x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Energie pentru ALRO, din casa şi hotelul "Trumpiţei"

Energie pentru ALRO, din casa şi hotelul "Trumpiţei"

de Dorian Cobuz    |    12 Dec 2010   •   18:43
Energie pentru ALRO, din casa şi hotelul "Trumpiţei"
Sursa foto: /Jurnalul Naţional
142210-jf-img-1055.jpgImplicarea ministrului Elena Udrea şi a soţului său, Dorin Cocoş, în de­mer­sul acţionarului ALRO, Vitaly Maschitskiy, pentru obţinerea de contracte de energie ieftină este una mult mai gravă decât s-a crezut iniţial.

O nouă stenogramă, prezentată în emi­siunea "Ora de foc" din data de 9 de­cembrie 2009, aruncă o nouă lu­mină acţiunilor soţilor Udrea-Cocoş în legătură cu ruşii de la ALRO.
Din transcrierea unei discuţii din data de 27 iunie 2006, dintre Marian Năstase şi Valery Krasnov, doi dintre reprezentanţii lui Maschitskiy în România, aflăm că cel puţin una dintre întâlniri a avut loc la Euro Hotels, proprietatea lui Dorin Cocoş. Ba, mai mult, din discuţia telefonică interceptată se înţelege că cel puţin o întâlnire anterioară ar fi avut loc chiar "la reşedinţă" – această exprimare nu poate decât identifica o proprietate a interlocutorului cu care tocmai se pregăteau să se reîntâlnească. Respectiv, Marian Năstase vrea să se asigure că Valery Krasnov a reţinut corect care este locul întâlnirii. "La hotelul lui. Nu la reşedinţă, nu?", îi răspunde rusul vicepreşedintelui Consiliului de Administraţie al ALRO. Convorbirea este ezitantă. Marian Năstase face o precizare în plus: "Da, dar nu la casă, la...".

Cei doi, ca de altfel toţi cei implicaţi în aceste negocieri interceptate de Serviciul Român de Informaţii (SRI), folosesc un limbaj care încearcă să ascundă subiectul discuţiei. Dar tocmai această modali­ta­te de a se feri în cazul în care con­vor­birile ar face subiectul inter­cep­tă­ri­lor le ridică şi lor dificultăţi şi îi tră­dea­ză. Krasnov şi Năstase insistă asu­pra subiectului, şi aşa se face că aceas­tă stenogramă aduce la lumină o informaţie care vine să confirme faptul că implicarea Elenei Udrea, în ca­li­tate de consilier personal al pre­şe­dintelui Traian Băsescu, dar şi implicarea soţului său în negocierile cu reprezentanţii proprietarului ALRO au depăşit cu mult cadrul oficial şi fişa postului "blondei de la Co­tro­ceni". Dorin Cocoş nu deţinea la acel moment şi nici anterior vreo funcţie oficială care să justifice în vreun fel interesul ruşilor de a discuta cu el problema contractelor de energie sau alte chestiuni legate de ALRO.

Reamintim că primele steno­gra­me privind această implicare au apă­rut acum două luni, iar Elena Udrea a avut o reacţie violentă, negând in­formaţiile deduse de jurnalişti din con­ţinutul convorbirilor. Ulterior, într-un interviu acordat agenţiei Me­diafax, ministrul Dezvoltării Re­gio­nale a afirmat că nu se regăseşte printre personajele evocate de aceste interceptări. "Aşa-zisele referiri la mine, din punctul meu de vedere, nu sunt rea­le. Nu mă regăsesc în aceste refe­riri", a susţinut Elena Udrea în interviul respectiv.

Nu s-o fi regăsind Elena Udrea, aşa zice domnia sa, în stenograme, dar soţul domniei sale, în mod sigur da. Euro Hotels nu numai că este nominalizat, dar este şi corect loca­li­zat – "Ăla de la Clucerului". Respectiv, Euro Hotels International Triumf este situat pe Bulevardul Mareşal Averescu nr. 32-34, aproape de intersecţia cu Strada Clucerului. Locali­za­rea sa pe Strada Clucerului, deşi incorectă din punct de vedere poştal, este făcută chiar de diverse site-uri des­tinate turiştilor care vor să în­nopteze prin Capitală.

