x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Legături în rețea: afaceri profitabile între RCS&RDS şi gruparea Remus Truică - Dorin Cocoș

Legături în rețea: afaceri profitabile între RCS&RDS şi gruparea Remus Truică - Dorin Cocoș

de Ion Alexandru    |    19 Mai 2017   •   11:30
Legături în rețea: afaceri profitabile între RCS&RDS şi gruparea Remus Truică - Dorin Cocoș
Sursa foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO

Una dintre cele mai importante societăți de IT care activau, în timpul mandatului lui Adrian Năstase, pe piața românească, TotalNet SRL, a fost preluată de către grupul RCS&RDS, în anul 2003. Patrimoniul companiei în cauză, care era controlat de soția afaceristului Remus Truică, dar și de personaje apropiate grupului care gravita în jurul lui Dorin Cocoș, a intrat, ulterior, în proprietatea lanţului de firme al lui Zoltan Teszari, nu înainte ca TotalNet să fie dizolvată voluntar și radiată de la Registrul Comerţului. Din schema acestei afaceri a făcut parte și compania Integrasoft SRL, membră a grupului RCS&RDS, împotriva cărora DNA a anunțat, în urmă cu două zile, că a început urmărirea penală pentru dare de mită și spălare de bani, în dosarul LPF. Antena 3 vine cu alte dezvăluiri incendiare legate de modul în care administratorul RCS&RDS, dar și al Integrasoft, Ioan Bendei, oferea servicii preferențiale unui ofițer superior de poliție judiciară de la DNA, atât personal, cât și rudelor acestuia, chiar în timp ce același Bendei avea calitatea de martor denunțător în dosarul de șantaj în care a fost pus sub acuzare directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu.

Lumea afacerilor din România pare cu adevărat mică, mai ales atunci când este vorba despre afaceri controversate, extrem de importante și care au legătură, mai mult sau mai puţin directă, cu statul. Acesta este și cazul companiei de IT TotalNet SRL, care era printre cele mai importante societăți de profil în timpul guvernării lui Adrian Năstase. Înainte de a deveni șef al Cancelariei primului-ministru, afaceristul Remus Truică a deținut acțiuni la această companie și a ocupat și funcția de administrator. Acest lucru se întâmpla în perioada 1999-2002. După preluarea funcției guvernamentale, Remus Truică a predat acțiunile firmei TotalNet soției sale, Ioana Irina Truică. Din acționariatul companiei mai făcea parte, la vremea respectivă, un anume Radu Viorel Jianu, dar și celebrii afaceriști Alexandru Bittner, Adrian Ionel Petrache sau Emil Nell Cobar. Radu Viorel Jianu, inițial cenzor al SC TotalNet SRL, devenit, ulterior, acționar majoritar, a fost ani de zile prezent, în calitate de asociat, în majoritatea companiilor controlate de Dorin Cocoș. Una dintre cele mai de răsunet firme este Dalli Exim, compania care a concesionat, în timpul mandatului de primar al lui Traian Băsescu, parcările din centrul Bucureștiului. Radu Viorel Jianu era atât de apropiat de familia lui Dorin Cocoș, încât, după ce Elena Udrea a devent ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, acesta a preluat funcția de director de investiții la Compania Națională de Investiții. Ulterior, același Jianu a devenit director al Departamentului Achiziții Publice din cadrul Regiei Autonome de Transport București, poziţie din care, în 2014, a fost arestat la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție pentru o mită de 60.000 de euro. Ulterior, el a fost condamnat la opt ani de închisoare.

