x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Încă o afacere scandaloasă controlată de Puiu Popoviciu, băgată în faliment

Încă o afacere scandaloasă controlată de Puiu Popoviciu, băgată în faliment

de Ion Alexandru    |    22 Oct 2018   •   13:15
Încă o afacere scandaloasă controlată de Puiu Popoviciu, băgată în faliment
Sursa foto: DIANA OROS

“Programul” lichidării afacerilor pe care omul de afaceri Puiu Popoviciu le controlează, încă, în România continuă. O mişcare cu totul spectaculoasă are loc, chiar în aceste zile, în legătură cu compania SC Kiseleff Business Plaza SA, firma care a deţinut, în chirie, o parte din terenurile Bazei Sportive Tineretului, respectiv locaţia vechiului Ştrand Tineretului, amplasată în zona de nord a Capitalei, lângă Parcul Herăstrău. După ce statul, prin Ministerul Tineretului şi Sportului, a reuşit să recupereze această bază, firma controlată de Popovociu prin intermediul unor companii de tip off-shore administrate de omul său de bază, Mihai Andrei Bejenaru, şi-a declarat insolvenţa, iar Tribunalul Bucureşti a hotărât declanşarea procedurii falimentului. Cu toate acestea, lichidatorul judiciar a propus ca întregul pasiv al societăţii falimentare să îi fie imputat fostului administrator, împotriva căruia nu este exclusă chiar depunerea unei plângeri penale pentru infracţiunea de bancrută simplă.

 

După ce, în vara acestui an, afaceristul Puiu Popoviciu şi-a lichidat una dintre companiile imobiliare pe care le controla, prin intermediul mamei sale octogenare, Ligia Popoviciu, o altă afacere scandaloasă a magnatului a fost pusă pe butuci. SC Kiseleff Business Plaza SA şi-a declarat insolvenţa şi a cerut intrarea în faliment, invocând, în faţa judecătorului sindic de la Tribunalul Bucureşti, că întâmpină o situaţie dificilă, care a condus societatea în ipostaza de a nu mai face faţă datoriilor exigibile faţă de creditorii săi. În data de 16 august 2018, Tribunalul Bucureşti  admis cererea şi a dispus declanşarea procedurilor de intrare în faliment a SC Kiseleff Business Plaza SA, prin procedură simplificată, izolând bunurile din averea companiei.

Din raportul înaintat instanţei de către lichidatorul judiciar, Grinsolv IPURL, reiese că a fost aprobată o cerere a Complexului Sportiv “Lia Manoliu”, care solicita formularea unei cereri de obligare a organelor de conducere ale SC Kiseleff Business Plaza SA la acoperirea pasivului societăţii, apreciind că starea de insolvenţă “a fost indusă de organele de conducere, având în vedere că dânşii au câştigat o sumă foarte mare de bani prin Sentinţa Arbitrală din data de 27 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. 112/2014, iar, din 2015 şi până în prezent, debitoarea a fost în executare silită la solicitarea dânşilor şi, timp de trei ani, nu a recuperat nici măcar un leu”. Lichidatorul judiciar a apreciat oportună inclusiv cererea privind formularea unei pângeri penale împotriva administratorului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de bancrută simplă.

 

De la Arpad Paszkany, la Puiu Popoviciu

SC Kiseleff Business Plaza SRL este compania care a închiriat, în anul 2000, aproape 12.000 de metri pătraţi de teren în incinta Bazei Sportive Tineretului, din Bulevardul Mărăşti, obiectiv aflat în administrarea privată a Complexului Sportiv “Lia Manoliu”. Prin Hotărârea Guvernului nr. 377/1999, terenurile bazei au fost trecute, din proprietatea publică a statului, în proprietatea privată a statului şi, ulterior, au fost încheiate mai multe contracte de concesiune sau de închiriere. Aşa se face că, în data de 23 octombrie 2000, a fost încheiat, cu societatea SC Trigranit România SA, un contract de concesiune pe o perioadă de 49 de ani, a unei suprafeţe de 11.986,04 metri păraţi. Firma în cauză a depus, în anii următori, documentaţia pentru construcţia în incinta Ştrandului Tineretului, a unor clădiri tip “zgârie-nori”, documentaţii care s-au lovit de refuzul autorităţilor, de Legea Sporturilor şi de aria protejată în care se află amplasate terenurile respective.

