x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Moartea judecătorului Stan Mustaţă se adaugă unui şir de decese suspecte în puşcăriile din România

Moartea judecătorului Stan Mustaţă se adaugă unui şir de decese suspecte în puşcăriile din România

de Ion Alexandru    |    10 Aug 2018   •   08:45
Moartea judecătorului Stan Mustaţă se adaugă unui şir de decese suspecte în puşcăriile din România

La fix patru ani de la pronunţarea sentinţei definitive în Dosarul “Telepatia”, judecătorul Stan Mustaţă, cel care a fost scos din proces, cu ajutorul DNA, a murit în condiţii suspecte, după ce a fost plimbat, în stare gravă, între trei penitenciare şi trei spitale. Ministrul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Parchetul au declanşat, simultan, anchete pentru a stabili ce s-a întâmplat. Mustaţă trebuia să depună, peste două luni, cererea de eliberare condiţionată. Suferind de cancer, starea de sănătate a acestuia s-a agravat în mometul în care a fost scos, în miez de noapte, din celula de la Jilava, şi transferat la Penitenciarul Giurgiu, unitate de maximă siguranţă. Moartea lui Stan Mustaţă este, parcă, trasă la indigo cu cea a omului de afaceri Dan Adamescu, care a decedat în condiţii la fel de suspecte, în timp ce executa o pedeaspă privativă de libertate şi în care se judeca cererea de eliberare condiţionată. Un alt caz similar este cel al morţii suspecte a fostului ofiţer SRI, Cristian Crivăţ, care a decedat, subit, în anul 2007, în Penitenciarul Codlea.

 

Moartea judecătorului Stan Mustaţă zguduie societatea românească şi aruncă, din nou, într-o lumină defavorabilă sistemul de forţă. Magistratul a decedat, miercuri seara, la Spitalul Carol Davila din Bucureşti, după ce medicii i-au făcut o dializă. A făcut infarct şi nu a mai putut fi resuscitat.

Stan Mustaţă îşi ispăşea o pedeapsă de 8 ani şi 6 luni de închisoare, la Penitenciarul Jilava. La începutul acestei săptămâni, noaptea, în jurul orei 2.00, el a fost scos din celulă de către “mascaţi”, urcat în dubă şi transferat, fără să cunoască motivul, în penitenciarul de maximă siguranţă de la Giurgiu. Acest penitenciar este populat, în general, de deţinuţii care au săvârşit abateri disciplinare, ceea ce, în situaţia de faţă, nu se impunea. Pe drumul către Giurgiu, judecătorul s-a simţit rău şi a vomat. La sosire, nu a putut merge pe propriile picioare, iar personalul de acolo, constatând starea gravă în care Mustaţă se găsea, a decis transferul la un spital. Medicii au stablit, la rândul lor, că situaţia este critică, decizând trimiterea sa la spital, şi de acolo înapoi la Jilava.

Soţia judecătorului, Elena Mustaţă, a povestit, pentru Antena 3, clipele de groază prin care acesta a trecut, înainte de a muri. “În două zile, au făcut acte şi l-au trimis înapoi la Rahova, fiind bolnav. (...) A fost la Spitalul Sfântul Ioan. Aici i-au făcut nişte dialize cu nişte catetere groaznice şi i-au distrus picioarele. Apoi l-au mutat la Spitalul Carola Davila. Aici a fost internat. Între timp l-au dus iar la penitenciar. Era cu picioarele bandajate. Nu putea să se spele, să se îmbrace. (...) La ora 16:00, l-au băgat în operaţie. La două ore de la dializă a făcut infarct şi a cedat. S-a terminat cu viaţa lui Stan Mustaţă, dar amintirea lui trebuie să rămână în sufletele tuturor (...) A luptat pentru dreptate. A fost un om în adevăratul sens al cuvântului. Poate Dumnezeu îi va face dreptate.”

 

Au fost declanşate mai multe anchete

Oficial, cauza decesului a fost un infarct miocardic, iar starea sa gravă a fost cauzată de un blocaj renal suferit în timpul transferului între penitenciare. Iniţial, la primul spital i-au fost aplicate două catetere la venă şi la arterele ambelor picioare. La al doilea spital, i-a mai fost aplicat un caeter în zona abdominală, iar abia la al treilea spital a fost supus dializei. Încă din timpul procesului, soldat cu condamnarea sa la ani grei de închisoare, Stan Mustaţă a încunoştiinţat instanţele de fond şi de apel că suferă de o formă galopantă de cancer, cu tumori în zona abdominală.

Lorette Luca, avocatul judecătorului, a anunţat că vor fi sesizate organele abilitate, pentru a se face lumină în acest caz. Pe de altă parte, atât Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cât şi procurorii au declanşat o anchetă în trei penitenciare care l-au găzduit, în ultima vreme, pe Stan Mustaţă. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a dispus, la rândul lui, controale la aceste penitenciare. Este vorba despre Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Giurgiu şi Penitenciarul Jilava. Responsabilii de la Rahova şi-au declinat, public, orice responsabilitate.

 

“Paradit” de apropiata lui Kovesi, procuroarea Florentina Mirică

Stan Mustaţă a fost şeful Secţiei a II-a Penale din Curtea de Apel Bucureşti şi, până în primăvara anului 2014, a judecat dosarul “Telepatia”, instrumentat de DNA. În data de 29 aprilie 2014, când procesul, pe fond, aproape că ajunsese la final, aflându-se la ultimele termene de judecată, DNA a descins la Curtea de Apel Bucureşti şi l-a “săltat” pe magistrat chiar din sala de judecată. El a fost pus sub acuzare de către apropiata Laurei Codruţa Kovesi, procuroarea Florentina Mirică (cea care a candidat, fără succes, luna trecută la şefia DNA), pentru fapte de luare de mită în dosarele pe care le judeca. Mustaţă a fost arestat preventiv şi, în scurt timp, a fost trimis în judecată, alături de alte persoane. În rechizitoriul pe care l-a întocmit Florentina Mirică se face vobire despre o înregistrare ambientală din baia judecătorului, când acesta îi spunea unui apropiat că, din datele existente la dosarul “ICA”, nu se desprind probe care să conducă la o soluţie de condamnare.

