x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Legătura dintre BMW-ul lui Coldea şi un afacerist corupt

Legătura dintre BMW-ul lui Coldea şi un afacerist corupt

de Ion Alexandru    |    19 Ian 2017   •   17:01
Legătura dintre BMW-ul lui Coldea şi un afacerist corupt

Familia fostului prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații este conectată la afacerile controversatului Călin Mihai Stoia, membru al grupării de afaceriști care gravitează de ani de zile în jurul Prmăriei Cluj-Napoca, condamnat în dosarul fostului edil Sorin Apostu.

Vărul lui Florian Coldea, George Tudor Coldea, a ocupat, în trecut, funcția de director al unei companii patronate de Călin Stoia, firmă care deține pachetul întreg de acțiuni la societatea AutoTransilvania, din Cluj-Napoca, dealer auto local al mărcii BMW. Zilele trecute, în presă au apărut informații potrivit cărora generalul în rezervă Florian Coldea conduce, în prezent, un bolid BMW, în valoare de 120.000 de euro.

 

Informația potrivit căreia Florian Coldea are un văr primar, pe numele George Tudor Coldea, domiciliat în Cluj-Napoca, a fost furnizată, în urmă cu câțiva ani, de presa locală, afacerile în care acesta este implicat făcând chiar obiectul unei interpelări parlamentare a fostului senator Valer Marian. “Jurnalul Național” a descoperit, însă, faptul că George Tudor Coldea a lucrat pentru un grup de firme patronat de către controversatul afacerist local Călin Mihai Stoia, trimis în judecată de DNA în dosarul fostului primar Sorin Apostu și condamnat, în 2014, la trei ani de închisoare.

 

General. Director general

Astfel, potrivit informațiilor din arhiva Oficiului Național al Registrului Comerțului, în martie 2002, la Cluj-Napoca, funcționa o societate denumită SC Added Value Services SRL, care se ocupa, la vremea respectivă, cu activități auxiliare ale instituțiilor financiare. Asociații companiei în cauză erau Călin Mihai Stoia și medicul Eugen Marcel Banciu, milionar în euro, cunoscut ca fiind fondatorul şi directorul general al distribuitorului de medicamente Farmexpert. Ei bine, mandatarul lui Banciu în firma SC Added Value Services SRL era nimeni altul decât vărul lui Florian Coldea, George Tudor Coldea.

Dintr-o altă notificare de la Registrul Comerțului, din același an, mai aflăm că George Tudor Coldea îndeplinea chiar funcția de director general al SC Added Value Services SRL.

Numele lui Călin Stoia, patronul vărului fostului prim-adjunct al SRI, apare în dosarul de corupție instrumentat de DNA, pe vremea când instituția era condusă de Daniel Morar, privindu-l pe fostul primar al Municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu. În 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Sorin Apostu la patru ani de închisoare pentru luare de mită, iar Călin Mihai Stoia a primit trei ani de închisoare, pentru mituirea primarului. Stoia a fost cercetat în calitate de administrator al Companiei de Salubritate Bratner Vereş SA, pentru 18 acte materiale de dare de mită în formă continuată, 19 acte materiale de participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată şi alte 19 acte materiale de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

 

Mită luată pe consultanță

În speță, fostul primar de Cluj, Sorin Apostu, este acuzat că a obţinut, cu titlu de mită, suma totală de 545.717 lei, bani promişi de la reprezentanţii a două firme de salubritate care aveau în derulare contracte cu Primăria Cluj-Napoca. Este vorba despre SC Bratner Vereş SA, administrată de o companie pe nume Total Tradinf Company SRL, şi de SC Rosal SRL Bucureşti, ce a fost deţinută de Silviu Prigoană. “Pentru a disimula caracterul ilicit al primirii sumelor respective, inculpatul Apostu Sorin a angrenat-o în activităţile sale şi pe soţia sa, inculpata Apostu Monica Undina, avocat în cadrul Baroului Cluj, astfel că banii pretinşi ca obiect al infracţiunilor de corupţie erau primiţi prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei, sub falsa justificare a unor contracte de consultanţă”, se arată în rechizitoriu.

