x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Exclusiv. Stratfor dă târcoale preşedintelui României

Exclusiv. Stratfor dă târcoale preşedintelui României

de Adrian Mogos    |    30 Ian 2014   •   22:37
Exclusiv. Stratfor dă târcoale preşedintelui României
Sursa foto: KAREN BLEIER/AFP/Mediafax Foto
Jurnalul Naţional prezintă o serie de articole legate de “Umbra CIA” în România.
Achiziţia avioanelor F 16, proiectele energetice ale României sau influenţa rusă în PSD, de interes pentru o firmă americană
În datele făcute public de WikiLeaks se găsesc peste 5.000 de emailuri care conţin informaţii despre România. Reprezentantul Stratfor este un doctor în economie şi afaceri internaţionale, lector în cadrul Academiei de Ştiinţe Economice şi a Universităţii din Bucureşti: Antonia Colibăşanu. Ea gestionează legătura cu sursele Stratfor din România: jurnalişti, profesori, politicieni, analişti din cadrul Institutului Diplomatic Român, angajaţi ai băncilor, ai serviciilor secrete etc. Relaţia cu sursele mai importante, cum ar fi ataşatul militar al României la Kiev sau cele din cercul preşedintelui Traian Băsescu, era gestionată de Reva Bhalla, un angajat Stratfor din Statele Unite.

Într-un astfel de email intern al Stratfor, care conţine un document ataşat, se regăsesc numele majorităţii surselor din România. Printre sursele Stratfor din România se numără şi: consilierul principal al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar; managerul general al Allico ¬ fost AIG, firmă de asigurări; un analist al Raiffeisen Bank care lucrase la Banca Naţională; un analist politic pe probleme de politică internă a României din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti. Pe 31 octombrie 2010, Lauren Goodrich de la Stratfor trimitea un email în reţeaua internă a companiei în care spunea că i-a făcut cunoştinţă unei colege cu “Mircea Jugănaru (ataşat militar al Ambasadei României în Ucraina, fost ataşat în Rusia, căsătorit, un copil, nu în totalitate pro-occidental, dar foarte realist)”.

Ca mod de lucru, Stratfor caută să aibă în fiecare ţară un parteneriat cu o instituţie media. În cazul României, contractul de parteneriat era încheiat cu Mediafax. Ori de câte ori primea întrebări de la şefii din Texas, fie că erau legate de achiziţia de avioane militare, fie de grevele din România, Colibăşanu trimitea un email celor de la Mediafax care îi făceau o mică analiză pe acel subiect.

Şi Serviciul Român de Informaţii plătea în 2010 un abonament anual pentru a avea acces la analizele Stratfor. Contractul a fost intermediat de Mihai Manea, director general al SC Manpres Distribution SRL. Manea spunea în emailul trimis Stratfor că reprezintă Unitatea Militară 0461 Bucureşti, adică Serviciul Român de Informaţii. Până la urmă facturarea serviciilor Stratfor către SRI, 1.735 de dolari americani, s-a făcut printr-o agenţie din Berlin a unei firme americane, care  oferea 11% reducere la abonament.

Dintr-un email intern al Stratfor din 2 noiembrie 2011 reiese că firma era interesată de cursul de schimb şi politica băncii naţionale. Stratfor dorea un schimb valutar la scară largă, posibil o speculaţie valutară şi se interesau dacă leul se va deprecia sau nu. Afacerea de mare anvergură, aşa cum se precizează în corespondenţa electronică a Stratfor, trebuia făcută cu cel mai mic risc posibil. Peter Zeihan, unul din angajaţii Stratfor, avertiza că România avea situaţia “cea mai rea” dintre monedele pe care ei le aveau în vedere pentru schimbul valutar. Pentru a afla dacă leul se va deprecia sau nu, angajatul Stratfor din România a întrebat un redactor-şef care la rându-i îşi întreba subalternii de la departamentul Economic care este situaţia.
 
Va urma


×
Subiecte în articol: agentia stratfor Stratfor-Wikileaks