x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

SC Klandestin, ultima afacere a familiei Cocoș

0
Autor: Ion Alexandru 14 Oct 2016 - 09:01
SC Klandestin, ultima afacere a familiei Cocoș SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Vezi galeria foto


În ciuda condamnării primite de Dorin Cocoş în Dosarul “Microsoft”, afacerile familiei fostului soţ al Elenei Udrea continuă. Alin Cocoş, fiul vitreg al protejatei lui Traian Băsescu, şi Anca Dinu, fosta cumnată a acesteia, au înfiinţat, la sfârşitul anului trecut, o firmă care activează în domeniul restaurantelor şi cafenelelor. Informaţia a fost publicată, de curând, în Monitorul Oficial al României, şi arată că acţionarii noii companii nu au dorit să utilizeze drept sediu social niciuna din proprietăţile pe care familia Cocoş le deţine, ci în sediul avocatului care i-a reprezentat pe aceştia în dosarele ANRP în care sunt cercetaţi. Această nouă afacere vine la scurt timp după ce Anca Dinu, prin firmele acesteia, a fost “exclusă” din rândul furnizorilor de materiale sanitare pentru spitalele din România, afacere ce a depăşit, aşa cum “Jurnalul Naţional” a dezvăluit în premieră, suma de 103 milioane de euro, şi după ce Alin Cocoş a decis să-şi lichideze compania care activa în incinta Pieţei Virtuţii, din Capitală.

 

Familia Cocoş îşi reorientează afacerile, după ce liderii informali, Dorin Cocoş şi Elena Udrea, s-au ales cu multiple dosare penale, unele dintre ele fiind deja judecate, cu hotărâri definitive, în instanţele de judecată.

Astfel, potrivit unei notificări de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în data de 4 noiembrie 2015, fiul lui Cocoş, Alin Cocoş, şi Anca Dinu, sora fostului soţ al Elenei Udrea, au decis să se asocieze şi să înfiinţeze o societate comercială având ca obiect de activitate “restaurantele”. Atât afacerea, cât şi denumirea companiei aruncă un aer conspirativ asupra acestei operaţiuni. Firma se numeşte SC Klandestin Public Caffe SRL, are un capital social de 200 de lei, împărţit în mod egal între fiul şi sora lui Dorin Cocoş. Anca Dinu a fost numită, chiar de la înfiinţare, administratorul companiei, pe termen nelimitat.

De remarcat este că sediul social al acestei companii nu se află la niciunul dintre domiciliile celor doi acţionari sau la al altor societăţi pe care aceştia le-au deţinut în trecut. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, SC Klandestin Public Caffe SRL funcţionează, din punct de vedere administrativ, la aceeaşi adresă unde îşi desfăşoară activitatea Cabinetul de Avocatură Răzvan Teodorescu. Avocatul Teodorescu este nimeni altul decât apărătorul lui Dorin şi al lui Alin Cocoş în dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru fraudele de la ANRP (Bica 2) şi cel care i-a reprezentat, totodată, şi la Curtea Constituţională, la momentul în care inculpaţii au ridicat o excepţie de neconstituţionalitate.

Odată cu dosarele, mezinul Cocoş a început să “scape” de firmele pe care le patrona

După arestarea tatălui său, Alin Cocoş a decis să îşi lichideze sau să îşi înstrăineze afacerile pe care le avea. Una dintre firmele pe care le-a deschis, în 2011, fiul vitreg al Elenei Udrea se numea SC Manage Exclusiv SRL, care se ocupa, printre altele, cu lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale şi care funcţiona în incinta Pieţei Mixte Virtuţii 2, din Sectorul 6 al Capitalei. Cu doar câteva luni înainte de declanşarea anchetei în dosarul “Microsoft”, mai exact în iunie 2014, Alin Cocoş, în calitate de unic asociat şi administrator al acestei societăţi, a decis să mute sediul companiei la domiciliul comun al său şi al tatălui, respectiv apartamentul de lux din strada Frederic Chopin. Tot atunci, tânărul Cocoş a schimbat domeniul de activitate al firmei în “închirerea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing”.

