x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Trei experţi celebri, în apărarea lui Alexandru Radu

Trei experţi celebri, în apărarea lui Alexandru Radu

de Andreea Sminchise    |    02 Mar 2011   •   15:01
Trei experţi celebri, în apărarea lui Alexandru Radu

Alexandru Radu şi Cristina Udrea s-au căsătorit în iunie 2002, iar nunta lor a luat prin surprindere pe toată lumea. Tineri din "familii bune", el – fiul fostului deputat Dumitru Radu, ea – fiica fostului viceprimar din Eforie, Alexandru şi Cristina ieşeau împreună de doar câteva luni, iar relaţia lor scârţâia. Băiatul o înşelase, ea era foarte geloasă. Cristina spunea tuturor că se mărită ca să-i facă o bucurie mamei ei, care era pe moarte, însă la două săptămâni de la cununia civilă, fata anunţa că e deja însărcinată.

În noaptea de 11 spre 12 august 2002, Cristina Radu a fost ucisă în camera unde locuia, împreună cu soţul ei, din Vila "Cristina" (Eforie Sud). În acea zi, tânăra se certase de mai multe ori cu Alexandru, reproşându-i că o lăsa prea mult singură. Noaptea, el a plecat la discotecă în staţiunea Jupiter, cu doi prieteni. Înainte de plecare, Alexandru susţine că a stat în cameră cu Cristina circa 15 minute – cât i-a luat să se spele şi să se schimbe de haine. Prietenii lui spun însă că l-au aşteptat aproape 45 de minute să coboare. Când au revenit de la discoteca, el a urcat în cameră, spunând că merge să ia o sticlă de whisky. Imediat, şi-a strigat prietenul să vină după el. Martorul povesteşte că pe salteaua din încăpere se afla cadavrul fetei, cu un încărcător de telefon mobil înfăşurat în jurul gâtului şi o pungă neagră din plastic trasă peste cap. Alexandru a ridicat puţin punga, iar prietenul lui a văzut faţa fetei plină de sânge şi de vânătăi. Uşa camerei era întredeschisă, cu cheia pe interior şi nu avea semne de forţare. Lângă cadavrul Cristinei, poliţiştii au găsit o pungă de plastic, murdară de ruj amestecat cu sânge, pe care a fost identificată amprenta palmară a soţului. O altă pungă, tot cu ruj şi sânge pe ea şi tot cu amprentele lui, a fost găsită în coşul de gunoi din baia camerei.

Pe parcursul anchetei, declaraţiile lui Alexandru Radu s-au modificat şi s-au contrazis constant cu cele ale martorilor. Testat cu poligraful, pe 27 august 2002, el a fost depistat nesincer la întrebările: "Ştii sigur cine a omorât-o pe soţia ta?", "Tu ai omorât-o pe soţia ta?", "Tu ai sufocat-o pe soţia ta?" şi "Tu ai sugrumat-o pe soţia ta?". A fost arestat preventiv în perioada 12 august 2002-18 septembrie 2003.

Dosarul s-a judecat la Alba Iulia. Tribunalul şi Curtea de Apel Alba l-au achitat de două ori pe Alexandru. În ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a retrimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru refacerea urmăririi penale, iar în noiembrie 2007, procurorii au trimis din nou dosarul în instanţă. Alexandru Radu părăsise însă România la jumătate de an după reînceperea urmăririi penale.

Cel mai bun avocat al celui acuzat de omor deosebit de grav a fost chiar tatăl lui – Dumitru Radu. Într-o declaraţie dată Jurnalului Naţional în 2008, acesta spunea: "Am cheltuit o grămadă de bani în procesul ăsta. Pe lângă experţi, m-a învăţat un procuror bătrân să-mi aleg, pentru fiecare fază a cercetării şi a procesului, alt avocat. Adică cel care e cel mai bun pe faza respectivă".

"Grămada de bani" i-a asigurat protecţia lui Alexandru în cele 13 luni petrecute în arest, dar i-a procurat şi "opiniile" unor reputaţi experţi care au sărit baricada şi au făcut front comun împotriva anchetatorilor. Cele mai răsunătoare nume care au depus opinii expertale la dosar în favoarea lui Alexandru Radu sunt prof. univ. dr. Emilian Stancu (criminalist), prof. univ. dr. Tudorel Butoi (psiholog criminalist, expert în tehnica poligraf) şi prof. univ. dr. Vladimir Beliş (medic primar legist, fost director al INML).

În expertiza sa, reputatul criminalist Emilian Stancu atrage atenţia nici mai mult nici mai puţin decât că "ar fi fost interesant ca în anchetă să fie luat în calcul şi un posibil gest suicidar, urmărirea penală trebuind să excludă şi această versiune de urmărire penală" (sic!). Cadavrul fetei prezenta numeroase lovituri în zona feţei (posibil produse prin lovire cu corp dur), ea era strangulată cu firul de la încărcător şi avea o pungă trasă pe cap, indicii temeinice care nu susţin varianta suicidală nici măcar într-un scenariu de film prost.

