribunalul București, este o premieră în acest dosar. Însă ea nu l-a salvat pe Cioacă și nici nu l-a inocentat în ochii judecătorului Matei, care a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive. Decizia este definitivă.
Polițistul Cioacă își va petrece revelionul în arest. Chiar dacă avocata lui va face recurs la prelungirea mandatului de arestare, Curtea de Apel București va judeca această cauză după Anul Nou.
Martor după pozele de la tv
Interviul cu „Ronal Mustață” a apărut în ediția specială a Jurnalului Național din 10 octombrie 2007. Reporterul Anca Scarlat a luat legătura telefonic cu „martorul”, contactându-l la un număr de telefon ce ne fusese pus la dispoziție chiar de către... Cristian Cioacă.
„Brașoveanul Ronald Mustață, unul dintre martorii oculari care au spus că au văzut-o pe Elodia după momentul în care se presupune că aceasta ar fi fost ucisă, se ferește acum să mai vorbească. Deși, imediat după ce a devenit cunoscut acest caz, martorul a apărut „pe sticlă” (n.r. - în direct, prin telefon, la OTV) și a oferit o mulțime de amănunte. Mustață susține că a văzut-o foarte bine pe avocata Elodia Ghinescu în dimineața zilei de 30 august. Ar însemna că femeia nu a fost ucisă în noaptea de 29 spre 30 august, când a plecat de acasă. Desi a încercat să îl contacteze pe cel care l-ar putea salva de incriminare, soțul avocatei dispărute nu a primit de la martor decât un raspuns prin SMS, prin care Mustață se scuză că nu poate veni „de teamă să nu interpreteze aștia cine știe ce”, pentru că are „un copilaș de crescut”. Cu noi a vorbit.
Ronald Mustață: Nu mai răspund la nimic. Exact asta i-am spus și celui cu care... celui în cauză... Nu mă mai implic.
Jurnalul National: Ați văzut-o pe 30 și știți sigur că era ea?
- Dupa pozele pe care le-am văzut la Dan Diaconescu, normal că era ea.
- O cunoșteați dinainte?
- Nu. Eu am văzut pozele de la televizor și...
- Și v-ați adus aminte că ați văzut-o în dimineața respectivă... Și era îmbrăcată într-o haină de piele?
- Nu, era într-un costum negru de stofă.
- Pe la ce oră se întâmpla asta?
- Între 8 si 9.
- Și a urcat într-o mașină...
- Da, da. Exact cum am declarat pe post.
- Dar ea v-a atras atenția de ați remarcat-o?
- Arăta bine, era... asta a fost chestia.
- Și câte persoane mai erau cu ea?
- Două persoane.
- De sex masculin?
- Da, da, da, da.
- S-au comportat într-un anumit fel? Reieșea că sunt prieteni sau au agresat-o în vreun fel?
- Nu, domne, nici vorbă de așa ceva.
- Vorbeau?
- Nu, așteptau pe cineva, probabil că persoana pe care o așteptau n-a venit, s-au urcat în mașina și-au plecat. „Hai că nu mai vine aia”, și spunea ea că trebuie să ajungă la penitenciar sau așa ceva.
- Și dumneavoastră erați acolo întâmplător și așteptați pe cineva?
- Da, mă, eram cu mașina și așteptam pe cineva să iasă din hotel.
- Vă mai amintiți cum avea părul în dimineața respectivă?
- Părul... șaten, așa...
- Era machiată sau nu?
- Era machiată rău.
- Vă aduceți aminte și ce geantă avea? Sau ce pantofi?
- Nu v-am spus că n-am văzut-o cu nicio geantă?
- Și cam cât timp a durat?
- Un sfert de oră. Între 8 și 9.
