x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Urmaşii Brătienilor, ucişi în acte de băsişti. Iubitul Ioanei Băsescu, “făcut” bogat prin decedarea Eleonorei Brătianu, care era vie

Urmaşii Brătienilor, ucişi în acte de băsişti. Iubitul Ioanei Băsescu, “făcut” bogat prin decedarea Eleonorei Brătianu, care era vie

de Dan Constantin    |    05 Dec 2013   •   19:51
Urmaşii Brătienilor, ucişi în acte de băsişti. Iubitul Ioanei Băsescu, “făcut” bogat prin decedarea Eleonorei Brătianu, care era vie

Brătienii se răsucesc în mormânt. După ce importanţi reprezentanţi ai familiei au murit în închisorile staliniste după 1944, şi averile le-au fost confiscate, asistăm la un fapt incredibil. Urmaşii Brătienilor îndreptăţiţi să recupereze proprietăţile de la Ştefăneşti-Argeş, leagănul marii familii de liberali, au încăput pe mâna samsarilor de terenuri care ştiau să “ungă” dosarele de retrocedare.
Aceste hiene nu s-au dat în lături de la nici o manevră pentru a-i spolia pe Brătieni şi de resturile moşiei de la Ştefăneşti.

Sunt cunoscute piedicile puse proprietarilor de drept de către autorităţi: şicanele, escrocheriile i-au pus pe foştii proprietari în situaţia de a ceda drepturile, operaţiune discretă dar condusă de o extinsă mafie care a deturnat chiar sensul Legilor de retrocedare.
Investigaţiile Antenei 3 au adus în atenţie un caz scandalos în care sunt implicate instanţe din Piteşti, persoane din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, notari care au facilitat transferarea drepturilor de proprietate asupra a 90 de hectare din perimetrul localităţii Ştefăneşti către un grup de “iniţiaţi”.
Vânzarea drepturilor de proprietate, consfinţite de autorităţi, a permis avocatului Radu Pricop, cu principala calitate de iubit al Ioanei Băsescu, să primească despăgubiri de 10 milioane de euro.
Pentru a “valida” manevrele de transfer, “echipa” a declarat-o decedată în 2009 pe Eleonora Brătianu. La acea dată, urmaşa directă a marilor Brătieni era în viaţă. Certificatul ei de deces arată clar data dispariţiei – 12 mai 2011. Instanţa de la Tribunalul Argeş, pronunţă în 19.05.2010, în Secţia civilă, punerea în proprietate a intermediarilor care cumpăraseră în luna martie 2008 drepturile de proprietate de la urmaşii Brătienilor.
Cei patru intermediari devin în faţa celor trei judecători (Mihaela Badea, Ioana Pârvu şi Mihaela Papaianopol) proprietari peste moşia lui I.C.C. Brătianu şi Vintilă Brătianu. Averea celor morţi în puşcăriile comuniste încăpea pe mâini sigure, nu pe şovăielnicii urmaşi care nu se descurcau în România capitalistă cu noua tagmă. Grupul celor patru (Vişoiu Valentin, Barbu Şerban, Bădulescu Nicolae şi Aritina) pasează şi ei aceste drepturi către minţi şi mai luminate, care aveau chei potrivite la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.  Între noii proprietari, deveniţi şi în fapt urmaşii Brătienilor, îl găsim pe Radu Pricop, avocat. Tânărul era deja în graţiile familiei Băsescu, asigurând apărarea în câteva cauze.

Aşa se înfiripă şi o poveste de amor sincer cu Ioana Băsescu, de meserie notar cu succes programat, dar cu ghinion în dragoste. Pricop, să nu ne mai lungim, ia dosarul “Brătienilor” în mână şi obţine în 2012 despăgubiri băneşti de la ANRP pentru cele 90 de hectare.
Aşa, un arc de timp uneşte Brătienii de Băseşti prin manevrele unor băsişti.

ANRP, cuibul matrapazlâcurilor
Cine ştie mai bine cum funcţionează instituţia respectivă decât procurorii? Anchete stufoase, interceptări, flagrante de mită colcăie în fişetele parchetelor care au investigat matrapazlâcurile de la ANRP.
Echipele de conducere s-au schimbat cu mare viteză; erau necesare noi numiri pentru că procurorii fie arestau şefii de la Retrocedări, fie mahării instituţiei fugeau de spaima anchetelor, prin demisii. Remus Baciu, vicepreşedinte, a fost arestat; Crinuţa Nicoleta Dumitrean şi-a dat demisia, fiind cercetată de ANI pentru averi nejustificate. Cristian Sebastian Matei s-a retras rapid; Dorina Danielescu, procuror, s-a “camuflat” în militărie, la cabinetul ministrului; alt şef, Nasleu, a fost demis.
Interesant este că singurul şef care rezistă în funcţie publică este Cătălin Florin Teodorescu, care a condus ANRP în perioada 2009-2011. Este acum parlamentar PDL de Argeş. El ştie foarte bine ce s-a întâmplat cu moşiile Brătienilor, pentru că a fost şi prefect de Argeş câţiva ani, exact când urmaşii îndreptăţiţi erau puşi pe fugă de comisiile de la Ştefăneşti şi de la Piteşti.

Cum o va îmbulina Pricop?
Avocatul Pricop Radu are de ce să fie supărat şi îngrijorat. Dezvăluirile din presă pot avea ca final reevaluarea drepturilor de proprietate. Faptul că Eleonora Brătianu a fost declarată decedată, deşi era în viaţă, este un element pentru rejudecarea procesului de la Piteşti. În acest fel, cele 10 milioane de euro primite cu rapiditate ca despăgubiri de la ANRP se vor bloca. Cine rămâne cu buza umflată? Evident, Băseştii care se şi văd îmbogăţiţi pe cadavrele Brătienilor.
Pricop Radu, care se asorta cu bulinele din paltonaşul Elenei Băsescu de la botezul nepoatei prezidenţiale, ar îmbulinat-o! Asta e!
________________________________


În 2009, “decedata” Eleonora Brătianu era vie. Decesul a survenit în 12 mai 2011

×