După ce Dorin Cocoş s-a ales cu mai multe dosare penale, unul dintre ele atrăgându-l chiar pe fiul său, Alin Cocoş a decis, în iulie anul trecut, să dizolve şi să lichideze societatea.

Tot în 2011, Alin Cocoş a pus mâna pe o altă afacere bănoasă. În 20 ianuarie, el a cumpărat jumătate dintr-un teren în suprafaţă de 918 metri pătraţi, în strada Lipscani nr. 30-34, Sectorul 3. Vânzătorii au fost soţii Marian şi Liliana Anghel. Un an mai târziu, în 30 ianuarie 2012, cealaltă jumătate din acest teren a fost vândută de soţii Anghel către societatea Assets Management Leader SRL, deţinută, la vremea respectivă, de offshore-ul cipriot Ariliaco Trading LTD Nicosia. Această căsuță poştală este, la rândul ei, deţinută de alte două offshore-uri - Kklaw Nominees Limited şi Ndolan Limited -, companii care deţin părţile sociale ale unei alte căsuţe poştale - Majura Limited, toate cu sediul la Nicosia. Această ultimă companie este cea despre care procurorii DNA susţin că aparţine lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, folosită de acesta pentru a prelua cele 43.000 de hectare de pădure şpagă pentru tatăl său, în dosarul restituirilor ilegale pentru familia Paltin Sturdza.

“Mall-ul” din Centrul Vechi a ajuns în proprietatea mamei sale

Offshore-ul Ariliaco Trading LTD, împreună cu Alin Cocoş, înfiinţează, în anul 2012, compania SC Lipscani 30-34 Centre SRL, firmă care are ca obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. În iunie 2012, Alin Cocoş şi SC Assets Management Leader SRL, în calitate de co-proprietari ai terenului din Centrul Vechi, încheie cu SC Lipscani 30-34 SRL un contract de cesiune de drepturi şi de constituire a unui drept de superficie asupra unei autorizaţii de construire, emisă în luna mai a aceluiaşi an de către Primăria Municipiului Bucureşti, în baza căreia s-a aprobat construirea unui imobil având două subsoluri, parter şi un etaj în strada Lipscani, la numerele 30-34, având ca obiect spaţii comerciale.

La momentul semnării contractului, SC Assets Management Leader SRL mai avea de achitat familiei Anghel, de la care a cumpărat partea sa de teren, suma de 480.000 de euro. Contractul de cesiune încheiat cu SC Lipscani 30-34 Centre SRL are o durată de 50 de ani, această din urmă societate urmând să achite 6.000 de euro lunar chirie. Pe acel loc s-a construit magazinul H&M.

Potrivit Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la data de 28 februarie 2015, acţionariatul SC Assets Management Leader SRL era deţinut de Maria Alexandra Grigorov, cu 99,1% din acţiuni, şi de SC Rent Assets SRL, reprezentată de soţul acesteia, Marian, cu 0,9% din acţiuni. În aceeaşi zi, SC Rent Assets SRL decide să cedeze părţile sociale, astfel încât Maria Alexandra Grigorov devine asociat unic şi, cu prilejul aceleiaşi şedinţe, aceasta decide să majoreze capitalul social al societăţii cu suma de 549.863 de euro. Această sumă reprezintă o linie de credit contractată de SC Assets Management Leader SRL de la offshore-ul Ariliaco Trading LTD, creanţă cesionată, în cele din urmă, către Maria Alexandra Grigorov, care a utilizat-o pentru majorarea capitalului social al firmei debitoare.

Iată, însă, că la doi ani de la preluarea terenului din Centrul Vechi, SC Lipscani 30-34 Centre SRL îşi modifică, la rândul ei, structura acţionariatului. Acţionarii Alin Cocoş şi Ariliaco Trading LTD aprobă majorarea capitalului social, prin aportul cu câte 100 de lei făcut de Maria Alexandra Grigorov şi de Olguţa Chiriac. Aceasta este fosta soţie a lui Dorin Cocoş şi mama lui Alin, recăsătorită Chiriac. Noua structură a acţionariatului arăta, în martie 2014, astfel: Alin Cocoş (45%), Ariliaco Trading LTD (45%), Maria Alexandra Grigorov (5%) şi Olguţa Chiriac (5%). O lună mai târziu, însă, Alin Cocoş cedează toate acţiunile mamei sale, iar Ariliaco Trading LTD vinde părţile sociale către Maria Alexandra Grigorov, astfel cele două devenind asociate cu câte 50% din acţiuni.