Convorbire Krasnov – Năstase – 27 iunie 2006
Krasnov: Bună dimineaţa! Ră­mâ­ne ora 10?
Năstase: La ora 10, la hotelul lui.
K: La hotelul lui. Nu la reşedinţă, nu ?
N: La hotel, da?
K: Ţi-l dau pe şofer, pentru că ...
N: Deci vii la hotel.
K: La Marriott.
N: Nu.Vii la hotel la...
K: La casă?
N: Da, dar nu la casă, în partea...
K: Da.
N: Ştii unde, la care hotel?
K: La Internaţional.
N: Nu, vorbeşte cu Mihai. La hotel Eurohotel, ăla de la Clucerului.
K: Îl ştiu.
N: Bine, la 10 trebuie să fiţi acolo.

Noile stenograme în posesia cărora au intrat jurnaliştii de la Rea­litatea readuc în discuţie şi subiectul unei valize cu 4 milioane de euro care ar fi fost dată de ruşi soţilor Udrea-Cocoş. Potrivit fostulului procuror Ciprian Nastasiu, care în 2007 a iniţiat un dosar penal cu privire la aceste aspecte, informaţia i-a fost furnizată chiar de surse din servicii de informaţii. Într-un interviu televizat, ulterior demiterii sale din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiu­ni­lor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Nastasiu a povestit detaliat informaţiile primite de la surse operative cu privire la va­liza cu milioane de euro care ar fi fost dată chiar în hotelul lui Dorin Cocoş.

Informaţia a apărut însă în spaţiul public încă din februarie 2007. Mi­nistrul Economiei şi Comerţului de la acel moment, Codruţ Şereş, a afirmat într-o intervenţie televizată: "(...) Aş fi foarte interesat să aflu dacă cei care l-au informat pe domnul pre­şedinte l-au informat şi de va­lizele cu bani care se cărau către Cotroceni în perioada toamnei 2005, pentru ca ALRO să poată să-şi cumpere energia ieftină. (…) ALRO ducea valize cu bani la Administraţie, nu la domnul preşedinte. Avea acolo anumiţi consilieri, o lipeală foarte serioasă cu cei de la ALRO". Şereş a menţionat că aceasta este informaţia care circulă pe piaţa energiei: că cei de la ALRO ar fi plătit unui consilier al preşedintelui Traian Băsescu 4 milioane de euro pentru succesul demersului lor.

Această informaţie ar reieşi şi dintr-una dintre stenogramele nou ie­şite la iveală. Exprimarea ne­fi­reas­că, "salut mare", arată chiar şi ci­­ti­torilor portocalii în cerul gurii că vor­bitorul "descrie" o dimensiune sau valoare. Iar 4 milioane de euro cash încap într-o valiză destul de ma­re, iar valoarea o putem aprecia cu toţii.

Convorbire Krasnov – Maschitskiy – 6 iulie 2006
KRASNOV: Vitali Lvovici, salut!
MASCHITSKIY: Da, Nicola­evici, salut!
K.: Păi, eu azi m-am întâlnit cu Trump, i-am transmis un salut mare din partea ta.
M.: Nicolaevici, mai cu grijă, pentru că...
K.: Da, da, da, înţeleg, înţeleg... Eu i-am transmis din partea ta un salut.
M.: Un salut....
K.: Da, un mare salut. El a fost foarte mulţumit.
M.: Tu ai intuit totul corect, da?
K.: Absolut, da!

Reamintim că aceste stenograme au fost "rodul" interceptărilor făcute în 2005-2006, în cadrul unei ample in­vestigaţii a DIICOT cu privire la pri­vatizarea unor societăţi strategice. Dosarul cunoscut sub numele "ALRO-Nuclerelectrica" cu privire la de­mersurile ruşilor pentru achi­zi­ţia de energie electrică la tarife pre­fe­ren­ţiale a fost demarat de pro­curorul Nas­tasiu în anul 2007. Plecând de la in­terceptările anterioare, acesta a ins­­trumentat o cauză de subminare a eco­­nomiei naţionale, dar iniţiativa lui pare să fi făcut obiectul unei mu­şamalizări politice. Trei procurori au preluat pe rând dosarul şi au părăsit rândurile DIICOT în diverse circumstanţe. Abia al pa­tru­lea procuror a în­­chis cauza în ianuarie 2010, după rea­legerea lui Traian Băsescu la Co­troceni, acesta sem­nând o rezoluţie hi­lară prin care i-a scos de sub ur­mă­rire penală pe toţi cei în cauză. De altfel, de-a lungul tim­pului, mai mulţi oameni politici au fost chemaţi la Parchet pentru a da declaraţii în acest dosar "al pri­va­t­i­ză­rilor strategice". Printre ei Vasile Blaga sau Adriean Videanu. Dar rezultatele anchetei seamănă mai degrabă cu o operă politică dictată de Traian Bă­se­scu: acuzaţii au fost formulate doar oponenţilor politici ai preşedintelui.


