x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Papici, “muncit” de exclusivităţile din Jurnalul Naţional

Papici, “muncit” de exclusivităţile din Jurnalul Naţional

18 Oct 2013   •   00:31
Papici, “muncit” de exclusivităţile din Jurnalul Naţional
Sursa foto: Mediafax

“Eu votez DNA” se vrea un manifest care să insufle o mişcare de susţinere a instituţiei catalogată de mulţi drept o armă prin care regimul Băsescu – Macovei îşi loveşte adversarii. Subtitlul “explicativ” al volumului subliniază şi ţinta acţiunii: de ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie. Mesajul are însă efect de bumerang – interviul cu Papici Lucian chiar ne convinge că merită să cerem reformarea din temelii a instituţiilor anticorupţie. Iată însă cât l-au “muncit” pe Papici stenogramele din dosarul presupuselor fraude la un examen de avansare pe posturi în Justiţie, publicate de Jurnalul Naţional în 2011. Interviul îi alocă un loc important:

“­ V-a mai făcut Ponta plângere penală? A declarat în presă că va face plângere penală.
­ Aşa a zis, că va face plângere penală pentru că l-aş fi şantajat pe acel procuror de la Parchetul Curţii de Apel Piteşti. Este vorba despre dosarul cu fraudarea examenelor din magistratură. Ulterior a ieşit şi preşedintele şi oarecum i-a ţinut isonul când a spus că în cazul în care procurorii anticorupţie se poartă aşa cu un coleg de-al lor, cum o să se poarte cu un amărăştean?
­ Preşedintele Băsescu?
­ Da, preşedintele Băsescu. Cu toate acestea, judecătorii de la ICCJ l-au condamnat pe acel procuror la o pedeapsă de trei ani cu executare, sentinţă nedefinitivă.”
Cristian Ghinea îi serveşte lui Papici mingea pentru a scăpa de eticheta de şantajist pusă de Băsescu. Rodul presiunii asupra “denunţătorului” trebuia să fie băgarea la apă a unor “ţinte” desemnate de DNA. Or, Papici dă evident alte înţelesuri acţiunii lui în care nu a mai fost sprijinit de procurorul Dumitru:
… “Ulterior, el a mers pe un alt drum, probabil constrâns şi de avocaţii săi. Dar discuţia aceea era autorizată de instanţă. Eu discutam în  cunoştinţă de cauză, nu aveam cum să-l şantajez pe acel procuror.”
Marea problemă era publicarea dovezii şantajului de către Jurnalul Naţional. Tandemul Papici – Ghinea merge ca pe roate:
“­ Discuţia dintre dumneavoastră şi acel procuror pe care-l acuzaţi a apărut în Jurnalul Naţional.
­ Da, fiindcă a fost pusă la dispoziţia părţilor procesuale de către instanţa de judecată.
­ Dar de ce-aţi pus transcrierea discuţiei la dosar?
­ Am pus-o fiindcă ne-a solicitat-o instanţa de judecată. În apărarea lor, au solicitat şi această înregistrare. Noi am furnizat-o instanţei de judecată, Înaltei Curţi care a pus-o la dispoziţia apărării pe principiul egalităţii armelor; imediat apărătorul i-a dat-o acestui individ care s-a dus cu ea în presă şi a apărut pentru prima oară în Jurnalul Naţional, presupun.
­ Ca o mare exclusivitate...
­ Ca o mare exclusivitate. Dar unde era şantajul, acolo e discutabil, e o discuţie între doi magistraţi – am fost doi procurori de caz acolo, eu şi Elena Botezan de la Cluj – cu un alt magistrat. Deci unde era constrângerea, chiar şi implicită?”
În continuare, procurorul Papici trimite indicaţii spre instanţa de judecată, uitând că afirmaţiile lui, publicate într-o lucrare alături de Daniel Morar, au mare greutate în reţeaua celor “cu naşu în suflet”:
“­ Ce s-a întâmplat cu cazul?
­ Toţi au fost condamnaţi acolo, inclusiv fostul adjunct al procurorului general, doamna Georgeta Gabriela Ghiţă.
.............
­ Deci vorbim despre un caz în care oamenii aceştia traficau influenţă în justiţie.
­ Unii dintre ei încercau să obţină o funcţie în magistratură cu ajutorul celorlalţi implicaţi, contra unor sume de bani. Personajele implicate în acest dosar făceau parte din diverse structuri ale Justiţiei: un fost judecător de la ICCJ şi fost membru al CSM, devenit între timp notar public (Gheorghe Bucur); un fost adjunct al procurorului general, doamna Georgeta Gabriela Ghiţă, care între timp devenise procuror-şef birou Proprietate intelectuală; procurorul aşa-zis şantajat, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care voia să devină procurorul general al acestei unităţi de parchet, Gheorghe Dumitru; de asemenea, a mai fost urmărit penal Eugen Cojocaru, fost procuror-şef la Resurse umane în Parchetul General în anii 2000.
­ Şi această doamnă a depus şaptezeci de plângeri la CEDO?
­ Nu, a formulat cereri şi memorii pe faza procesuală a urmăririi penale, invocând jurisprudenţa CEDO, iar procurorii de caz au trebuit să răspundă obligatoriu prin acte rezolutive.
­ Şi a fost condamnată până la urmă.
­ A fost condamnată nedefinitiv la doi ani cu suspendare, în timp ce persoana aşa-zis şantajată a luat trei ani cu detenţie.
­ Şi acum este în închisoare?
­ Încă nu, nu e definitivă soluţia, a fost în completul de trei, în primă instanţă, acum urmează recursul la completul de cinci de la ICCJ.”

×
Subiecte în articol: lucian papici