Arestat şi trimis în judecată în Dosarul ANRP – Bica 2

Noua afacere a lui Alin Cocoş, cea cu restaurantele, apare într-un moment în care fiul lui Dorin Cocoş este judecat pentru dare de mită şi trafic de influență, într-unul dintre dosarele instrumentate de DNA şi care vizează fraudele comise la ANRP, în timpul guvernării Băsescu-Udrea-Boc. În 30 ianuarie 2015, DNA a dispus reţinerea, iar instanţa de judecată a admis arestarea preventivă a lui Alin Cocoş, fiind, totodată, pusă în mişcare acţiunea penală faţă de Alina Bica, după ce anchetatorii au stabilit că, în martie 2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP a aprobat ilegal raportul de evaluare a unui teren de 13 hectare şi despăgubirea afaceristului Gheorghe Stelian, zis Stelu, cu 377.282.300 de lei. Potrivit procurorilor, “având în vedere că raportul de evaluare, în sine, nu rezolva problema despăgubirii dacă nu era validat de comisie, beneficiarul drepturilor litigioase, motivat şi de valoarea uriaşă a sumei pe care urma să o primească, a acceptat solicitarea inculpatului Cocoş Alin de a cesiona 25% din drepturile de despăgubire la trei persoane, indicate de acesta, în schimbul susţinerii cauzei sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În acest demers s-a implicat şi inculpatul Mihăilescu Ionuţ Florin (fostul consilier al Alinei Bica - n.red.), un apropiat al lui Cocoş Alin, care a intermediat relaţia cu inculpata Bica Alina Mihaela, pentru rezolvarea favorabilă a dosarului de despăgubire respectiv. Astfel, urmare a influenţei exercitate de către inculpaţii Cocoş Alin şi Mihăilescu Ionuţ Florin asupra inculpatei Bica Alina Mihaela, la data de 15.03.2011, Comisia Centrală de Stabilirea Despăgubirilor a validat în favoarea beneficiarului suma de 377.282.300 lei”.

În schimbul influenţei realizate, Alina Bica ar fi primit o cotă parte dintr-un teren situat în localitatea Snagov, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 4.425 metri pătraţi, ce aparţinea mamei lui Alin Cocoş, Olguţa Chiriac. Dosarul a ajuns în instanţă în februarie 2015.

Mătuşa Anca Dinu, coordonatoarea unei afaceri de 103 milioane de euro cu sistemul sanitar

În ceea ce o priveşte pe asociata din SC Klandestin Public Caffe SRL şi, totodată, mătuşa lui Alin Cocoş, Anca Dinu, aceasta a derulat, în perioada guvernării PDL, dar şi ulterior, activităţi prin care a câştigat, direct sau indirect, peste 103 milioane de euro prin contracte încheiate cu unităţile spitaliceşti din România. Este vorba despre contracte de livrare a unor materiale sanitare către aceste spitale, prin intermediul companiilor Imuno Diagnostika SRL şi Meditest Global 2002 SRL. “Jurnalul Naţional” a dezvăluit faptul că, la sfârșitul guvernării Ungureanu, în mai 2012, firmele controlate de afaceristul penal Dorin Cocoş, implicate în contractele finanţate de la bugetul Sănătăţii, atingeau suma de 59 de milioane de euro. În mod scandalos, afacerile au continuat şi după ce la putere a venit USL, apoi în timpul guvernelor Ponta şi se derulează chiar şi astăzi, în plină guvernare tehnocrată. În prezent, aceste afaceri continuă la vedere, dar nu direct, ci printr-un intermediar al Ancăi Dinu, fost asociat cu aceasta într-o companie înfiinţată de grupul NIRO, prin fratele lui Nicolae Dumitru, Ionel. Oficial, firmele familiei lui Cocoş nu au mai încheiat niciun contract cu spitalele din martie 2014. În schimb, paravanul prin care gruparea patronată de Dorin Cocoş „suge” încă zeci de milioane de euro de la bugetul spitalelor se numeşte SC Limas Group SRL, o companie deţinută, oficial, de un anume Marian Chiriac. Aceste afaceri nu fac, încă, oficial, obiectul vreunei anchete din partea instituţiilor statului.

