x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Imposibil de „înțărcat”: firma controlată de ministrul Pîslaru, devoratoare de contracte cu statul

Imposibil de „înțărcat”: firma controlată de ministrul Pîslaru, devoratoare de contracte cu statul

de Ion Alexandru    |    30 Dec 2016   •   08:19
Imposibil de „înțărcat”: firma controlată de ministrul Pîslaru, devoratoare de contracte cu statul
Sursa foto:

Firma de consultanță înfiinţată de ministrul Muncii tehnocrat, Dragoș Pîslaru, continuă seria contractelor cu statul, chiar și după ce, în acte, membrul cabinetului Cioloș a părăsit structura acționariatului. SC GEA Strategy & Consulting SA realizează, pentru Primăria Sectorului 2, strategia de dezvoltare locală până în anul 2025. Mai mult, Primăria Arad, condusă de liberalul Gheorghe Falcă, derulează cu aceeași firmă un contract similar până în anul 2020. Sediul social al companiei în cauză este declarat, și în prezent, acasă la ministrul Dragoș Pîslaru, iar consiliera sa de la Ministerul Muncii, Elena Botezatu, apare, în continuare, printre asociații companiei.

 

La sfârșitul lunii octombrie, Consiliul Local al Sectorului 2 din București a contractat servicii de consultanță și elaborare a strategiei de dezvoltare locală a sectorului 2, pentru perioada 2016 – 2025. Aceste servicii au fost contractate prin depunerea unor cereri de ofertă, prin procedură simplificată, la care s-au înscris opt agenți economici de profil. În data de 19 octombrie, autoritatea contractantă a pornit negocierile la un preț inițial de 150.000 de lei fără TVA, pentru acest proiect. Prețul cel mai scăzut a fost oferit de către compania SC GEA Strategy & Consulting SA, firma care a aparținut, până de curând, actualului ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru. Pentru oferirea acestor servicii de consultanță, societatea a cerut un preț de 89.909,89 lei fără TVA.

În schimbul acestor bani, SC GEA Strategy & Consulting SA va furniza Primăriei Sectorului 2 servicii generale de consultanță în management și va elabora strategia de dezvoltare locală integrată și durabilă, pentru următori zece ani, „în vederea oferirii cadrului dezvoltării strategice și a unei mai bune reglementare a politicilor locale”.

Anul trecut, în decembrie, pe vremea când Dragoș Pîslaru făcea parte, oficial, din structura acționariatului SC GEA Strategy & Consuting SA, dar și din Cancelaria premierului Dacian Cioloș, compania în cauză a fost selectată de către Primăria Arad, condusă de Gheorge Falcă, pentru a oferi servicii de actualizare a strategiei de dezvoltare a municipiului Arad pentru perioada 2007 – 2013, respectiv 2014 –   2020. Contractul, în valoare de 77.400 de lei, a fost parafat în data de 23 decembrie 2015, cu două zile înainte de Crăciun.

 

A ieșit din firmă după dezvăluirile din presă

După dezvăluirile făcute, la mijlocul acestui an, de Jurnalul Național, referitoare la faptul că ministrul Muncii deține părți sociale la o companie care derulează contracte cu statul, în luna mai a acestui an Dragoș Pîslaru a menționat în declarația sa de avere că şi-a cesionat toate părţile sociale pe care le deţine la SC Gea Strategy & Consulting SA în data de 13 mai 2016, „către o persoană fizică”, pentru suma de 339.600 de lei. Suma, potrivit acestui document, urmează să-i fie plătită ministrului abia în anul 2020.

Mai interesant este faptul că cesiunea acestor acțiuni a fost înregistrată, cel mai probabil, la sfârșitul lunii septembrie a acestui an. Potrivit unei notficări din Monitorul Oficial al României, datată în 5 octombrie 2016, reiese că, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a fost depus și înregistrat, în data de 23 septembrie 2016, textul actualizat al statutului SC GEA Strategy & Consulting SA. Compania, înfiinţată în 2006, avea atunci şapte asociaţi, dintre care trei au deţinut calitatea de miniştri în diverse guverne: Daniel Dăianu (fost ministru de Finanţe), Florin Vasile Cîţu, Valentin Cojanu, Laurian Lungu, Bianca Adrana Păuna, Dragoş Nicolae Pîslaru (actual ministru al Muncii), Liviu Voinea (fost ministru al Bugetului în Cabinetul Ponta, actual viceguvernator BNR) şi Asociaţia Grupul de Economie Aplicată, care fiinţează acasă la Dragoş Pîslaru. Sediul firmei se află, de asemenea, acasă la Dragoş Pîslaru, într-un imobil din apropierea Parcului Herăstrău. În 2011, din acţionariatul firmei dispar Liviu Voinea şi Asociaţia Grupul de Economie Aplicată, intrând însă în firmă o nouă asociată, pe nume Elena Botezatu.