"Comandantul" a dat rezoluţia
Interceptările cu privire la efortu­rile lui Vitaly Maschitskiy de a ob­ţine contracte favorabile cu statul român pentru energie electrică au o importanţă deosebită, pentru că în viziunea jurnaliştilor, nu şi a procurorilor, ele devoalează un periculos centru de influenţă po­li­tico-economică localizat chiar în sediul Administraţiei Prezi­den­ţia­le. În plus, ALRO a obţinut con­trac­tele favorabile dorite, iar pre­şe­dintele personal s-a implicat în susţinerea acestei cauze. "Rog analizaţi această scrisoare şi dispuneţi măsuri în conformitate cu interesele Guvernului şi, dacă este posibil, şi cu interesele economiei naţionale", a scris preşedintele Traian Băsescu pe memoriul înaintat de ALRO pe care l-a expediat apoi ministrului Şereş. Memoriul acţionarului ALRO însoţit de rezoluţia pusă de Traian Băsescu cu stiloul oficial au fost făcute publice încă din 2007. Tocmai despre această rezoluţie, obţinută ca urmare a eforturilor lui "Trump" şi a "Trumpiţei", vor­besc şi cei interceptaţi. "S-a implicat activ în problema asta ("Co­mandantul" – n.r.), a avut o dis­cuţie extrem de serioasă cu Pilotul şi a preluat controlul asupra problemei. S-a scris o rezoluţie la hârtiile pe care le-am transmis", îi raportează Krasnov lui Maschitskiy. "Pilotul" este chiar ministrul Economiei, Codruţ Şereş, potrivit specialiştilor din SRI. Iar detaliile presiunilor lui Băsescu asupra ministrului de a acorda atenţie demersului ruşilor au fost făcute public chiar de Şereş: Traian Bă­sescu, "Comandantul", cum îi spun ruşii, a sunat la MEC de trei ori pe linia telefonică securizată pentru a se asigura că ministrul va acorda atenţia cuvenită res-pec­tivei rezoluţii. Theodor Stolojan, consilierul pe probleme economice al preşedintelui Traian Băsescu, la acel moment, l-a su­nat şi el pe ministrul Economiei în aceeaşi problemă. De unde se vede că Administraţia Prezi­den­ţială a acordat o atenţie deosebită acestui subiect.

Daţi-ne stenogramele!
Gravitatea faptelor semnalate, dar şi implicaţiile acestora fac ca dosarul 30/D/P/2007, cunoscut ca "ALRO-Nuclearelectrica", să necesite o amplă analiză atât din partea Jus­ti­ţiei, cât şi a mass-media. Implicarea consilierilor pre­şe­din­telui Traian Băsescu în susţinerea intereselor unui agent comercial ridică semne de întrebare atât pentru procurori, cât şi pentru contribuabilul-elector. Ca urmare a apariţiei mai multor informaţii contradictorii cu privire la soarta interceptărilor din dosarul "ALRO-Nuclearelectrica", Jurnalul Naţional a făcut o cerere către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a afla exact câte unităţi de stocare electronică cu respectivele interceptări există la dosar, dar şi pentru a solicita copii ale acestora.

Răspunsul semnat de chiar şeful DIICOT, Codruţ Olaru, confirmă existenţa a 80 de unităţi de stocare cu aceste interceptări – informaţie care a fost pusă sub semnul îndoielii în cadrul unor emisiuni televizate. În acelaşi timp, procurorul-şef Olaru, neglijând aspectul că dosarul este unul de interes public, iar, în plus, rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale este contestată, dosarul aflându-se pe rol, a refuzat accesul nostru la aceste probe. Jurnalul Naţional consideră că doar după ce vor fi făcute publice interceptările în integralitatea lor opinia publică va putea înţelege cu exactitate motivele pentru care cei implicaţi au fost scoşi de sub urmărire penală, dar şi care a fost implicarea celor menţionaţi.

×
Subiecte în articol: alro Dorin Cocos Elena Udrea