Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Invocarea imunităţii nu este însă în sarcina Oficiului pentru combarea spălării banilor, ci a instanţelor doar, la care cauza nu a ajuns niciodată. În iunie 2002, Jurnalul Naţional publica ancheta cu titlul “Averea lui Traian nu se regăseşte în câştigurile lui legale”, rezultatul câtorva luni de documentare. Radiografia tuturor afacerilor familiei Băsescu, rapoarte de la Registrul Comerţului, declaraţii de venit ale lui Traian Băsescu, interviu cu liderul PD de la acea dată în legătură cu banii de dinainte de Revoluţie... Era spulberat atunci mitul fabricii de îngheţată, cu care Băsescu îşi justifica bunăstarea, dar care nu fusese niciodată pe profit. Traian Băsescu recunoştea că a făcut contrabandă cât a fost pe mare. Însă cea mai importantă dezvăluire o constituiau contractele încheiate de Traian Băsescu în vara anului 2000 pentru două achiziţii.
Proaspătul primar al Capitalei cumpăra de la “regele asfaltului”, Costel Căşuneanu, o limuzina Mercedes Benz S500, abia înmatriculată în România, cu doar 390 de milioane de lei, la cursul de atunci însemnând circa 13.000 de dolari. Chestionat de Jurnalul National, Băsescu raspundea: “E un preţ. Nu a fost degeaba”. El recunoştea totodată că omul de afaceri îi este “bun amic” şi că acesta a beneficiat de licenţe de transport pentru cele peste 100 de tiruri pe care le deţinea pe când Băsescu era ministru. Licenţele erau limitate ca număr, pila la ministru, ca atare, deloc de neglijat.
A doua tranzacţie iese din categoria mizilic. La 9 august 2000, Traian Băsescu şi Costel Căşuneanu au cumparat, de la acelaşi proprietar, câte un teren de 3.700 mp, în Aleea Privighetorilor, lângă Grădina Zoologică, încă de atunci una dintre cele mai scumpe zone ale Bucureştiului. Preţul pieţei era de până la 200 euro/mp. Traian Băsescu plateşte însă doar 13 dolari/mp. Mai exact, potrivit contractului, 1.483.244.000 lei, echivalentul a 50.000 de dolari, pe care vânzătorul îi primeşte “în întregime la data autentificării contractului”, după cum se arată în actul de vânzare-cumpărare. În paralel, în aceeaşi zi, Căşuneanu plăteşte aceluiaşi proprietar, pentru aceeaşi suprafaţă, 5 miliarde de lei vechi. Doi ani mai târziu, la 14 octombrie 2002, Traian Băsescu vinde acest teren de cinci ori mai scump decât l-a cumparat, chiar dacă preţul zonei nu crescuse de tot atâtea ori. Cumpărătoarea care îi da 12 miliarde de lei vechi, echivalentul a 361.540 USD, este o anume Gabriela Blaj, din Oituz, localitatea de baştină a lui Căşuneanu. Informaţii “pe surse” arătau că doamna Blaj este cumnata domnului Căşuneanu. Traian Băsescu a susţinut însă că nu ştie cine e. “Terenul a fost cumpărat de o doamnă, Gabriela Blaj, habar nu am cine este. Eu am rezolvat problema prin notar”, declara el pentru Adevărul. Banii obţinuţi astfel sunt folosiţi de Traian Băsescu pentru a justifica cumpărarea vilei din Otopeni (Bucureşti-Ploieşti 137 B), contra a 280.000 de dolari. La 21 octombrie, Traian Băsescu cumpăra vila, iar alte trei săptămâni mai târziu o donează fiicei sale Ioana, pentru ca în februarie 2003, în calitate de primar, să îşi aloce singur casa din Mihăileanu.
După cinci ani de la tranzacţie însă… surpriză! Confruntat de Victor Ciutacu într-o dezbatere la TVR, la 8 mai 2007, Băsescu se trădează: Căşuneanu e cel care i-a dat pe teren de cinci ori mai scump decât la cumpărare. “Eu nu am cumpărat nici un teren de la Căşuneanu. Eu i-am vândut, şi i-am vândut sub preţul pieţei, exact ca să nu aveţi de ce să aveţi o problemă de conştiinţă”, îi declara preşedintele lui Ciutacu.
Dosarul “secret de stat”
În urma dezvăluirilor din Jurnalul Naţional, chiar înainte ca Traian Băsescu să scape porumbelul, tranzacţiile Băsescu-Căşuneanu au constituit obiectul unei cercetări pentru spălare de bani. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a deschis la 17.09.2004 dosarul cu numărul S/IV/1014. Numai că, după alegerile din luna decembrie a aceluiaşi an, cu Traian Băsescu ales preşedinte, dosarul a fost trecut la top secret şi nimeni niciodată nu a confirmat că el a existat. În mai 2007, Jurnalul Naţional a cerut ONPCSB clarificări în legătură cu acest dosar, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public. Răspunsul a fost uluitor: e secret de stat. “Având în vedere diferitele niveluri de clasificare sub care se efectuează activitatea de analiză în Oficiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, nu putem să dăm curs solicitării dumneavoastră prin invocarea prevederilor Legii nr. 544/2001”. Ce-i drept, Oficiul nu neagă că dosarul a existat!
Iată dosarul!
După şapte ani de la deschiderea lui şi închiderea lui totodată – Dosarul nr S/IV/1014 a ieşit la lumină. A fost prezentat opiniei publice în cadrul emisiunii “Exces de putere” la Antena 3.
Cu adevărat lumină se face însă în privinţa motivelor pentru care a fost închis dosarul. Nu pentru că tranzacţiile nu ar fi reale. Ci pentru că Traian Băsescu, ajuns preşedinte, beneficiază de imunitate. La 17 decembrie 2004, la cinci zile după ce fusese ales, dar încă neînvestit în funcţie, dosarul se clasează cu următoarea concluzie: “În urma alegerilor prezidenţiale desfăşurate în data de 12.12.2004, Traian Băsescu a câştigat votul majoritar şi, în conformitate cu preverile art 82(1) din Constituţia României, rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, a fost validat de Curtea Constituţională. Faţă de cele prezentate, în baza art 84 alin.2 din Constituţia României, Preşedintele României se bucură de imunitate, propunem clasarea lucrării S/IV/1014 referitoare la Băsescu Traian”.
Iar plenul Oficiului a votat clasarea, în unanimitate. În jumătatea de pagina a rezoluţiei mai exista un paragraf, cu trimitere la fondul cercetării.
Astfel, ONPCSB decide ca, întrucât Gabriela Blaj a virat banii în contul lui Băsescu, iar acesta în contul fiicei sale Ioana, “nu a încercat ascunderea banilor, din moment ce aceştia au existat în conturi în toată această perioadă” (Sic!).
O explicaţie şocantă, având în vedere că o operaţiune de spălare de bani tocmai asta presupune: încheierea unor tranzacţii prin care bani negri să poată fi aduşi în conturi, la vedere, şi transformaţi în bani albi.