Tranzacția care i-a adus lui Remus Truică primul milion de dolari

Povestea SC TotalNet SRL s-a dovedit, în acei ani, una de succes, cu intrări masive la instituțiile statului. Atât de masive, încât a primit numeroase contracte de la Guvernul României, dar și de la instituțiile aflate în subordinea Executivului, cum ar fi Ministerul Finanțelor Publice, Televiziunea Română, SNP Petrom SA (înainte de privatizare) sau Secretariatul General al Guvernului. Multe dintre aceste contracte au fost încheiate de SC TotalNet SRL chiar în timp ce fostul acționar și administrator al companiei, Remus Truică, ocupa funcția de șef al Cancelariei primului-ministru. Ca exemplu, remarcăm faptul că SC TotalNet SRL este compania care a instalat echipamentele la Guvern, utilizatepentru realizarea videoconferințelor cu prefecții, firma în cauză fiind, totodată, nominalizată în Strategia Națională pentru Implementarea Societății Informaționale, aprobată printr-o Hotărâre de Guvern din decembrie 2002, ca fiind cea care a primit licența pentru instalarea, operarea și întreținerea rețelelor publice pentru comunicații de date. Cu un astfel de “palmares”, în decembrie 2003, SC TotalNet SRL a fost numai bună de vânzare. Cumpă- rătorii interesați au fost firmele care gravitau în jurul afacerilor lui Zoltan Teszari. Astfel, în 12 decembrie 2003, potrivit unei notificări de la ONRC, acționarii SC TotalNet SRL, Ioana Irina Truică, Radu Viorel Jianu și Emil Nell Cobar, decid să cesioneze acțiunile pe care le dețineau. Ioana Irina Truică decide să cesioneze 0,1% din capitalul social căre compania Integrasoft SRL, alte 0,1% către Internet ABC SRL și 14,8 la sută către Romanian Data Systems SA (RDS SA). Asociatul Radu Viorel Jianu cesionează, la rândul său, 0,1% din capitalul social către Romanian Cable Systems (RCS SA) și încă 0,1% către Romanian Cable Holdings SA, în timp ce Emil Nell Cobar își vinde acțiunile către Romanian Data Systems (RDS SA). Toate cele cinci companii care au achiziționat acțiunile TotalNet sunt membre ale actualului grup RCS&RDS SA și au achitat, la vremea respectivă, peste 1,5 milioane de dolari. Eugen Bejinariu, nașul soților Truică, dezvăluia, în urmă cu câțiva ani, pentru un cotidian central, faptul că această tranzacție i-a adus lui Remus Truică primul milion de dolari.

Cumpărată și dizolvată de Teszari

După efectuarea acestei tranzacții, Romanian Data Systems a ajuns să dețină 99,6 la sută din capitalul social al SC TotalNet SRL, în timp ce Romanian Cable Systems SA, Romanian Cable Holdings SA, Integrasoft SRL și Internet ABC SRL dețineau, fiecare, câte un procent de 0,1 la sută. Romanian Cable Systems, Romanian Data Systems și Romanian Cable Holdings erau reprezentate de Alexandru Oprea, în timp ce Integrasoft SRL și Internet ABC erau reprezentate de către Emil Jugaru. Ulterior, Integrasoft a devenit o companie administrată de Ioan Bendei. Lucrurile nu s-au oprit aici. TotalNet a mai existat, sub patronajul RCS&RDS, nouă luni de zile. Astfel, în data de 13 septembrie 2004, după ce Romanian Cable Holdings și Romanian Cable Systems au fost înghițite de Romanian Data Systems, care a preluat și restul acțiunilor de la Integrasoft și Internet ABC, SC RDS SA a decis să dizolve anticipat compania TotalNet SRL, fără lichidare, și să-i preia întregul patrimoniu. În perioada respectivă, RCS SA, RDS SA, Integrasoft SRL, Internet ABC și o altă firmă a grupului controlat de Zoltan Teszari, CSS Comunicații SRL, reprezentată de Ioan Bendei, au mai preluat o companie de profil, PC Net Data Network SRL, pe care au dizolvat-o ulterior, fără lichidare, patrimoniul ajungând, de asemenea, în proprietatea RDS SA.

Integrasof și RCS&RDS, puse sub acuzare

Pe lista companiilor grupului RCS&RDS care preluau firme de pe piaţă, pe care, ulterior, le închideau, se află și SC Integrasoft SRL. Aceasta este compania administrată de Ioan Bendei împotriva căreia, în data de 17 mai 2017, DNA a anunțat că a început urmărirea penală pentru complicitate la spălare de bani, în dosarul LPF. Tot atunci, DNA a început urmărirea penală împotriva fostului director general al RCS&RDS, Serghei Bulag, pentru spălare de bani, împotriva SC RCS&RDS SA pentru dare de mită și spălare de bani, dar și împotriva companiei familiei lui Mitică Dragomir, SC Bodu SRL, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. Încă din 5 mai 2016, DNA a dispus urmărirea penală împotriva lui Mitică Dragomir, a lui Ioan Bendei, dar și a fostului președinte al Consiliului de Administrație al SC RCS&RDS SA, Alexandru Oprea, cel care reprezentase RCS, RDS și RCH la tranzacția acțiunilor TotalNet SRL, precum și a lui Mihai Dinei, director juridic la RCS&RDS, dar și a fiului lui Mitică Dragomir, Bogdan Dumitru Dragomir, și a administratorului de la Bodu SRL, Florin Bogdan Bădiță.