În 2004, Trigranit România SA îi avea drept acţionari pe Trigranit România Kiseleff BV, Simon Charles Bayley, clujeanul Arpad Paszkany, Michael Peter Lloyd, Andrei Mihai Bejenaru (omul de casă al lui Puiu Popoviciu) şi pe Olimpia Neagu. În 2005, are loc tranzacţia prin care compania se transferă cu totul în parohia lui Popoviciu, când Trigranit, Arpad Paszkany şi Simon Charles Bayley vând acţiunile companiei SC Băneasa Developments, iar compania îşi schimbă denumirea în SC Kiseleff Business Plaza.

În 2008, Băneasa Developments vinde, la rândul ei, acţiunile către trei firme controlate de căsuţe poştale cipriote, reprezentate de Andrei Mihai Bejenaru. Este vorba despre SC IBT Invest Trust SRL, IBT Corportation Investiţii SRL şi SC AOL Servicii Expert SRL. Aceste trei companii cumpără, în 2009, toate acţiunile de la acţionarii minoritari Michael Peter Lloyd, Andrei Mihai Bejenaru, Olimpia Neagu şi proaspătul intrat acţionar Dumitru Ciocoiu, care primise o parte din acţiunile lui Arpad Paszkany.

În 2013, off-shore-urile oficiale ale lui Popoviciu preluau afacerea. Takita Investment Limited, Bladon Enterprises Limited şi Naveco Limited, toate cu sediul în Cipru, Nicosia, şi toate reprezentate de Mihai Andrei Bejenaru, la care se adaugă compania Băneasa Business & Technology Park SA (compania care administrează cartierul rezidenţial Băneasa), preiau toate acţiunile, iar administrator este desemnată firma SC Satel Consultants SRL, controlată de acelaşi Mihai Andrei Bejenaru.

 

Se ia în calcul depunerea unei plâgeri penale

Rezultă, aşadar, că propunerea făcută de către Complexul Sportiv “Lia Manoliu” ca lichidatorul judiciar al SC Kisellef Business Plaza SA să depună  plângere penală pentru bancrută simplă faţă de administratorul acestei firme vizează exact compania SC Satel Consultants SRL, controlată de Mihai Andrei Bejenaru. Pe acesta din urmă îl regăsim în toate afacerile lui Puiu Popoviciu, dar şi în dosarul penal în care magnatul a fost condamnat, definitiv, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul celor 224 de hectare de terem, din nordul Capitalei, aparţinând Institutului Agronomic Bucureşti.

În 2016, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Bejenaru la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată, iar, anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redus această pedeapsă la şase ani de închisoare cu executare, dată fiind aplicarea legii mai favorabile, dar şi a prevederilor Deciziei 265, din 6 mai 2014, a Curţii Constituţionale.

În prezent, atât Puiu Popovociu, cât şi complicii săi, printre care şi Mihai Andrei Bejenaru, aşteaptă să afle decizia Curţii de Apel Bucureşti şi în privinţa stabilirii laturii civile din acest dosar, latură civilă disjunsă din cauza penală în care au fost pronunţate aceste decizii definitive. 

 

Bejenaru, înlocuit de un administrator “de sacrificiu”

În 2018, SC Kiseleff Business Plaza SA şi-a cerut insolvenţa, sub un acţionariat modificat. Potrivit informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), acţionarii companiei erau Overnext Holdings Limited Cipru, Nicosia (43,547%), Navec Limited Cipru, Nicosia (55,7188%) şi SC Băneasa Business & Technology Park SA (0,7342%). Administratorul societăţii nu mai este compania reprezentată de Bejenaru, ci o anume Eugenia Ungureanu, iar, în 23 mai 2018, capitalurile proprii ale companiei erau diminuate cu 3.341.480 de lei, la o cifră de afaceri zero. Pierderile, înregistrate la 150.285 de lei, urmau să fie acoperite din exerciţiile financiare ulterioare. Care, însă, odată cu declanşarea procedurii falimentului, probabil că nu vor mai fi recuperate.