Odată cu condamnarea lui Dorin Cocoş, familia are de restituit nouă milioane de euro

Până la soluţionarea dosarului în care este trimis în judecată, Alin Cocoş trebuie să se descurce, financiar, pe cont propriu. Asta, deoarece, în 3 octombrie, tatăl său a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul fraudelor cu licenţe “Microsoft”. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai “împărţit” sentințe de 2 ani şi 4 luni pentru Nicolae Dumitru, zis Niro, partenerul de afaceri al Ancăi Dinu, trei ani de închisoare pentru fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi şase ani de închisoare pentru fostul primar al Municipiului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti.

Dorin Cocoş, găsit vinovat de trafic de influenţă şi spălare de bani, are de restituit, potrivit deciziei instanţei supreme, suma de nouă milioane de euro.

Alin Cocoş şi-a închis firma de imobiliare imediat după ce a fost arestat, împreună cu tatăl său, în dosarul ANRP - Bica 2. Apoi, i-a vândut mamei sale complexul comercial din Centrul Vechi al Capitalei.

Afacerea cu restaurante, proaspăt deschisă de fiul lui Cocoş şi de sora acestuia, apare într-un moment în care contractele de sute de milioane de euro cu spitalele au fost întrerupte, iar Dorin Cocoş, condamnat în dosarul “Microsoft”, are de plătit statului nouă milioane de euro.

Citeşte mai multe despre:   Dorin Cocos,   alin cocos

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Soția lui Blejnar a renunțat la o afacere de lux, după ce a fost trimisă în judecată pentru complicitate la mită

Soția lui Blejnar a renunțat la o afacere de lux, după ce a fost trimisă în judecată pentru complicitate la mită
Galerie Foto Soția fostului șef al ANAF, din perioada lui Traian Băsescu, Sorin Blejnar, a făcut parte, până în toamna anului trecut, din acționariatul unui magazin care se ocupă cu în chirierea și vânzarea unor haine, ac...

Document oficial: DNA a pus presiune pe peste 1.900 de judecători. Abuzuri și ilegalități pe bandă rulantă

Document oficial: DNA a pus presiune pe peste 1.900 de judecători. Abuzuri și ilegalități pe bandă rulantă
Galerie Foto La sfârșitul săptămânii trecute, CSM a redactat și publicat în registrul intern motivarea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 225/2019, prin care, în 15 octombrie, a fost aprobat Raport...

Maria Jarda: de la pictura în gând, la expoziții în Italia

Maria Jarda: de la pictura în gând, la expoziții în Italia
Galerie Foto Născută într-o zonă săracă din inima Moldovei, într-o familie cu 7 copii, trimisă la muncă la numai 16 ani, la brutăria din sat și apoi la un coafor de la marginea Capitalei, Maria Jarda a găsit puterea...

„Paradită” de gașca lui Onea și „Portocală”, fosta șefă a AEP a fost achitată de justiție

„Paradită” de gașca lui Onea și „Portocală”, fosta șefă a AEP a fost achitată de justiție
Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente, arestată, la sfârșitul anului 2016, anchetată de vestita „Unitate de Elită” a DNA de la Ploiești și trimisă în judecată pentru trafic...

Dosarul „Caracal”, verificat de Parchetul General. Familiile victimelor cer infirmarea rechizitoriului

Dosarul „Caracal”, verificat de Parchetul General. Familiile victimelor cer infirmarea rechizitoriului
DIICOT a finalizat rechizitoriul în dosarul „Caracal” și a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Dincă pentru săvârșirea a două infracțiuni de omor. Șefa interimară a DIICOT, Georgiana Hosu, a...

Prof. Univ. Dr. Norina Forna: „Rectorul unei Universităţi trebuie să fie, înainte de toate, un bun manager”

Prof. Univ. Dr. Norina Forna: „Rectorul unei Universităţi trebuie să fie, înainte de toate, un bun manager”
Galerie Foto Din poziţia de decan al Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. Norina Forna a adus pregătirea studenţilor stomatologi la...