Opinia expertală semnată de medicul legist Vladimir Beliş şi depusă la dosar de Dumitru Radu are un singur scop – să determine schimbarea încadrării juridice a faptei. Alexandru Radu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de "omor deosebit de grav", pentru că soţia lui era însărcinată atunci când a fost ucisă. În replică, prof. Beliş încearcă să demonstreze că sarcina... s-ar putea să nu fi existat. În raportul de constatare medico-legală din 18.10.2002 e notat: "în lumen prezintă un sac amniotic de cca 4/3/1 cm ce conţine la interior placenta de cca 2/1 cm şi o zonă cu aspect cotiledonat de cca 2/1,5 cm. Ovarul stâng prezintă pe secţiune corp galben de sarcină de cca 2/1/1,5 cm". Beliş găseşte însă "Aspecte criticabile cu privire la Raportul de constatare medico-legală nr. 622/2 din 18.10.2002: Descrierea macroscopică a organelor genitale interne ale femeii nu atestă sarcina: în uter (cu dimensiuni quasi-obişnuite) se află o formaţiune descrisă drept "sac amniotic" şi o zonă cu aspect "cotiledonat". În medicina legală (în afară de cazul în care în uter se găseşte embrionul), diagnosticul de sarcină nu poate fi atestat decât prin examen histologic (microscopic) de natură a pune în evidenţă elementele caracteristice stării de sarcină şi anume vilozităţile coriale." Toată lumea, inclusiv Alexandru, ştia că Cristina era însărcinată. În uterul ei s-au găsit sacul amniotic, placenta şi, dacă n-a fost analizat la microscop să scrie negru pe alb "embrion", probabil că acolo mai era un crocobaur ţestos.

Căutând nod în papură, prof. Beliş mai notează: "raportul de autopsie a fost remis (redactat) la peste două luni de la data efectuării autopsiei. Nu a fost necesar organelor de anchetă mai devreme?". Sunt însă zeci de cazuri de decese în împrejurări suspecte în care medicii legişti întârzie cu rezultatele luni de zile, chiar dacă organele de anchetă au nevoie de ele ieri, iar prof. Beliş, ca fost director al INML cunoaşte şi situaţia, şi motivele.

Cea mai halucinantă expertiză este însă cea a psihologului criminalist Tudorel Butoi. În opinia depusă la dosar în mai 2003, psihologul Butoi desfiinţează testul poligraf în general şi în special pe cel efectuat de specialistul IPJ Constanţa, Liviu Chesnoiu, susţinând că "în cauză (prin încălcarea prevederilor legale, care nu menţionează tehnica poligraf printre mijloacele de probă - vezi art. 64 Cod proc. pen.) a fost finalizată «expertiza» poligraf privindu-l pe Radu Alexandru. «Expertiza» poligraf îşi propune să răspundă asupra prezenţei «notelor specifice comportamentului simulat», pretenţie absurdă ştiinţific". De asemenea, Butoi mai precizează că "Inculpatul Radu Alexandru nu putea şi nu poate fi subiectul unei examinări poligraf, întrucât metodologia îl face incompatibil exigenţelor pe care aceasta le presupune – astmul alergic îl exclude din rândul subiecţilor apţi pentru testare". În rechizitoriul Parchetului e citată însă declaraţia unui martor care spune că "inculpatul ieşea tot timpul în oraş, pe terasă, la discotecă ori la scufundări cu prietenii". Cum făcea Alexandru Radu scufundări dacă suferea de astm?

În 2005, când ÎCCJ a retrimis dosarul la parchet pentru refacerea urmăririi penale, printre cererile instanţei s-a numărat şi cea de "a i se solicita numitului Butoi Tudorel să precizeze modul în care diagnosticul astm alergic putea influenţa comportamentul expresiv al subiectului până într-atât încât autorul testării să constate şi note specifice comportamentului simulat precum: evitarea privirii, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţa în răspunsuri sau disconfort psihic". În rechizitoriul întocmit la 20 noiembrie 2007, procurorul Vasile Bejan notează: "Numitul Butoi Tudorel a declarat că nu cunoaşte şi nu crede că astmul alergic influenţează indicii arătaţi mai sus". În plus, Asociaţia Română Poligraf (ARP), a cărei opinie a fost depusă de procuror la dosar, arată că "specialistul Liviu Chesnoiu a respectat întocmai metodologia de efectuare a testului (...). Prin interpretarea celor cinci diagrame obţinute în urma examinării inculpatului Radu Alexandru la data de 22.08.2002 se evidenţiază modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivităţii emoţionale care conduc la concluzia detecţiei comportamentului simulat. În ceea ce priveşte înscrisul depus la dosarul cauzei în cursul judecăţii şi semnat de Butoi Tudorel, Asociaţia Română Poligraf şi-a exprimat dezacordul faţă de toate afirmaţiile acestuia. Opiniile numitului Butoi Tudorel, care a efectuat teste poligraf în cadrul poliţiei timp de 30 de ani, au fost apreciate ca bizare, având în vedere că acestea contrazic chiar lucrările sale ştiinţifice de specialitate publicate". ARP mai spune şi că "nu există obligativitatea efectuării examenelor medicale înaintea testului poligraf potrivit metodologiei şi nici incompatibilitatea privind afecţiunea astm alergic, aşa cum au fost induse în eroare organele judiciare".

Alexandru Radu a fost condamnat, marţi, de Tribunalul Alba, la 25 de ani de închisoare. Au trecut însă aproape nouă ani de procese şi două achitări, iar el nu mai e în România de cinci ani. Graţie şi ajutorului pe care i l-au dat experţi care odinioară şi-ar fi folosit experienţa pentru a-i demonstra vinovăţia.

×
Subiecte în articol: crima eforie