În decembrie 2015, la o lună după învestirea Guvernului tehnocrat, Dacian Cioloş l-a preluat pe Dragoş Pîslaru la Cancelaria prim-ministrului, oferindu-i un post de consilier cu rang de secretar de stat. Tot atunci, la aceeaşi Cancelarie a premierului a fost angajată şi Elena Botezatu, partenera de afaceri a lui Pîslaru din SC GEA Strategy & Consulting SA.

 

Sediul social, acasă la ministru. Consiliera este încă acționar în firmă

În 18 iulie 2016, a avut loc o Adunare Generală a Acționarilor SC GEA Strategy & Consulting SRL. Cu acest prilej aflăm că, într-adevăr, Dragoș Pîslaru nu mai face parte, scriptic, din structura acționariatului, însă societatea are, în continuare, sediul social acasă la ministrul Muncii. Acționarii sunt, potrivit notificării de la Registrul Comerțului făcută cu ocazia acestei AGA, Daniel Dăianu (cu 27,79% din acțiuni), Valentin Cojanu (cu 8,04% din acțiuni), Laurențiu Lungu (cu 6,45% din acțiuni), Bianca Adriana Păuna (cu 27,79% din acțiuni), Alexandru Sebastian Ruff (cu 29,79% din acţiuni) și Elena Botezatu (cu 1,14% din acțiuni).

Elena Botezatu a intrat în Guvernul României odată cu Dragoș Pîslaru, ea făcând parte și la această oră din structura acționariatului SC GEA Strategy & Consulting SA; nu a renunţat la acţiuni, dar nici la noul său job de consilier în cadrul Guvernului Cioloş. Atât în declaraţia de interese depusă în noiembrie 2015, dar şi în cea întocmită în data de 18 mai 2016, aceasta menţionează că deţine părţi sociale la compania în cauză, în valoare de 13.050 de lei. Mai mult, pe profilul de LinkedIn al persoanei în cauză apare că, în prezent, lucrează ca şi consilier la Cabinetul ministrului Muncii, adică la cabinetul fostului său asociat, Dragoş Pîslaru.

 

Consultanță pentru instituții guvernamentale

Societatea controlată, până de curând, de Dragoş Pîslaru este abonată la contractele pe fonduri europene derulate de mai multe instituţii publice guvernamenale sau locale. Unele dintre aceste contracte, încheiate înainte ca Pîslaru să devină membru al Cabinetului tehnocrat, se află şi în momentul de faţă în derulare, în diferite etape. Trecem în revistă aceste contracte. Astfel, în 30 noiembrie 2007, societatea a încasat de la Ministerul Finanțelor un contract în valoare de 162.453 de lei cu TVA pentru evaluarea strategiei de dezvoltare locală a municipiului Alexandria. În 17 martie 2010, Consiliul Județean Teleorman a atribuit companiei lui Pîslaru un contract în valoare 153.510 lei cu TVA, iar Ministerul Afacerilor Interne a încheiat cu firma în cauză, la sfârșitul lunii octombrie 2010, două contracte – de 814.680 de lei cu TVA, respectiv 135.022,2 euro cu TVA.

Anul 2011 a debutat pentru GEA Strategy & Consulting SRL cu un contract în valoare de 359.476 de lei cu TVA, atribuit de Ministerul Finanțelor, iar în luna mai, compania a mai primit, din partea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, un contract în valoare de 1.177.215,1 lei cu TVA.

În 21 martie 2012, Secretariatul General al Guvernului a încheiat cu SC GEA Strategy & Consulting SRL trei contracte în valoare de 13.220.513 lei cu TVA, iar în luna septembrie a aceluiași an, firma lui Dragoș Pîslaru a primit de la Consiliul Concurenței un alt contract, în valoare de 28.000 de euro. În  septembrie 2014 şi iulie 2015, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a încheiat cu aceeași companie două contracte, în valoare totală de 507.900 de euro.

 

Dragoș Pîslaru nu mai apare, din luna iulie, în structura acționariatului SC GEA Strategy & Consulting. Firma funcționează, însă, acasă la demnitar, iar consiliera sa deține în continuare acțiuni la companie

 

×
Subiecte în articol: dragos pislaru