Gheorghe Dincă le dă procurorilor DIICOT cu complicii în cap. A scris că Luiza este traficată

Gheorghe Dincă le dă procurorilor DIICOT cu complicii în cap. A scris că Luiza este traficată
Presupusul asasin al celor două tinere dispărute, anul trecut, la Caracal, Gheorghe Dincă, s-a ținut de cuvânt și le dă grele bătăi de cap procurorilor DIICOT. În condițiile în care, până pe 27 ianuarie...

Cazul „Caracal” se dezintegrează, înainte de a fi trimis în instanță. Scenariul prin care Dincă poate scăpa de pușcărie

Cazul „Caracal” se dezintegrează, înainte de a fi trimis în instanță. Scenariul prin care Dincă poate scăpa de pușcărie
Dintr-un dosar construit, cu greu, în șase luni, în mare parte pe declarațiile lui Gheorghe Dincă, cauza „Caracal” riscă să se dezintegreze. Suspectul, aflat în arest preventiv din 27 iulie 2019, a anunțat...

Liviu Dragnea apelează la Convenția Drepturilor Omului, contestând încarcerarea sa în penitenciar

Liviu Dragnea apelează la Convenția Drepturilor Omului, contestând încarcerarea sa în penitenciar
Galerie Foto Profesorul de drept Corneliu Liviu Popescu și avocata Flavia Teodosiu au formulat, în numele și pentru fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, două acțiuni prin care acesta reclamă deținerea ilegală în...

Întreruperea tratamentului în hipertensiune are consecinţe grave

Întreruperea tratamentului în hipertensiune are consecinţe grave
Hipertensiunea este cauza accidentelor vascular cerebrale (AVC), principala cauză de deces la noi în ţară. Hipertensiunea esenţială este cea mai frecventă, fiind întâlnită în aproximativ 90% din cazuri, şi ar...

David: „Kartingul este viața mea!” 

David: „Kartingul este viața mea!” 
Galerie Foto David Cosma Cristofor (10 ani) și Bogdan Cosma Cristofor (8 ani) au fost premiați, în luna noiembrie, la Gala Campionilor Karting Masters, pentru întreaga activitate competițională din 2019, fiind campioni Karting...

Patroană de firmă abonată la contracte cu statul, numită de Orban secretar de stat la Cancelaria Primului Ministru

Patroană de firmă abonată la contracte cu statul, numită de Orban secretar de stat la Cancelaria Primului Ministru
Galerie Foto În ajunul Anului Nou, premierul liberal Ludovic Orban a decis să-și numească, în Cancelaria de la Palatul Victoria, ca secretar de stat, pe fata unui fost deputat PNL, apropiată a vicepreședintelui ALDE Daniel...

Predoiu a “consultat” magistrații la mișto în legătură cu desființarea SIIJ. Decizia era luată deja de 16 zile

Predoiu a “consultat” magistrații la mișto în legătură cu desființarea SIIJ. Decizia era luată deja de 16 zile
Galerie Foto La sfârșitul lunii noiembrie, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a întreprins o așa-zisă consultare a instanțelor și Parchetelor cu privire la menținerea sau la desființarea Secției pentru Investigarea...

Repararea vertebrelor deformate cu ciment sau substituent osos

Repararea vertebrelor deformate cu ciment sau substituent osos
Durerile de spate sunt cele mai frecvente motive de consult al medicilor, coloana este încărcată cu un mănunchi de forţe apărute şi ca urmare a ridicării fiinţei umane în poziţie verticală,...

Toboşarul lui Ceauşescu: din chirpici, în vila din Primăverii

Toboşarul lui Ceauşescu: din chirpici, în vila din Primăverii
Galerie Foto Născut acum 54 de ani într-o casă din chirpici din Ferentari, Nicolae Dumitru, alias Niro, a făcut un salt spectaculos după anii 90. Dintr-un copil trăit sub fustele ţigăncilor, după cum chiar el mărturisea...
Serviciul de email marketing furnizat de