x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Sebastian Lăzăroiu, la "spovedanie", despre suspendarea lui Băsescu

Sebastian Lăzăroiu, la "spovedanie", despre suspendarea lui Băsescu

de Adrian Mogos    |    27 Mar 2011   •   22:46

Absenţa preşedintelui Băsescu din Bucureşti a oferit posibilitatea consilierului politic al ambasadei să aibă o discuţie mai largă cu Sebastian Lăzăroiu. Acesta din urmă a apărat tactica lui Băsescu împotriva Noricăi Nicolai, inclusiv scurgerea de informaţii despre dosarul ei personal şi cererea unei a doua opinii de la CNSAS dacă ea a fost colaborator al Securităţii, argumentând că aceste tactici sunt justificate de faptul că Nicolai este capabilă să distrugă sistemul juridic.

Lăzăroiu a mai spus că defectele ei şi conflictele de interese, inclusiv legăturile apropiate de oligarhul Dinu Patriciu, sunt un "open secret", un secret al lui Polichinelle în comunitatea juridică. Când a fost întrebat despre actualul ministru al Justiţiei, Teodor Meleşcanu, care s-a opus brusc aprobării cererii lui Băsescu de a demara investigaţii legate de alegaţii de corupţie împotriva a şapte foşti miniştri şi a unuia în exerciţiu, Lăzăroiu a spus că Meleşcanu a fost indus în eroare de subordonaţii din Ministerul de Justiţie care l-au îmboldit pe acesta să refuze cererea pe baza unor chestiuni de procedură. Lăzăroiu a spus că aceşti subordo­naţi, rămăşiţe ale echipei fostului ministru Chiuariu, ştiau exact ce făceau atunci când îl sfătuiau prost pe noul boss. Apoi, Meleşcanu a reali­zat că poate fi acuzat de obstruc­ţionarea justiţiei şi în mod deştept a decis să nu-l blocheze pe Băsescu.

Lăzăroiu este pesimist în rezol­varea situaţiei pe cale amiabilă. El a spus că Tăriceanu pierde teren în faţa altor tabere din PNL şi de aceea în prezent nu are de ce să mai negocieze Băsescu cu el. Tăriceanu a admis în mod deschis că Norica Nicolai nu a fost alegerea lui pentru acest post, dar a fost sub o presiune intensă din partea liderilor PNL Crin An­tonescu şi Ludovic Orban. Lă­ză­roiu a opinat că o posibilă cale de rezolvare a problemei ar fi ca prim-ministrul să retragă nominalizarea lui Nicolai şi să caute să remanieze în schimb Guvernul. Tăriceanu ar putea să-l înlăture atunci pe ministrul de Externe Cioroianu ca o favoare pentru Antonescu şi Orban şi să numeas­că un candidat neutru pentru Justiţie, ac­cep­tat de Băsescu. În ceea ce pri­veşte fuziunea PD-PLD, Lăzăroiu a admis că este un proces dificil, pentru că nou formatul PDL abundă de rivalităţi personale şi antagonisme. Totuşi, el a precizat că situaţia din PDL este preferabilă celei din PSD. Când a fost întrebat ce lecţii a învăţat Preşedinţia după alegerile europarlamentare, Lăzăroiu a spus că partidele politice nu au realizat că "piaţa politică" este mai mică decât înainte, din cauza scăderii numărului de votanţi în ultima decadă, dar şi din cauza exploziei neanticipate a numărului românilor cu drept de vot care trăiesc în străinătate, estimat la 2,5 milioane. Întrebat despre suspendarea preşedintelui Băsescu, Lăzăroiu a răspuns că nimic nu s-a schimbat, Băsescu fiind principala ţintă a PSD şi PNL. Existau două opţiuni în ceea ce-l priveşte pe Băsescu: înlăturarea acestuia prin invocarea art. 95 din Constituţie şi a articolului 96 (pentru acte de trădare).

Lăzăroiu a adăugat că în cel mai rău caz Băsescu poate fi suspendat cu articolul 96 legat de trădare dacă oponenţii lui creează un scandal legat de "afacerile externe". Când a fost întrebat dacă se referă la cazul Omar Hayssam, Lăzăroiu a tresărit ruşinat, a făcut o pauză şi a dat din cap că da, adăugând că acest caz a fost, desigur, "nonsens absolut". To­tuşi el a adăugat că este exact tipul de tactică pe care oponenţii lui Băsescu ar putea să-l adopte, dacă pot convinge pu­blicul. Aici, oficialul face un comentariu în care se face referire la faptul că media a făcut pu­blică o conversaţie dintre un procuror şi Omar Hayssam ce făcea referire la un misterios "profesor" care era protectorul său politic. Media a specu­lat că "profesorul" este însuşi Bă­sescu.

Citiţi toate articolele Wkileaks România - Jurnalul Naţional

×
Subiecte în articol: wikileaks romania