x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ludovic Orban nu se duce la serviciu. Vine serviciul după el

Ludovic Orban nu se duce la serviciu. Vine serviciul după el

de Ion Alexandru    |    27 Iun 2018   •   08:44
Ludovic Orban nu se duce la serviciu. Vine serviciul după el
Sursa foto: DIANA OROS

Se risipeşte misterul în legătură cu performanţa lui Ludovic Orban, preşedinte al PNL, care reuşeşte să lucreze pentru o firmă cu sediul în judeţul Mureş, în timp ce toată activitatea politică a acestuia, desfăşurată zilnic, are loc în Capitală. Imediat după ce preşedintele liberalilor a fost angajat în cadrul companiei Revicond Canaltech SRL, societatea a deschis un punct de lucru într-un imobil din Bucureşti, unde se derulează activităţi de birou, dar şi lucrări de construcţii de drumuri şi autostrăzi. Contractul de comodat pentru acest spaţiu a fost încheiat în 7 februarie. Rămâne, totuşi, un mister ce fel de activităţi a prestat Ludovic Orban, din decembrie 2017, când a fost angajat, până în februarie 2018, în condiţiile în care Revicond Canaltech SRL nu avea deschis punctul de lucru în Capitală.

Potrivit ultimei încheieri de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, din 9 februarie 2018, cei doi asociaţi ai SC Revicond Canaltech SRL Mureş, firma la care este angajat liderul PNL, Ludovic Orban, au încheiat, cu două zile înainte, un contract de comodat pentru utilizarea unui spaţiu în suprafaţă de 25 de metri pătraţi, într-o clădire de birouri amplasată pe strada Armoniei, din Sectorul 2 al Capitalei. Scopul declarat, în aceeaşi încheiere, de către firma respectivă pentru preluarea acestui spaţiu este acela că aici şi-a înfiinţat un punct de lucru în care se vor derula, în principal, activităţi proprii de birou. Însă, tot aici, urmează să se presteze şi alte tipuri de activităţi.

Printe acestea, se numără şi o serie de activităţi care pot avea legătură cu domeniile în care a activat, în trecut, Ludovic Orban, pe vremea când a ocupat funcţia de ministru al Transporturilor, în cadrul Cabinetului Tăriceanu. Este vorba despre lucrări de construire a drumurilor şi a autostrăzilor sau despre lucrări de construcţie a căilor ferate de suprafaţă şi subterane, precum şi despre lucrări de construcţie a podurilor şi a tunelurilor. Însă, pe lista activităţilor pe care SC Revicond Canaltech SRL Mureş urmează a le presta la punctul de lucru din Sectorul 2, se mai regăsesc şi dezvoltarea şi promovarea imobiliară, respectiv lucrările de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.

Spaţiu preluat prin contract de comodat

Decizia de relocare a unei părţi a activităţilor SC Revicond Canaltech SRL Mureş în Bucureşti a fost luată de actualii asociaţi ai companiei, după ce structura capitalului social a fost reconfigurată exact în perioada în care Ludovic Orban a fost încadrat cu normă parţială la această societate. Este vorba despre societatea SMT Rohrtechnik SRL Mureş, controlată de omul de afaceri Daniel Ioan Boca şi de cetăţeanul italian, născut în Liban şi rezident în Timişoara, Said Ghanem.

Presa a dezvăluit faptul că Ludovic Orban a devenit salariat al acestei firme în luna decembrie a anului trecut. Tot atunci, mai exact pe 6 decembrie 2017, SMT Rohrtechnik SRL şi Sad Ghanem au preluat de la o altă companie, pe nume Temebro Production SRL, toate părţile sociale deţinute de aceasta la Revicond, împărţindu-i, în prezent, în mod egal, capitalul social.

O altă informaţie care poate aduce lămuriri suplimentare în această speţă este faptul că ambii asociaţi ai Revicond Canaltech SRL, SMT Rohrtechnik SRL şi libanezo-italianul Said Ghanem, mai deţin capitalul social al unei alte companii, pe nume SC Cala - Centrul de Tehnologii fără Săpătură SA, societate care, de asemenea, în 7 februarie 2018 a încheiat un contract de comodat pentru folosinţa unui alt spaţiu, în suprafaţă de 22 de metri pătraţi, în acelaşi imobil din strada Armoniei, unde şi-a deschis, începând tot cu 9 februarie 2018, un punct de lucru. Cu o zi înaintea acestei operaţiuni, acţionarii au decis contractarea unui credit în valoare de trei milioane de lei, de la Intesa Sanpaolo Bank România, din care suma de 800.000 de lei urma a fi utilizată pentru achiziţia de la o companie a unui sistem de foraj pe şenile, fabricat în anul 2011.

