Jurnalul Naţional redeschide dosarul unei erori judiciare

Jurnalul Naţional vă invită în culisele unei grave erori judiciare: o crimă pentru care ispăşesc nevinovaţi. În premieră pentru presa românească, o Curte virtuală cu Juri a rejudecat procesul crimei şi a dat verdictul. Am publicat acum 7 ani amănuntele cazului, dar şi argumentele pentru care ne aşteptam ca Justiţia să oprească, să-şi repare lanţul interminabil de greşeli. Abia anul trecut, în baza unor probe furnizate de Jurnalul Naţional, Parchetul a promovat revizuirea procesului, la 12 ani de la comiterea omorului. Cu toate acestea, sistemul a reuşit să blocheze revizuirea şi odată cu asta, aflarea adevărului. Acesta e motivul pentru care reluăm publicarea anchetei din 2006, împreună cu detaliile inedite ale războiului unor reprezentanţi ai sistemului judiciar contra adevărului.

Se împlinesc 13 ani de când un nevinovat  zace în puşcărie. În tot acest timp, nu şi-a pierdut  încrederea în supremaţia adevărului. Pe de altă parte, cei care l-au condamnat fac eforturi disperate să împiedice rejudecarea, pentru a nu-şi pune în pericol reputaţia şi cariera. În acest scop, recurg la tertipuri incalificabile. Iată un alt motiv pentru care reluăm povestea.

Ancheta
“Cazul 1393” este numele pe care noi l-am dat procesului. Personajele implicate – făptaşi, victimă, martori ­ fac parte din categoria oamenilor pe care lumea nu prea dă doi bani. Ce fapt poate fi, în fond, mai banal decât nişte ciobani care se omoară între ei, atunci când în preajmă nu se află vreo mioriţă năzdrăvană ca să transpună banala poveste în paradigmă naţională? Nişte ciobani analfabeti, cam proşti, beţivi şi scandalagii, lipsiţi de maniere, neinteresanţi. N-ar mira pe nimeni să afle că poliţiştii, procurorii, judecătorii şi avocaţii i-au tratat pe mort şi pe inculpaţi deopotrivă ca pe nişte cetăţeni de mâna a treia. Fără să se ostenească prea mult căutând adevărul, mulţumindu-se cu aparenţele, cu tot ceea ce puteau găsi fără efort.

1393/P/2000 este numărul de rechizitoriu, care avea ulterior să capete alte numere, în funcţie de instanţele pe la care s-a plimbat. Am ales spre studiu această afacere judiciară pornind de la scrisoarea unui puşcăriaş care ne cerea să dovedim noi ceea ce el nu a putut, iar judecătorii n-au văzut: că ispăşeşte degeaba şi nu l-a văzut măcar pe cel ucis de el niciodată ­ nici viu, nici mort. Am făcut cercetări pe durata a trei luni. Am descoperit cu uimire crescândă că procesul în care petentul nostru a fost condamnat la aproape 20 de ani pentru omor calificat este atât de plin de contradicţii şi atât de suspect, în ansamblul lui, încât la sfârşitul administrării actului de justiţie s-au strâns mai multe întrebări decât la începutul acesteia.

Am cugetat îndelung ce să facem în această situaţie imposibilă: crima a fost judecată şi s-au pronunţat sentinţe definitive şi irevocabile.

Ce-i de făcut?
Ei bine, studiind cu atenţie faptele şi modul în care ele au fost interpretate şi judecate, ne-am format convingerea că ne aflăm în faţa unei grave erori judiciare. Dar cine suntem noi să dăm verdicte? Şi la ce bun? Cui foloşeste convingerea noastră de ziarişti? Am reflectat amar că reforma justiţiei a început prea târziu şi a început, poate, de unde nu trebuia. A început de sus în jos, când, de fapt, poate că ar fi fost normal să înceapă de jos în sus. Am înţeles, numărând gafele de fond şi procedurale, comparând soluţiile date cu realitatea percepută de noi prin prisma bunului-simţ, că instanţele şi instituţiile implicate în soluţionarea Cazului 1393 au dovedit oboseală, dezinteres pentru adevăr şi pentru viaţa omului, lipsă de profesionalism, neputinţă de a-şi repara greşelile.

Experimentul nostru
În faţa unei situaţii precum cea care constituie Cazul 1393, am încercat să provocăm o dezbatere naţională care a avut ca obiect sănătatea Justiţiei. Am copiat integral, în nouă exemplare, conţinutul dosarului, de la cercetarea la faţa locului şi până la ultima sentinţă şi am împărţit copiile unor reputaţi maeştri ai dreptului penal: profesori şi avocaţi, foşti magistraţi. Cei nouă au format un juriu virtual care a studiat dosarul cu ochi imparţial şi profesionist. Nici un membru al juriului nu a cunoscut identitatea celorlalţi. Fiecare membru al juriului a dispus de întreg materialul în baza căruia instanţele de judecată s-au pronunţat. Verdictul unanim a fost zdrobitor: concluzii de casare a sentinţelor şi rejudecare, evidenţierea a numeroase erori materiale şi de procedură, o critică severă a tuturor etapelor judecăţii.

Am stabilit, aşadar, ca numărul membrilor juriului să fie de nouă, dintr-o raţiune simbolică. La data realizării anchetei, la începutul lui 2006, Completul de 9 al Înaltei Curţi era, practic, cea mai înaltă instanţă a ţării aptă să judece un caz de acest fel. După intrarea în vigoare a Legii 202/2010, rolul Completului de 9 avea să fie luat de Completul de 5.
Vom prezenta mai întâi cazul, aşa cum reiese din ancheta Parchetului şi din cercetarea judecătorească. Apoi vă vom prezenta rezultatele investigaţiilor reporterilor noştri, care au căutat noi probe, audiindu-i pe condamnaţi şi pe martori. Printre dovezile găsite de noi sunt unele care răstoarnă dosarul, pentru că schimbă însuşi mobilul crimei. Veţi citi după aceea opiniile membrilor juriului nostru care a participat la acest experiment. În cele din urmă, veţi afla cum au evoluat lucrurile în cei şase ani care au trecut de la publicarea anchetei şi mai cu seamă cum a încercat sistemul să-şi acopere rebuturile.
____________________________________________________________

În tot acest timp vă invităm să vă faceţi cunoscute propriile opinii, consideraţii şi întrebări, telefonic, prin fax sau mail, la adresa: cazul1393@jurnalul.ro. Le vom publica pe cele mai argumentate şi mai interesante.