x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Firmele portocalii, abonate la banii statului. Curtea de Conturi a aplicat corecţii de milioane de euro pentru neregulile constatate la mai multe contracte atribuite de Udrea şi Boagiu

Firmele portocalii, abonate la banii statului. Curtea de Conturi a aplicat corecţii de milioane de euro pentru neregulile constatate la mai multe contracte atribuite de Udrea şi Boagiu

de Gabi Golea    |    06 Dec 2012   •   20:57
Firmele portocalii, abonate la banii statului. Curtea de Conturi a aplicat corecţii de milioane de euro pentru neregulile constatate la mai multe contracte atribuite de Udrea şi Boagiu

Utilizarea unor criterii de calificare restrictive sau unor factori de evaluare nelegali, nerespectarea principiilor privind asigurarea unui tratament egal şi asigurarea transparenţei, reducerea nejustificată a termenelor în cadrul procedurii de atribuire, încheierea unor acte adiţionale cu nerespectarea prevederilor legii sunt doar câteva dintre neregulile constatate de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi în urma controalelor efectuate la Ministerul Turismului şi la cel al Transporturilor. Autoritatea de Audit a controlat contractele încheiate de ministerele amintite mai sus în primele trei luni ale anului, perioadă în care la conducerea acestora se aflau democratele Elena Udrea, respectiv Anca Boagiu.
Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României a stabilit că numai în primele trei luni ale acestui an zeci de milioane de euro au fost prăduiţi prin gestionarea frauduloasă a proiectelor de către ministerele conduse de Elena Udrea şi Anca Boagiu, potrivit cotidianul.ro. Pentru neregulile constatate, Autoritatea de Audit a aplicat corecţii financiare semnificative. În cadrul Programului Operaţional Regional (POR), derulat de ministerul condus de Udrea, specialiştii Autorităţii de Audit au constatat direcţionarea fondurile europene, în mod nelegal, către firmele portocalii. Autoritatea de Audit a verificat un număr de 65 de proceduri de achiziţie publică pentru care au fost declarate cheltuieli către Comisia Europeană în perioada ianuarie-martie 2012, constatând nereguli grave în 30 de cazuri.

Licitaţii cu dedicaţie
Din verificările efectuate, opt contracte de achiziţii publice au fost încheiate prin încălcarea legii, fiind utilizate criterii restrictive, ce puteau fi îndeplinite doar de anumite firme portocalii. De exemplu, la Arad, feuda lui Falcă şi Seculici, au fost constatate fraude de ordinul milioanelor de euro. În cadrul proiectului „Drumul Vinului: Păuliş ­ Ghioroc ­ Covăsânţ ­ Şiria“, cu un contract de lucrări în valoare de 45.308.000 lei, demarat de Consiliul Judeţean Arad, auditorii români au aplicat o corecţie de 25% din valoarea contractului, respectiv suma de 11.327.000 lei, deoarece „prin documentaţia de atribuire au fost impuse cerinţe de calificare şi selecţie restrictive“, potrivit cotidianul.ro. Conform prezentării făcute proiectului de către Consiliul Judeţean Arad, investiţiile făcute în „Drumul Vinului“ ar relansa zona denumită Podgoria Aradului, prin sprijinirea creşterii economice, crearea unui cadru favorabil atragerii investiţiilor străine, crearea de noi locuri de muncă, relansarea plantaţiilor de viţă-de-vie, precum şi dezvoltarea unor pensiuni agroturistice. Cu siguranţă, printre beneficiarii de lux ai proiectului va fi şi baptistul Gheorghe Seculici, tartorul judeţului Arad şi cumătru al lui Băsescu, care are terenuri chiar în comuna Covăsânţ, aflată în cadrul proiectului de dezvoltare „Drumul Vinului“. Firma desemnată să facă lucrările se numeşte Bring Consult, firmă de proiectare şi consultanţă în domeniul drumurilor, al cărei proprietar este Florin Paşca, care este vecin de duplex cu primarul Gheorghe Falcă, în casa de pe strada C.D. Loga din Arad. În anul 2009, Pasca şi Falcă şi-au construit împreună duplexul pe malul Mureşului.
Bring Consult Arad în asociere cu Confort Timişoara, controlată de omul de afaceri Georgică Cornu, şi Triskele a mai câştigat în 2011 de la ministerul condus de Udrea un contract în valoare de 516,8 milioane de lei, fără TVA, pentru a moderniza şi reabilita drumurile judeţene şi de interes local din Hunedoara şi Timiş, potrivit Mediafax.

