x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Procurorul lui Iohannis pleacă din Parchetul General. Se “încălzeşte” să-i ia locul procuroarea lui Băsescu

Procurorul lui Iohannis pleacă din Parchetul General. Se “încălzeşte” să-i ia locul procuroarea lui Băsescu

de Ion Alexandru    |    10 Dec 2018   •   11:27
Procurorul lui Iohannis pleacă din Parchetul General. Se “încălzeşte” să-i ia locul procuroarea lui Băsescu

Mandatul de şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie al procurorului Cristian Lazăr expiră fix într-o săptămână. Astfel, anchetatorul care i-a “albit”, în 2014, lui Klaus Iohannis, unul dintre dosarele penale care îl vizau, pentru ca acesta să poată candida la funcţia prezidenţială, se va întoarce ca simplu procuror la Parchetul Curţii de Apel Timişoara. În acest timp, se pregăteşte înlocuirea acestuia cu un alt procuror, care a cerut transferul de la DNA la Parchetul General şi care, la sfârşitul lunii octombrie, a primit aviz favorabil pentru această mutare. Este vorba despre procuroarea Carmen Damian, o apropiată a fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostă subalternă a actualului judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Horia Valentin Şelaru. Sub îndrumarea acestuia, pe vremea când activa la Parchetul General, Carmen Damian a închis cu NUP dosarul de spălare de bani care viza schimbul de terenuri făcut între fostul preşedinte Traian Băsescu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu.

 

Lunea viitoare, Cristian Aurel Lazăr, actualul procuror-şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, va activa ca simplu procuror, de execuţie, în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. La cererea sa, în data de 16 octombrie, Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat, cu unanimitate de voturi, acest transfer. Conform Hotărârii nr. 486/2018, semnată de vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, “prin cererea înregistrată la CSM nr. 20058/DRUO/20480/ST/2018, domnul Lazăr Aurel Cristian, procuror-şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PÎCCJ, a solicitat ca, la momentul încetării mandatului funcţiei de conducere pe care o exercită, să îşi continue activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara”.

În acelaşi document se mai arată că, potrivit Legii nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, la încetarea mandatului funcţiei de conducere, procurorii pot ocupa o altă funcţie de conducere la acelaşi parchet, în condiţiile legii, fie o funcţie de conducere a parchetele pe care le-au condus sau la cele de la care provin.

 

A cerut transferul la Timişoara, după ce a fost refuzat pentru DNA

Secţia de Procurori de la CSM reţine că Cristian Aurel Lazăr provine de la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, fiind numit în funcţia de procuror-şef adjunct al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminlistică din Parchetul General prin Decretul Preşedintelui României nr. 898 din data de 15 decembrie 2015, cu aplicare din 17 decembrie 2015, pentru o perioadă de trei ani. “Conform situaţiei posturilor vacante efectuate de Direcţia de Resurse Umane şi Organizare, reiese că, la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, sunt prevăzute în schemă 15 posturi, dintre care 5 posturi de conducere şi 10 posturi de execuţie, toate ocupate”. Secţia de Procurori reţine, însă, că, potrivit Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2632/C/2014, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor, “la încetarea mandatului funcţiei de conducere, procurorii pot ocupa o funcţie de conducere la acelaşi parchet sau la un alt parchet, ori revin la parchetul de unde provin sau unde au dreptul să funcţioneze”. Cu cel puţi şase luni înainte de terminarea mandatului funcţiei de conducere, procurorii care deţin aceste funcţii trebuie să comunice Direcţiei de Resurse Umane şi Organizare din cadrul CSM opţiunea cu privire la parchetul la care doreşte să funcţioneze.

Toate bune şi frumoase, numai că, în cazul lui Cristian Lazăr, acesta şi-a exprimat opţiunea să revină la Parchetul Curţii de Apel Timişoara după ce, anterior, a candidat, fără succes, pentru funcţia de procuror-şef al DNA, opţiunea sa primară fiind aceea de a activa în cadrul DNA. Conform legii, în cazul în care procurorii revin la parchetul unde au funcţionat anterior, ordonatorul principal de credite este obligat să-i asigure acestuia de îndată un post vacant din fondul de rezervă în cazul în care nu mai există posturi libere la acel parchet.

Ca atare, Secţia de Procurori a CSM a decis, cu unanimitate de voturi, ca Cristian Lazăr să îşi continue activitatea la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, începând cu data de 17 decembrie 2018.

 

Posibila succesoare a cerut şi obţinut revenirea la PÎCCJ

Odată cu plecarea lui Cristian Lazăr de la şefia Secţiei de Urmărire Penală, postul său devine liber şi trebuie ocupat de către altcineva. Pe surse bine informate, pentru preluarea acestui post se antrenează, încă de acum o lună, o apropiată a Laurei Codruţa Kovesi. Este vorba despre procuroarea Carmen Damian, care activează, în prezent, în cadrul Structurii Centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi care, luna trecută, a cerut aceleiaşi Secţii pentru Procurori de la CSM aviz pentru transferul său la Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cererea lui Carmen Damian a fost analizată în data de 20 noiembrie 2018, CSM verificându-i acesteia dosarul profesional, din care au constatat că ea a fost numită în calitatea sa de procuror anticorupţie, în data de 15 ianuarie 2014, prin Ordinul nr. 9/2018, emis de către Laura Codruţa Kovesi. Anterior numirii sale la DNA, Carmen Damian a activat, în perioada 22 iunie 2009 - 15 ianuarie 2014, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, lucrând în mod direct cu alţi doi apropiaţi ai lui Kovesi, Este vorba despre celebrii Marius Iacob şi Horia Valentin Şelaru.