După arestarea lui Mustaţă şi punerea sa sub acuzare pentru luare de mită, dosarul a fost repartizat unui complet nou de judecată, format din proaspeţii judecători transferaţi de la Tribunalul Bucureşti, Camelia Bogdan şi Alexandru Mihai Mihalcea, care, în doar trei termene de judecată, au pronunţat soluţii de condamnare la pedepse de până la 10 ani de închisoare şi confiscarea bunurilor celor judecaţi, precum şi a sediilor Trustului Intact. Coincidenţa face ca decesul lui Stan Mustaţă să survină la fix patru ani de la momentul în care Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea să pronunţe condamnarea în dosarul “ICA”.

 

Judecătorul către soţia sa: “Ăştia vor să mă omoare!”

În timp ce se afla încarcerat, judecătorul Stan Mustaţă a acordat postului de televiziune Antena 3 un interviu, în care a precizat că este nevinovat pentru faptele pentru care a fost condamnat şi că, în fapt, s-a urmărit scoaterea din dosarul “Telepatia” şi anihilarea sa. La rândul ei, Elena Mustaţă, soţia judecătorului, a povestit, tot la Antena 3, că magistratul i-a spus, cu ocazia unei vizite la penitenciar, că se simte rău şi că are senzaţia că “ăştia (sistemul – n.red.) vor să mă omoare”.

În 24 aprilie 2015, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Stan Mustaţă la zece ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru şase fapte de luare de mită. Mai mult, Mustaţă a fost şi obligat să plătească 22.000 de lei cheltuieli de judecată. La apel, în 11 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a descontopit pedepsele aplicate, în individualitatea lor, şi i-a aplicat judecătorului o pedeapsă principală de 5 ani de închisoare, la care au adăugat un spor de trei ani şi şase luni, dispunând încarcearea magistratului. Din completul de judecată de la Înalta Curte au făcut parte judecătorii Iulian Dragomir, Francesca Vasile şi Lucia Macavei. Prin sentinţa pronunţată, aceştia au ignorat total actele medicale prezentate de Mustaţă, care atestau starea gravă de sănătate în care se afla. La fel cum s-a întâmplat de fiecare dată când Mustaţă a formulat cereri la instanţa supremă.

În 25 iunie 2016, judecătorul a formulat o contestaţie în anulare, după ce, în prealabil, a formulat şi o cerere de suspendare a executării pedepsei. ÎCCJ a respins, în 23 iunie 2016, cererea de suspendare a executării pedepsei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la data de 15 septembrie 2016. În 24 noiembrie acelaşi an, Înalta Curte a respins ca nefondată şi contestaţia în anulare.

Stan Mustaţă a făcut şi o cerere de revizuire a hotărârii prin care a fost condamnat, care a fost înregistrată, tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 23 octombrie 2017. Instanţa a respins-o definitiv, în data de 12 decembrie 2017. În septembrie 2018, Stan Mustaţă ar fi putut formula o primă cerere de eliberare condiţionată. Nu a mai apucat.

 

Cazul “Mustaţă” seamănă teribil cu cazurile “Adamescu” şi “Crivăţ“

Moartea judecătorului Stan Mustaţă aminteşte de un alt deces suspect. În ianuarie 2017, omul de afaceri Dan Adamescu, în vârstă de 68 de ani, a murit într-o clinică privată din Capitală, unde fusese transferat, sub pază, de la Penitenciarul Rahova, unde îşi ispăşea o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare. Familia lui Adamescu a acuzat procurorii şi judecătorii pentru acest sfârşit tragic, afirmând că procurorii DNA care l-au anchetat, în stare de arest, a refuzat să-i acorde dreptul la tratament medical. Adamescu a intrat în comă chiar în timp ce se judeca apelul formulat pentru eliberarea condiţionată şi a murit după cinci săptămâni, fără ca familia să aibă acces la el.

Un alt caz la fel de suspect este decesul, în 2007, al ofiţerului SRI Cristian Crivăţ, în Penitenciarul Codlea. Acesta fusese arestat, în decembrie 2006, pentru luare de mită. În timpul procesului, ofiţerul a transmis o scrisoare, în care anunţa că va devoala în instanţă practicile abuzive ale DNA şi modul în care i-a fost cerut să facă anumite denunţuri. Decesul lui Sorin Crivăţ a survenit după un moment extrem de important şi încordat al anchetei. La primul termen de judecată, Crivăţ a declarat în faţa judecătorilor că va da în vileag tot ce ştie la următorul termen, care urma să aibă loc pe 27 martie. Cu câteva ore înainte, însă, Sorin Crivăţ a murit, brusc, după ce s-a prăbuşit inconştient pe un hol al penitenciarului.

 

Încarcerat de trei ani şi jumătate, magistratul a murit cu două luni înainte de a depune o cerere de eliberare condiţionată. El a fost transferat, în miezul nopţii, de la Penitenciarul Jilava, la puşcăria din Giurgiu.

 

Decesul a survenit după ce, timp de 50 de ore, Stan Mustaţă a fost plimbat între Jilava şi Giurgiu, Spitalul Municipal Giurgiu – Jilava, Spitalul “Sf. Ioan” – Jilava şi, la final, Spitalul Carol Davila.

×
Subiecte în articol: stan mustata