x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Mega-mituitorul Florică este furnizor al Curții de Conturi

Mega-mituitorul Florică este furnizor al Curții de Conturi

de Cristian Anton    |    22 Aug 2016   •   10:48
Mega-mituitorul Florică este furnizor al Curții de Conturi
Sursa foto: Simion MECHNO / AGERPRES FOTO

Claudiu Florică, mituitorul din dosarul Microsoft, își vede nestingherit de afacerile cu statul, în timp ce beneficiarii șpăgilor sale așteaptă să vadă cât vor sta după gratii în cel mai mare caz dovedit de corupție de după 1989. Synotech Global Services România SRL, firma lui Florică, a primit un contract de la Curtea de Conturi, la scurt timp după ce a încasat o sumă frumoasă, culmea, chiar de la Ministerul Justiției.

Curtea de Conturi a atribut pe 29.06.2016 un contract pentru furnizarea și instalarea unui sistem de climatizare cu controlul umidității, beneficiară fiind Synotech Global Services România SRL. Firma controversatului Claudiu Florică va primi pentru serviciile sale 386.543,31 lei, fără TVA, iar durata de derulare a contractului este de 120 de zile. Curtea de Conturi este a doua instituție de forță a statului care cumpără anul acesta echipamente de la un șpăgar dovedit. În aprilie, până și Ministerul Justiției a bătut palma cu Claudiu Florică, oricât de absurd ar suna asta. Până la urmă, în România e perfect normal ca statul să dea bani de bunăvoie mituitorului din cel mai mare dosar de corupție de după 1989. Justițiabilii au plătit 1,2 milioane de lei firmei Synotech Global Services România SRL pentru dotarea cu echipamente IT a instanțelor, inclusiv a celei în care se judecă dosarul Microsoft.

Statul se chinuie să rezilieze contractul

Culmea ironiei, același stat care îi oferă bani lui Claudiu Florică se chinuie să suspende plățile pe care trebuie să i le facă în cadrul contractului Microsoft. Curtea de Apel București judecă solicitarea Ministerului Comunicațiilor de suspendare a plății prevăzute într-un contract încheiat în aprilie 2013 privind asigurarea legalității licențelor Microsoft utilizate în mai multe instituții publice. Primul termen de judecată este pe 19.09.2016, iar statul speră să aibă aici câștig de cauză, după ce Tribunalul București i-a respins în noiembrie 2015 cererea formulată în acest sens. Pârâții în dosar sunt D-CON.NET.AG (actualmente Synotech Global Services Swityerland AG), Unicredit Bank România, D-CON. NET GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweitz AG și DIM Soft SRL (actualmente Synotech Global Services România SRL), iar Microsoft România are calitatea de intervenient.

Claudiu Florică este unul din personajele cheie ale dosarului Microsoft, în care mai mulți foști demnitari sunt acuzați că au luat șpăgi în valoare totală de 60 milioane de euro. Afaceristul a fost însă complet exonerat de orice vinovăţie, de către DNA, deşi a recunsocut că a mituit persoanele acuzate şi ulterior condamnate în acest dosar. Denunţurile sale au vizat oameni politici și de afaceri de primă mână, precum Elena Udrea, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu, Nicolae Dumitru, Gheorghe Ştefan etc.

×