Miză de milioane de euro

Concret, Dumitru Dragomir este acuzat că, în perioada aprilie 2009 – mai 2011, în calitate de președinte al LPF, a pretins 3,5 milioane de euro, din care a primit efectiv 3,1 milioane de euro, de la Ioan Bendei, administratorul RCS&RDS, în scopul de a îndeplini, dar și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle de serviciu. Banii au fost pretinși și primiți, spune procurorul, în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga I, încheiat la data de 8 aprilie 2008, între LPF și un consorțiu din care făcea parte și SC RCS&RDS SA, administrată de Ioan Bendei. Banii au fost disimulați, ulterior, sub forma unor plăţi făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat de SC RCS&RDS cu SC Bodu SRL, companie controlată de Dumitru Dragomir. Așadar, în anul 2008, la nivelul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost organizată o licitaţie pentru cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009- 2010 și 2010-2011. Prețul de adjudecare a fost de 101.150.000 de euro cu tot cu TVA. În anul 2009, după apariția crizei, asocierea de firme care a câștigat licitația a solicitat Ligii condiții contractuale mai avantajoase. Astfel, Dumitru Dragomir a solicitat RCS&RDS să intre într-un parteneriat cu SC Bodu SRL. „Pentru a-l determina pe Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu, în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15 august 2009, între SC Bodu SRL și SC RCS&RDS SA a fost încheiat un contract de asociere în participațiune”, se menţionează în comunicatul DNA.

Bendei împărțea servicii preferențiale angajaților DNA

Mihai Gâdea a dezvăluit, miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”, de la Antena 3, mai multe convorbiri telefonice purtate de administratorul SC RCS&RDS SA și al SC Integrasoft SA, Ioan Bendei, purtate în anul 2013, în timp ce avea calitatea de martor denunţător în dosarul în care l-a acuzat pe directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, de șantaj. Într-una dintre convorbirile telefonice date publicității, Bendei o contactează telefonic pe o angajată a sa de la SC RCS&RDS SA pentru a interveni personal în vederea urgentării schimbării unui aparat de telefonie Digi fix, cu unul portabil, la adresa din Craiova a unei rude a unui comisar-șef de poliție judiciară de la DNA. Ofițerul în cauză se numește Teo Iordăchiță, care, la acel moment, efectua acte de urmărire penală în dosarul în care Bendei avea calitatea de martor-denunțător și a cărui semnătură apare pe mai multe documente de la dosarul cauzei, constând în transcrieri ale convorbirilor telefonice. Ulterior, comisarul-șef Iordăchiță îi solicită, telefonic, lui Bendei, același tip de servicii pentru o altă adresă din Craiova, dar și personal, la o adresă din București. De pe înregistrările date publicității de Antena 3, înregistrări care au fost introduse de DNA la dosarul cauzei, ca urmare a încuviinţării unei cereri exprese formulate în acest sens de către avocații lui Sorin Alexandrescu, se înțelege clar că multe dintre aceste convorbiri telefonice au fost purtate de Ioan Bendei chiar din sediul Direcției Naționale Anticorupție. Asta, în condițiile în care niciun suspect, martor, învinuit sau inculpat nu poate trece de poarta de acces a instituției a n t i c o r u p ț i e având asupra lui mijloace de comunicații electronice. Bendei a putut, însă. Tot din sediul DNA, Ioan Bendei a fost apelat telefonic de către șeful Direc- ției Generale Anticorupție, din cadrul Ministerului de Interne, Jenică Arion. Acesta i-a comunicat administratorului RCS&RDS că „are pe masă contractul de prestări servicii ce urma să fie încheiat de DGA cu SC RCS&RDS” și l-a întrebat pe Bendei dacă este din partea lui și dacă să îl semneze. La răspunsul afirmativ al lui Bendei, Arion i-a atras atenţia acestuia din urmă că va avea loc aniversarea DGA și că are nevoie de o sponsorizare din partea companiei, așa cum s-a întâmplat și în anul anterior. Redăm pasajul halucinant al convorbirii dintre cei doi:

JENICĂ ARION: Da! Voiam să pun şi eu o întrebare... IOAN BENDEI: Da! JENICĂ ARION: Ştiți că anul trecut, la ziua DGA-ului... IOAN BENDEI: Daaaa... JENICĂ ARION: Cu ocazia zilei DGA-ului, pe 30 mai... IOAN BENDEI: Daaaa... JENICĂ ARION: Ne-ați sprijinit, aşaaa... IOAN BENDEI: Încercăm şi anul ăsta! Da, încercăm şi anul ăsta, să vedem. JENICĂ ARION: Da? Facem o scrisoare, ceva? IOAN BENDEI: Da, da, da. JENICĂ ARION: Către dumneavoastră, da? IOAN BENDEI: Da, da, da. JENICĂ ARION: Noi vă mulțumim! Vă mulțumim! IOAN BENDEI: N-aveți pentru ce! JENICĂ ARION: În rest, sunteți sănătos, voinic? IOAN BENDEI: Toate. toate bune, toate bune! JENICĂ ARION: Mă bucur pentru dumneavoastră! Mă bucur! IOAN BENDEI: Să ne trăiți! JENICĂ ARION: Să trăiți! Cu respect! IOAN BENDEI: Să trăiți!

 

×
Subiecte în articol: RCS&RDS remus truica Dorin Cocos dna