Ca şi în cazul cererii lui Cristian Lazăr, Secţia de Procurori de la CSM susţine că, potrivit Statutului Judecătorilor şi Procurorilor, la data încetării activităţii în cadrul DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine. “Conform evidenţelor direcţiei de resort, rezultă că la PÎCCJ nu exisă posturi vacante de execuţie”, arată CSM, care adaugă că “în cazul în care procurorul DNA revine la parchetul în care a funcţionat anterior, ordonatorul principal de credite este obligat să-i asigure de îndată un post din fondul de rezervă”.

În 20 noiembrie, tot cu unanimitate de voturi, Secţia de Procurori a CSM a decis încetarea activităţii lui Carmen Damian la DNA, începând cu data de 1 ianuarie 2019, şi revenirea acesteia, începând cu aceeaşi dată, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Carmen Damian, specializată în NUP-uri

Pe vremea când activa la Parchetul General, Carmen Damian a instrumentat o serie de dosare vizând nume cu rezonanţă. Spre exemplu, a avut în lucru dosarul misterioasei dispariţii, în 2012, a fostului şef de cabinet al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta. Dispariţie neelucidată nici până în prezent. În momentul în care s-a mutat la DNA, în 2014, procuroarea chiar lucra la acest dosar. Ea nu a venit în structura condusă de Laura Codruţa Kovesi cu mâna goală, ci luând şi dosarul “Marta” cu ea. Aici, Carmen Damian a extins cercetările şi i-a făcut lui însuşi Sorin Blejnar un dosar penal, cauză care o vizează şi pe soţia acestuia, Andreea Blejnar, într-o afacere de corupţie în legătură cu o reţea de evaziune cu produse petroliere condusă de afaceristul Radu Nemeş.

Tot pe vremea când activa la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General, Carmen Damian a instrumentat şi dosarul privind schimbul de terenuri dintre Traian Băsescu şi Costel Căşuneanu, lucrând, atunci, sub directa cordonare a lui Valentin Horia Şelaru, fost şef de secţie, un apropiat al lui Kovesi şi numit de Băsescu direct judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În dosarul lui Băsescu, Carmen Damian a dat NUP, pe motiv că nu există probe privind infracţiunea de spălare de bani sau pentru dare de mită.

Caren Damian are în comun cu Cristian Lazăr un personaj pe care l-au anchetat amândoi, în dosare diferite, sluţionate ambele cu NUP. În timp ce Lazăr l-a anchetat pe Victor Ponta pentru plagiat, Carmen Damian l-a anchetat, chiar cu puţin timp înainte de a se muta la DNA, pe fostul premier PSD într-un dosar deschis pe o plângere care viza participarea lui Ponta “fără drept” la Consiliul European din 28 iunie 2012.

La DNA, însă, dintr-un procuror specializat în NUP-uri, Carmen Damian a intrat în forţă pe zona dosarelor făcute la comandă. Mai exact, împreună cu colegul ei Iulian Păncescu, Damian a reţinut-o, în data de 10 iunie 2014, pe Mariana Rarinca, pentru că aceasta a îndrăznit să-i ceară Liviei Stanciu, pe atunci preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să-i restituie o datorie.

 

“Prima Doamnă”, audiată la parchet de Lazăr, pe ultima sută de metri

Cu Carmen Damian pe post de înlocuitoare sau nu la şefia Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, cert este că procurorul Cristian Lazăr, cel care l-a scăpat pe Klaus Iohannis de un dosar penal, rezoluţia ajungând în dosarul de numire a lui Augustin Lazăr la conducerea PÎCCJ, va părăsi, săptămâna viitoare, Parchetul General. Astăzi, însă, Cristian Lazăr urmează să o audieze pe soţia lui Klaus Iohannis, Carmen Iohannis, în dosarul privind casele din sibiu. “Prima Doamnă” a fost citată, pentru a doua oară, la Parchetul General, pentru data de 10 decembrie, după ce, anterior, aceasta a refuzat să se prezinte la audieri, pe motiv că se afla într-o “vizită de stat la Londra”, împreună cu preşedintele României. Carmen Iohannis are calitatea de martor în dosarul ce vizează sesizarea jurnaliştilor de la Lumea Justiţiei referitoare la modul în care familia prezidenţială a intrat în posesia unor imobile din Sibiu, printre care şi unul despre care instanţele civile au stabilit, definitiv, că a fost dobândit cu acte false.

Dosarul a ajuns, întâmplător sau nu, la procurorul Cristian Lazăr, cel care a avut în lucru, în 2014, un alt dosar privindu-l pe Klaus Iohannis şi închis cu NUP. Acum, Lazăr o va audia pe Carmen Iohannis cu bagajele la uşă, întrucât, din 17 decembrie, acesta se va muta la Parchetul Curţii de Apel Timişoara.

 

Cristian Lazăr nu va mai fi, de săptămâna viitoare, nici şef al Secţiei de Urmărire Penală, nici procuror la Parchetul General. Cu şapte zile înainte de părăsirea PÎCCJ, Lazăr a decis să o audieze, în sfârşit, pe Carmen Iohannis.

 

După ce Lazăr şi-a cerut revenirea la Timişoara, procuroarea DNA Carmen Damian, cea care i-a dat NUP lui Traian Băsescu într-un dosar penal, a cerut să fie mutată la Parchetul General. Sursele spun că mişcarea are drept scop înlocuirea procurorului lui Iohannis.

×
Subiecte în articol: Cristian Lazăr