x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Reţeaua lui Cocoş, 60 de milioane de euro de pe urma sistemului medical

Reţeaua lui Cocoş, 60 de milioane de euro de pe urma sistemului medical

de Ion Alexandru    |    07 Sep 2015   •   09:00
Reţeaua lui Cocoş, 60 de milioane de euro de pe urma sistemului medical
Sursa foto: ILIE BUMBAC / AGERPRES FOTO

Într-un sistem medical aflat în pragul falimentului din cauza insuficientei finanţări de la bugetul de stat, grupul de afaceri patronat direct sau prin intermediul familiei de către afaceristul Dorin Cocoş a reuşit, în ultimii ani ai guvernării portocalii, să încaseze zeci de milioane de euro din afaceri cu spitalele din Capitală. Fostul soţ al Elenei Udrea a construit o adevărată suveică de firme, în care şi-a introdus sora, cumnatul sau foşti colegi ai soţiei în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pe vremea când Primăria Capitalei era condusă de Traian Băsescu, sau alţi interpuşi, firme care se ocupă cu furnizarea de aparatură medicală, servicii medicale, produse sanitare sau medicamente. Acest lanţ a devenit ani de zile abonat la contractele pe bani publici puse la bătaie de unităţile spitaliceşti.

Una dintre cele mai importante surse prin care grupul de interese patronat de Dorin Cocoş a pus mana pe fondurile spitalelor bucurestene se numeste Meditest Global 2002 SRL. Este vorba despre o firmă fondată de însuşi fostul soţ al Elenei Udrea. În anul 2004, acţionariatul acestei societăţi comerciale era compus din Dorin Cocoş, un grec, Tserpes Athanasios, Adriana Irina Popescu şi o anume Raluca Mirela Olaru. Prin schimbări de acţi-onariat succesive, părţile sociale ale firmei au intrat în proprietatea familiei lui Dorin Cocoş. Afacerile familiei Cocoş pe banii publici ai spitalelor bucureştene nu s-au oprit aici. Intermediar şi într-o alta ramificatie in care a actionat identic Florin Gabriel Dinu, cumnatul lui Dorin Cocos. Acesta mai detine actiuni la cel putin trei societati comerciale care activeaza pe piata medicala privata din Romania: SC Lotus Medical, firmă deţinută de către Dinu, împreună cu un anume Doru Popa; SC On Top Exclusiv SRL, unde Dinu împarte jumătate-jumătate acţiunile cu un anume Constantin Savu, şi firma SC Imuno Diagnostika SRL, deţinută în proporţie egală de cumnatul lui Dorin Cocoş cu un alt asociat din Meditest Global 2002 SRL, respectiv Camelia Mihaela Irimescu.


Imuno Diagnostika, mai bine de 19 milioane de euro din Sănătatea Capitalei
SC Imuno Diagnostika SRL a acţionat pe piaţa contractelor scoase la mezat de unită-ţile spitaliceşti bucureştene în mod identic cu cel utilizat de Meditest Global 2002 SRL, având în vedere că şi acţionariatul firmelor este aproape același. În perioada 4 iunie 2010 – 5 iulie 2012, această firmă a încasat de la spitale suma de 19 milioane de euro, în baza a 14 contracte. În 2010, societatea Imuno Diagnostika a derulat cu Spitalul Clinic de Urgenţă Bucu-reşti „Floreasca” două contracte în valoare totală de 1.046.064,62 euro. Între 30 iunie 2010 şi 3 februarie 2011, firma în cauză a încheiat cu Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” două contracte în valoare totală de 3.743.507,9 euro. În perioada 28 iunie 2010 – 5 ianuarie 2012, Imuno Diagnostika a parafat cu Institutul Clinic „Fun- deni” trei contracte în valoare totală de 2.987.540,6 euro. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” este o altă unitate medicală care a aruncat cu bani în firma cumnatului lui Dorin Cocoş, prin intermediul a trei contracte derulate în perioada 28 iulie 2010 – 11 iunie 2012, în valoare totală de 2.804.045,6 euro. În decurs de un an, 22 iunie 2011 – 19 iunie 2012, Spitalul „Matei Balş“ a dat către SC Imuno Diagnostika SRL trei contracte în valoare totală de 6.866.386,2 euro. Nu în ultimul rând, aceeaşi f irmă a beneficiat de un alt contract, în valoare de 1.533.673,2 euro, din partea Spitalului General C.F. 2 Bucureşti.



