x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Exclusiv. Documente Stratfor, publicate de Wikileaks. "Fost coleg cu actualul preşedinte, fost ministru de Externe”, contactat pentru a lămuri “izolarea” internaţională a lui Traian Băsescu

Exclusiv. Documente Stratfor, publicate de Wikileaks. "Fost coleg cu actualul preşedinte, fost ministru de Externe”, contactat pentru a lămuri “izolarea” internaţională a lui Traian Băsescu

de Adrian Mogos    |    03 Feb 2014   •   20:53
Exclusiv. Documente Stratfor, publicate de Wikileaks. "Fost coleg cu actualul preşedinte, fost ministru de Externe”, contactat pentru a lămuri “izolarea” internaţională a lui Traian Băsescu
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Jurnalul Naţional prezintă o serie de articole legate de “Umbra CIA” în România. Sursa Strafor, un europarlamentar social-democrat, a fost contactată pentru a lămuri de ce făcuse referire într-un articol la “izolarea” internaţională a preşedintelui Traian Băsescu.
________________________

Un diplomat român din Maroc, adjunctul şefului misiunii diplomatice, Alex Dodan, a trimis pe 30 decembrie 2010 un mail pe adresa de contact a Stratfor în care oferea firmei o analiză făcută de el pe când lucra în Centrala Ministerului Afacerilor Externe. “Dragă domnule Friedman, sunt un diplomat activ român. Nu vreau să par ridicol, dar trebuie să vă spun că am fost aproape fascinat după ce am citit interviul pe care l-aţi dat Hotnews şi recentul articol despre România. Mi se par interesante remarcile dumneavoastră asupra rolului Turciei. Am urmărit această chestiune pe când aproape un an (2009-2010) pe când eram în Centrala MAE. În aprilie 2010, cu şase luni înainte să publicaţi excelenta analiză despre România, am făcut o analiză politică asupra mecanismelor de cooperare externă ale UE şi a opţiunilor României în zona Mării Negre. Din câte ştiu eu, aceasta nu a fost urmată de nici o acţiune concretă (nu mă mir totuşi) şi a rămas ca o contribuţie pur personală, teoretică la diplomaţia română din 2010. Poate dumneavoastră veţi considera că merită să lecturaţi acest document, chiar şi numai pentru a-l compara cu ceea ce aţi găsit dumneavoastră pe teren. Dacă, cu amabilitate, îmi veţi oferi o adresaă de email, vă trimit cu drag analiza, în mod informal, prietenesc.  Al dumneavoastră, sincer, Alex Dodan.”

Într-un email din 20 septembrie 2010, sursa Stratfor, “un europarlamentar social-democrat membru în Comisia de Afaceri Externe, fost coleg cu actualul preşedinte, fost ministru de Externe”, a fost contactată pentru a lămuri de ce făcuse referire într-un articol la “izolarea” internaţională a preşedintelui Traian Băsescu, pentru că analiştii Stratfor nu auziseră de aşa ceva. Răspunsul sursei, cel mai probabil Adrian Severin, a fost: “Izolarea internaţională a preşedintelui Băsescu este evidentă şi cunoscută. În preajma alegerilor prezidenţiale el a intenţionat să facă o vizită la Washington, dar a fost refuzat. Vizitele sale şi ale omologilor săi sunt puţine şi nesemnificative. Reputaţia sa în UE este foarte rea, Germania, Marea Britanie şi Olanda sunt principalii critici ai acestuia. Relaţiile cu Rusia nu puteau fi mai proaste, la fel şi cu Ucraina. În principal, relaţiile cu vecinii, jucătorii importanţi din regiune sau la nivel global sunt distante acolo unde nu sunt tensionate. El nu are o viziune sau strategie de politică externă şi crede că totul în afacerile externe se rezumă la relaţia dintre lideri. Băsescu are puţin respect faţă de Franţa, acceptând parteneriatul cu Franţa în absenţa altor alternative şi după ce toate alte iniţiative, în special cea transatlantică, au căzut. El a fost auzit odată spunând: avem relaţii excelente cu Sarkozy, dar plătim greu pentru asta”.

Cei de la Stratfor nu au reuşit, în ciuda încercărilor repetate, să afle programului vizitei din 2011 a preşedintelui României în Statele Unite, agenda de întâlniri şi nici subiectele pe care urma să le abordeze. Analiştii Stratfor doreau să afle dacă Băsescu va discuta despre achiziţionarea avioanelor militare F 16 şi despre amplasarea scutului antirachetă.
Va urma

×
Subiecte în articol: Stratfor-Wikileaks