Şomer până în decembrie, donator important la partid în 2017

Iată, aşadar, că se răspunde la întrebarea cum a reuşit Ludovic Orban să lucreze pentru o firmă din Mureş, în timp ce funcţia politică pe care o deţine impune aproape exclusiv prezenţa acestuia la Bucureşti. Cel puţin, din luna februarie, acest lucru devine evident. Informaţia nu răspunde însă şi la întrebarea cum a lucrat Orban pentru această societate până la deschiderea punctului de lucru din Bucureşti şi nici la dezvăluirea făcută, în urmă cu o săptămână, de “Jurnalul”, în legătură cu sumele pe care Ludovic Orban le-a plătit, anul trecut, în nume personal, în contul Partidului Naţional Liberal. Potrivit unei informaţii publicate recent în Monitorul Oficial al României, pe lista membrilor PNL care au plătit, în anul 2017, cotizaţii a căror valoare depăşeşte baremul de zece salarii de bază minime pe ţară, se regăseşte şi liderul acestei formaţiuni politice, Ludovic Orban. Documentul arată că preşedintele PNL a achitat către sediul central al partidului, din Bucureşti, Sectorul 1, suma totală de 14.460 de lei. Banii au fost viraţi în datele de 8 şi 9 martie, 19 iulie, 30 octombrie, 13 noiembrie şi 11 decembrie 2017.

Nu ar fi nimic neobişnuit dacă Ludovic Orban nu ar figura ca fiind salariat abia din 12 decembrie 2017, când a fost încadrat cu o jumătate de normă, respectiv patru ore pe zi, la firma de construcţii Revicond Canaltech SRL, din Târgu Mureş, controlată de un apropiat al său, Daniel Ioan Boca. Nu există informaţii potrivit cărora Ludovic Orban ar fi realizat venituri salariale după decembrie 2016, când şi-a încheiat mandatul de parlamentar, şi până la finalul anului trecut. Reamintim că actualul preşedinte PNL a renunţat la candidatura pentru Primăria Capitalei, în primăvara anului 2016, când DNA l-a pus sub acuzare înr-un dosar în care, anul acesta, a fost achitat definitiv.

Coincidenţă: Revicond, contract câştigat la Transgaz

La scurt timp după ce Revicond Canaltech SRL, compania la care figurează ca salariat, din decembrie 2018, Ludovic Orban, şi-a deschis punct de lucru în Bucureşti, societatea a fost contractată, fără licitaţie, de către SNTGN Transgaz SA Mediaş, să execute lucrări de punere în siguranţă a traversării aeriene a râului Târnava Mică, cu conducta de transport gaze naturale DN 7000 Bahnea-Idrifaia, zona Bahnea. Angajatorul lui Orban a fost singurul operator economic care s-a oferit să presteze aceste servicii pentru Transgaz, iar preţul contractului este de 184.720,42 de lei, fără TVA. Coincidenţa face ca printre directorii Transgaz să se numere şi Sergiu Lascu, fratele procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, Ludovic Orban fiind unul dintre cei mai vocali susţinători ai acesteia.

Anul trecut, SC Revicond Canaltech SRL a mai derulat un contract, în valoare de 264.940 de lei, fără TVA, pentru Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat - Unitatea Teritorială 140 Pătârlagele, în baza căruia a prestat servicii de reparaţie şi de întreţinere a pompelor, a vanelor şi a componentelor de metal, precum şi un contract, în valoare de 67.516,19 lei, fără TVA, încheiat cu Compania de Apă Arad, vizând relocarea conductelor subterane.

Orban a devenit salariatul Revicod Canaltech Mureş în 12 decembrie 2017. În 7 februarie 2018, firma a înfiinţat un punct de lucru în Capitală, pentru derularea activităţilor proprii de birou.

 

×