x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Fabrica de pompe AVERSA, “topită” de comisarul de casă al PDL, Constantin Barna

Fabrica de pompe AVERSA, “topită” de comisarul de casă al PDL, Constantin Barna

de Petru Zoltan    |    06 Oct 2013   •   21:34
Fabrica de pompe AVERSA, “topită” de comisarul de casă al PDL, Constantin Barna
Sursa foto: Vasile Mutu/Mediafax Foto
Societatea AVERSA a fost privatizată cu surle şi trâmbiţe pentru doar 17,3 milioane euro, fără TVA, unor afacerişti, experţi în imobiliare. Producătorul român era unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa din centrul şi estul Europei.
Nimeni nu a ţinut cont de acest lucru, mai ales că AVERSA putea fi cooptată în  programul de agricultură pentru refacerea sistemului de irigaţii. Dar, se pare că miza privatizării o reprezintă terenul de 10 ha pe care este amplasată fabrica, în zona Pieţei Obor, dar şi baza sportivă care se întinde pe alte şase hectare de teren. La scurt timp după ce a fost vândută către consorţiul format din firmele Blue Diamond Estate şi Autoplast Engineering, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a constestat licitaţia pentru că nu au fost respectate prevederile legale. Mai mult, consorţiul format din cele două firme nu era eligibil să participe la licitaţie. Procedura de privatizare a fost organizată de firma de lichidare RVA Insolvency Specialists – controlată de Arin Stănescu şi Activ Lichidator IPURL. Administratorii judiciari trebuia să verifice înainte de licitaţie dacă consorţiul înscris pentru privatizare îndeplineşte toate condiţiile specificate în caietul de sarcini.

În anul 2006, AVERSA a fost băgată în insolvenţă pentru o datorie de 23.000 lei, adică vreo 5000 euro, cu acordul tacit al pdl-istului Constantin Stelică Barna, care ocupa la aceea dată funcţia de director general. După numai un an, Barna a fost demis din funcţia de director general, dar a fost salvat de Elena Udrea care l-a repartizat în funcţia şef al Gărzii Financiare pe Bucureşti. De atunci, compania a fost căpuşită de firmele din anturajul PDL până a fost băgată în faliment.
_________________________________


Fabrica de pompe, “topită” de Barna

Societatea AVERSA a fost una dintre cele mai mari fabrici producătoare de pompe centrifugale din Europa. În anul 2005, avea în jur de 1400 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 13 milioane euro. Acum, au mai rămas o mână de oameni şI fabrica în faliment. În goana după politizarea instituţiilor de stat, guvernarea PDL l-a impus la conducerea societăţii pe controversatul Constantin Stelică Barna, care a văzut potenţialul imobiliar al terenului pe care stătea fabrica. Şi a acţionat ca atare.

Drumul spre faliment a început odată cu venirea lui pdl-istului Barna pe funcţia de director general. Printre primele măsuri luate de noul “manager” au fost: reducerea producţiei cu peste 50%, contractare din import a materiei prime – achiziţionată prin firmele de casă ale PDL, dar şi cumpărarea de materiale necesare producţiei la suprapreţ. Prin aceste măsuri s-au generat pierderi de peste 10 milioane euro, susţin angajaţii societăţii. Dar, cea mai importantă decizie luată de Barna a fost neplata unei creanţe de doar 23.000 lei, adică aproximativ 5000 euro către Fabrica de Scule Râşnov. Prin această inginerie s-a deschis drumul spre faliment. “În loc să plătească creanţa, ceea ce nu constituia o problemă pentru AVERSA, Constantin Stelică Barna a ţinut ascunse citaţiile primite de la Tribunal. Astfel, în luna iunie 2006, fără apărare şi fărăr să ştie că trebuie să se prezinte la instanţă, AVERSA a intrat în procedura de insolvenţă. Mai mult, hotărârea de deschidere a procedurii de insolvenţă nu a fost atacată cu recurs.”, susţin surse din cadrul companiei.