Conform Raportului lichidatorului judiciar, compania nu are deschise conturi la nicio bancă, activele au avut, în ultimii trei ani, o valoare staţionară de 895.418 lei, iar valoarea netă a activelor circulante este de 719.248 de lei, în timp ce activele corporale erau concretizate în creanţe, toate trecute de termenul de prescripţie.

Datoriile totale ale SC Kiseleff Business Plaza SA au avut fluctuaţii minime în jurul valorii de 4.956.146 de lei, între 2015 şi 2017, având o valoare mult mai mare decât valoarea activelor din aceeaşi perioadă.

La dosarul de faliment există înscris şi un tabel definitiv al creanţelor, din care rezultă că, în proces, sunt înscrişi doi creditori. Unul este Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cu o creanţă de 19 lei, iar al doilea este Complexul Sportiv Naţional “Lia Manoliu”, înscris cu o creanţă de 228.094,11 lei.

 

Operaţiunea “tras oblonul” are loc după pierderea tuturor căilor de atac în instanţe

Recent, o altă companie controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu, refugiat de mai bine de un an la Londra, a fost închisă. Este vorba despre o societate care activează în domeniul imobiliar, controlată de Puiu Popoviciu prin intermediul mamei sale, Ligia, şi printr-un off-shore cipriot, care deţinea în proprietate importante imobile şi terenuri, printre care şi celebrele Vile 23 şi 24 din Snagov. De altfel, toate companiile care fac parte din acest grup imobiliar au înregistrat pierderi, începând cu anul 2016, când omul de afaceri a fost condamnat, pe fond, de către Curtea de Apel Bucureşti. Firma care activează în domeniul imobiliar, SC Farview Investments SRL, parte a grupului Farview, a tras oblonul. Închiderea afacerii a avut loc, în mod discret, în data de 20 iunie 2018, după ce omul de afaceri Puiu Popoviciu a pierdut toate căile de atac în instanţele din România cu privire la condamnarea primită la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma căreia trebuie să execute 7 ani de închisoare.

După lichidarea firmei, urma ca, ulterior plăţii eventualilor creditori, întregul patrimoniu al societăţii existent la data radierii acesteia din Registrul Comerţului să fie transmis în parimoniul asociaţilor.  Un alt amănunt interesant legat de compania dizolvată pe 20 iunie este acela că SC Farview Investments SRL l-a avut drept director pe omul de afaceri Dumitru Ciocoiu. Pe care l-am regăsit, la un moment dat, şi în SC Kiseleff Business Plaza SA. Acesta este un apropiat al omului de afaceri Puiu Popoviciu şi a lucrat pentru mai multe afaceri ale acestuia şi ale lui Radu Dimofte. Ba, pentru o perioadă, Dumitru Ciocoiu a fost chiar învinuit de către DNA în dosarul “Băneasa”, procurorii imputându-i un rol jucat în planul pus la cale de Puiu Popoviciu de a-l cumpăra pe ofiţerul de poliţie judiciară care a anchetat asocierea dintre Log Trans SA (viitoarea Băneasa Investments SA) şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti, având ca obiect cele 224 de hectare de teren din nordul Capitalei. În final, Dumitru Ciocoiu a fost scos de sub urmărirea penală.

 

Declanşarea procedurii falimentului companiei Kiseleff Business Plaza SA vine în acelaşi timp cu lichiarea de către Popoviciu a unei alte societăţi imobiliare, controlate prin mama sa, Ligia Popoviciu.

 

Firma care a ocupat terenurile din Ştrandul Tineretului a fost administrată de o companie a lui Mihai Andrei Bejenaru, coleg de condamnare cu Popoviciu în dosarul terenurilor din Băneasa.

 

 

 

 

×