În anul 2010, Sorin Apostu a acceptat să primească de la Călin Mihai Stoia, sume de bani disimulate într-un contract de consultanţă fictiv, încheiat în 2 aprilie 2010, între cabinetul de avocatură Apostu Monica şi SC Total Trading Company SRL. Ulterior, în perioada aprilie 2010-septembrie 2011, Sorin Apostu a primit, în 18 tranşe, suma totală de 262.560 lei, pentru ca, în schimb, să semneze un contract de salubrizare cu SC Bratner Vereş şi să asigure derularea ulterioară, fără incidente, a acestui contract, prin emiterea oricăror acte necesare. Pentru fiecare tranşă de bani a fost emisă câte o factură care evidenţia prestarea unor activităţi de consultanţă juridică nereale, aceasta pentru disimularea adevăratei naturi a provenienţei banilor.

Mai mult, Sorin Apostu a pretins şi de la Aspazia Droniuc suma de 247.330,54 lei, lăsând-o să înţeleagă că are influenţă pe lângă directorul RATUC Cluj, pe care l-ar putea determina să încheie, cu societatea inculpatei, poliţe de asigurare a parcului auto al regiei. Şi aceşti bani au fost disimulaţi prin încheierea a două contracte de asistenţă juridică fictive între societatea SC Groupe Frarom (aparţinând lui Droniuc Aspazia) şi cabinetul de avocatură Apostu Monica Undina.

 

Director la dealerul local BMW

Tot de la Registrul Comerțului, aflăm că George Tudor Coldea a reprezentat, în calitate de director general, compania SC Added Value Services SRL în structura acționariatului dealer-ului local de autoturisme bavareze. SC Added Value Services SRL este asociatul unic al companiei SC AutoTransilvania SRL. Administrator al societății era, la acel moment, o anume Olga Maria Ionuțiu, un alt om de bază al afaceristului Călin Mihai Stoia.

Recent, presa a prezentat o informație furnizată de un fost ofițer SRI potrivit căreia Florian Coldea și-ar fi achiziționat un bolid de lux, cu care a început să vină la unitate de la sfârșitul anului trecut. Este vorba despre un BMW i8, de culoare roșie, a cărui valoare de catalog este de 120.000 de euro fără TVA. Într-una din unitățile SRI vizitate de generalul Coldea, unul din angajați a pozat bolidul și l-a postat pe pagina sa de Facebook. Imediat, SRI a intrat în alertă maximă și i-a cerut angajatului să șteargă poza, dar deja aceasta fusese văzută de mai mulți angajați ai serviciului de spionaj, dar și de alte persoane. Angajatul SRI a fost amenințat cu o anchetă internă pe motiv că ar fi dezvăluit o informație secretă.

 

Călin Stoia, cel pentru care a lucrat vărul fostului prim-adjunct al directorului SRI, controlează compania Bratner Servicii Ecologice SRL, societate care derulează, în prezent, contracte cu primăria condusă de Emil Boc pentru servicii de salubritate. Reprezentanta societății în raport cu municipalitatea este Olga Maria Ionuțiu, administrator al dealer-ului local de autoturisme BMW.

 

Călin Stoia, patronul firmei la care a fost director general George Tudor Coldea, a primit o condamnare cu suspendare în dosarul fostului primar al Clujului, Sorin Apostu

 

Documentul din care reiese că vărul lui Florian Coldea a condus societatea controlată de afaceristul Călin Stoia

 

Firma AutoTransilvania a primit această denumire în anul 2002. Administratorul companiei a fost numită Olga Maria Ionuțiu, cea care administrază și compania de salubritate Bratner

 

Bolidul BMW de lux, în valoare de 120.000 de euro, cu care ar fi fost văzut Coldea circulând luna trecută

 

×
Subiecte în articol: florian coldea BMW coldea