Firma Meditest Global - 35 de milioane de euro
În perioada 16 august 2007 – 22 mai 2012, firma Meditest Global 2002 SRL a încheiat cu spitalele din Capitală contracte în valoare de aproximativ 35 de milioane de euro. Este vorba despre 35 de contracte finanţate din banii unităţilor spitaliceşti respective, vizând achiziţia de reactivi de laborator, asistenţă medicală sau produse sanitare necesare activităţii medicale. Astfel, în perioada 16 august 2007 – 22 mai 2012, Meditest Global 2002 SRL a avut cu Spitalul „Matei Balş“ un număr de 12 contracte de furnizări produse şi servicii în valoare de 15.668.302,16 euro. Între 5 octombrie 2007 şi 22 mai 2012, aceeaşi firmă a derulat cu Spitalul Militar Central „Carol Davila” un număr de 12 contracte, în valoare totală de 2.055.698,16 euro. În perioada 21 iulie 2008 – 1 iunie 2009, firma Meditest a încasat din partea Spitalului Universitar de Urgenţă Bucu-reşti trei contracte, în valoare totală de 640.456,47 euro. Din 14 iulie 2008 şi până în 28 aprilie 2011, SC Meditest Global 2002 SRL a derulat cu Institutul Clinic „Fundeni” un nu- măr de trei con- tracte, în valoare totală de 10.753. 526,87 euro. În anul 2008, firma patronată din umbră de Dorin Cocoş, prin cum- natul său, Florin Gabriel Dinu, a în- casat de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti „Floreas- ca” două contracte în valoare totală de 2.320.436,4 euro. Şi Spitalul „Victor Babeş“ a repre-zentat o „puşculiţă” pentru fir- ma Meditest. Aceasta a derulat două astfel de contracte cu firma în cauză, în valoare totală de 1.713.012 euro. Nu în cele din urmă, o altă unitate spitalicească la contrac-tele căreia a avut acces firma lui Cocoş este Institutul Oncologic „Trestioreanu”, de la care a încasat, în baza unui contract parafat la data de 25 august 2010, suma de 1.219.733,75 euro.



Limas Group SRL, 5 milioane de euro
Cercul acestor afaceri nu se opreşte însă aici. Caracatiţa mai deţine un tentacul prin care s-au scurs fonduri dinspre sistemul sanitar românesc către conturile familiei Cocoş. De această dată, în scenă intră sora lui Dorin Cocoş, Anca Dinu. Aceasta a deţinut participaţii într-o firmă denumită SC Centrul de Diagnostic Clinic Internaţional SA. Această firmă a avut acţiuni în societatea SC Zenith Business Group & Parteners SRL, împreună cu o altă societate, Limas Group SRL, deţinută în proporţie de 100 la sută de un anume Marian Chiriac. Această societate a derulat, numai în ultimii doi ani ai Guvernului Boc, un număr de 34 de contracte cu spitalele din România, pentru care a încasat suma totală de aproximativ 5 milioane de euro, după cum urmează:
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”: trei contracte în valoare totală de 345.897,4 euro.
Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti „Floreasca”: şase contracte în sumă totală de 2.611.852,04 euro.
Institutul Clinic „Fundeni”: un contract în valoare de 59,334 euro.
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti: 12 contracte în valoare totală de 1.220.850,6 euro.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara: trei contracte în valoare de 4.026 euro.
Spitalul General C.F. 2 Bucureşti: un contract în valoare de 349.728,4 euro.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova: un contract în valoare de 16.290 euro.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea: un contract în valoare de 5.469,3 euro. l Serviciul Român de Informaţii (UM 0521 Bucureşti): un contract în valoare de 30.606 euro (125.448 lei).
Spitalul Militar Central „Carol Davila”: două contracte în valoare de 147.662,9 euro.
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan”: un contract în valoare de 174.391 euro.
Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi: un contract în valoare de 25.720,2 euro.
Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” din Cluj-Napoca: un contract în valoare de 6.328 euro.

 

×
Subiecte în articol: Dorin Cocos