Aquastar la Satu Mare de circa 9 milioane de euro
Fostul primar UDMR al municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, a „greşit“ şi el când a lansat un mare proiect, inutil faţă de nevoile reale ale sătmărenilor, intitulat „Parc acvatic Aquastar ­ atracţia turismului de agrement sătmărean“, în valoare totală de 35.490.000 lei. Auditorii Autorităţii au impus o corecţie de 10% din valoarea contractului, respectiv suma de 3.549.000 lei, deoarece „autoritatea contractantă nu a respectat condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea aplica reducerea termenului limită pentru depunerea ofertelor“. Parcul acvatic de la pădurea Noroieni va fi construit de TehnoClima General Contractor SRL din Constanţa, al cărei patron a demarat proiectul staţiei de biogaz de lângă Parcul Industrial Satu Mare. Firma a obţinut contractul pentru executarea lucrărilor de construcţii la obiectivul de investiţii „Parc Acvatic Aquastar ­ atracţia turismului de agrement sătmărean“, din municipiul Satu Mare, având drept beneficiar societatea Solarex SRL. Societatea Solarex aparţine omului de afaceri Nagy Karoly, patronul hotelului Astoria şi al unei agenţii de turism, firma fiind înfiinţată în 1993. „Investiţia privind proiectul Aquastar se afla în faza de implementare, fiind realizat în procent de aproximativ 75%. Inaugurarea va avea loc doar la sfârşitul anului 2012“, a declarat pentru economica.net Nagy Erzsebet, administratorul companiei. Din cei 8,5 milioane de euro, aproximativ 5,5 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile.

Baronul PDL Florin Popescu a selectat pe cine trebuie
În Dâmboviţa, în cazul proiectului „Lucrări de modernizare a infrastructurii SC Moreni Parc industrial SA“, în valoare de 30.540.000 lei, dat prin procedură de atribuire, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, condus la acea vreme de baronul pedelist Florin Popescu, unul dintre prietenii politici ai Elenei Udrea, a încălcat normativele europene deoarece „a impus, prin documentaţia de atribuire, cerinţe restrictive la criteriile de calificare şi selecţie“. Tocmai pentru ca să câştige cine vrea Popescu, adăugăm noi. Drept urmare, pentru aceste ilegalităţi, auditorii au aplicat o corecţie de 25% din valoarea contractului, respectiv suma de 7.635.000 lei, bani pe care, evident, nu-i va plăti Popescu, scrie cotidianul.ro.
Tot pe feuda baronului PDL Florin Popescu, în cadrul proiectului „Consolidare, reabilitare şi modernizare Colegiul Naţional Constantin Carabella (corp A+B) Târgovişte“, în urma verificării derulării contractului de lucrări, auditorii au constatat că „faţă de prevederile caietului de sarcini ce a stat la baza atribuirii contractului iniţial de lucrări, pe parcursul derulării acestuia au avut loc o serie de ordine de variaţie care au condus la executarea unor lucrări şi achiziţionarea de materiale ce nu au fost ofertate iniţial“. Drept urmare, suma de 1.087.000 lei aferentă lucrărilor suplimentare atribuite fără organizarea unei licitaţii adecvate a fost considerată neeligibilă.

Avion SH la preţ te top
În cadrul proiectului „Laborator aeropurtat pentru cercetări atmosferice de mediu“, cu un contract de furnizare în valoare de 12.059.000 lei, auditorii au aplicat o corecţie de 25% din valoarea contracului, respectiv suma de 3.015.000 lei. Corecţia a fost aplicată deoarece autoritatea contractantă, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli“ ­ INCAS Bucureşti „nu a îndeplinit prevederile legale pentru utilizarea procedurii de negociere fără publicare prealabilă a unui anunţ de participare“. Beneficiarul contractului a fost firma germană Beechcraft Berlin Aviation GmbH, care a livrat un avion la mâna a doua, modificat pentru cercetare atmosferică.

Peste 11 milioane de euro de la Boagiu
În cadrul POS Transport, la proiectul „Construcţia autostrăzii Orăştie ­ Sibiu“, auditorii au constatat „neîndeplinirea cerinţelor de calificare şi selecţie pentru unul dintre experţii-cheie pentru contractele aferente loturilor 1 şi 4“ din cadrul proiectului. Drept urmare, auditorii au aplicat o corecţie financiară de 5% din valoarea fiecărui contract, respectiv suma totală de 51.795.000 lei. 

×