Lichidatorii
Tribunalul Bucureşti a numit ca administrator judiciar firma Activ Lichidator, reprezentată de Monica Borza. “Administratorul judiciar, Monica Borza, nu şi-a îndeplinit nici una din atribuţiile cu care a fost investită de instanţă. Mai mult, demersurile ei au fost duse numai în sensul grăbirii procedurii de faliment, pentru a vinde activele şi a încasa onorariul.”, presupun ultimii muncitori din fabrică. Pentru aceleaşi motive, în 2009, ANAF a solicitat înlocuirea administratorului judiciar  cu firma de insolvenţă RVA Insolvency, controlată de Arin Stănescu. Un an mai târziu, liderul de sindicat, Gheorghe Lupaşcu a informat instanţa că noul administrator judiciar “manifestă aceiaşi lipsă de interes şi implicare în S.C. AVERSA S.A.” arătând că sunt tolerate actele de corupţie ale conducerii societăţii. Cu toate acestea, abia în 2011 instanţa a aprobat planul de reorganizare al societăţii. Prea târziu!  

Afaceri controversate
În timp ce AVERSA era pasată între lichidatori, a intrat în scenă controversatul afacerist, Marian Căpăţână, liderul PDL al filialei din Drăgăneşti, care a spus că a intrat “în politică pentru Traian Băsescu”. Nici nu a făcut bine pasul în politică, că s-a şi pricopsit cu câteva contracte de la AVERSA, pe care a căpuşit-o sistematic prin firma sa de turism, Exprotur Trading SRL.  În baza unor contracte, firma de turism a ajuns să intermedieze vânzarea pieselor de schimb pentru pompe către Oil Terminal, Complexul Enegetic Rovinari şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin. Deşi, aceste societăţi erau clienţi tradiţionali ai AVERSA.

Privatizare contestată
Pe 12 septembrie, societatea AVERSA a fost scoasă la licitaţie de către firma de lichidarea controlată Arin Stănescu. Cu 20 de minute înainte de a expira termenul de depunere a ofertelor, lichidatrul a primit o ofertă din partea consorţiului format din Blue Diamond Estate Srl şi Autoplast Engineering, care a oferit preţul de 17,3 milioane euro, fără TVA. Imediat societatea a fost adjudecată, cu condiţia ca fabrica să-şi continue activitatea timp de trei ani. A doua zi, în calitate de acţionar majoritar şi creditor al societăţii, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a contestat licitaţia pentru că consorţiul nu îndeplinea toate condiţiile specificate în caietul de sarcini. Blue Diamond Estate face parte din grupul de companii Benevo, unul dintre dezvoltatorii imobiliari din Bucureşti. Potrivit datelor de la Finanţe, a încheiat anul 2011 pe pierderi, mai mult nu avea nici un angajat. Cealaltă firmă, Autoplast Engineering are ca obiect de activitate fabricarea altor produse din plastic. Cu doar un singur angjat a reuşit să facă în 2012 un profit de 639 lei, la o cifră de afaceri de 67.700 lei.
________________________________

Popa Stan: “Nu-I interesează fabrica decât din punct de vedere imobiliar”
Vicepreşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, Popa Stan (foto), a fost unul dintre oamenii care a încercat să salveze societatea AVERSA de la privatizare. Cu toate acestea, procedura de privatizarea a continuat până când fabrica a ajuns la un dezvoltator imobiliar. 
 
■ Jurnalul Naţional: S-a încercat salvarea companiei AVERSA?
■ Popa Stan:
În mai 2012, l-am informat pe primul ministru Victor Ponta de intenţia de a reporni producţia de pompe la AVERSA. Atunci, i-am propus să facă şi o vizită la fabrică pentru că era nevoie de o infuzie de capital. În aceea perioadă, am decis să închiriem instalaţiile către un investitor, care a repornit producţia. În câteva luni a ajuns să producă pentru Cernavodă, Complexul Energetic Rovinari. Totodată, se pregătea terenul pentru programul de agricultură din 2014, când se are în vedere realizarea unui program de irigaţii. În felul acesta, se creea necesarul de pompe pentru a iriga terenurile agricole.

■ Cum s-a ajuns la privatizare?
■ Concomitent cu repornirea producţiei a continuat procedura privind organizarea licitaţiei de vânzare ca un tot unitar a bunurilor AVERSA, exceptând terenul, brevetele şi mărcile. În ziua licitaţiei, la 11:40, cu 20 de minute înainte de închiderea licitaţiei a depus o ofertă acest consorţiu, care tatona terenul încă din ianuarie. Atunci spuneau că nu-i interesează fabrica decât din punct de vedere imobiliar.

■ De ce a fost contestată licitaţia?

■ Pentru că nu au fost îndeplinite toate specificaţiile din Caietul de Sarcini. 


×