Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru Marin Constantin, Urleta-Prahova rămâne locul din care a pornit marele vis. Din când în când, maestrul se întoarce să revadă locurile dragi ale copilăriei.
De mic a luat “în piept” greutăţile vieţii. “Când aveam 4 ani şi jumătate, tatăl meu, lăcătuş mecanic la Steaua Română din Câmpina, a murit într-un accident de muncă, în schelă. Mama a rămas văduvă la
24 de ani, cu patru copii, eu fiind cel mai mare. Pe sora mea mai mică a născut-o la trei luni după moartea tatei. Mama nu s-a recăsătorit. Şi-a găsit însă un mod frumos de a-şi alina durerea, un echilibru sufletesc în cântec – era o foarte bună soprană –, a început să cânte în cor. Unul dintre modestele coruri care existau la sate. Cântam şi noi cu ea, eu, cu frăţiorul meu, pe când aveam 6-7 ani”, îşi aminteşte cu nostalgie maestrul Marin Constantin.
DESTIN
Rămasă fără sprijinul soţului, văduva a muncit pentru a-şi
da copiii la şcoală. Pe Constantin l-a dat la Şcoala Normală din Buzău. Călăuzit de învăţătorul
său, Vasile Popa, cel care a urmărit pas cu pas plăsmuirea viselor copilului
pasionat de muzică, maestrul Marin s-a îndreptat spre Şcoala Normală, motivul
fiind acela că în scurt timp devenea salariat. Când a absolvit Şcoala Normală,
era plin război. A fost luat imediat în armată, dar din cauza problemelor
cardiace a fost reformat. Mentorul său, Ion Vicol, l-a îndrumat spre
Conservator. Destinul i-a scos în cale mai mulţi muncitori de la Uzina Malaxa pasionaţi de
muzică, şi astfel a început să dirijeze diferite coruri muncitoreşti. În acea
vreme a dirijat şi Corul Conservatorului. În anul al II-lea de Conservator s-a înscris
şi la Facultatea de Filosofie. În 1949 absolvea ambele facultăţi.
În 1960 a fost numit asistent universitar. Era deja artist emerit de patru ani şi deţinea câteva trofee pe plan intern şi internaţional.
Timp de 12 ani, maestrul Marin a fost dirijorul Ansamblului UTC. Pe măsură ce nu mai erau utecişti membrii formaţiei, în ciuda talentului, erau nevoiţi să părăsească Ansamblul. Studiul muzicii clasice corale româneşti şi dorinţa de a stagna risipirea acestor talente l-a îndemnat pe maestrul Marin Constantin să înfiinţeze un ansamblu îndreptat spre vechea cultură corală românească. Aşa a luat fiinţă Corala “Gheorghe Cucu”, din care, mai târziu, se “plămădea” Madrigalul. Primul concert avea loc la 23 iunie 1958. “Când Madrigalul era o idee, am întâmpinat multă neîncredere în viabilitatea ei. Mi se vorbea despre o presupusă nereceptivitate a tineretului faţă de muzica de cameră, (...) Nu m-am lăsat influenţat. Încrederea mea în disponibilitatea tineretului pentru muzica de înaltă spiritualitate a rezistat”, mărturisea maestrul Marin în dialog cu Iosif Sava în volumul “Constelaţia Madrigal”. Iar succesul Madrigal a fost unul răsunător, în toate colţurile lumii.
DEBUTUL MADRIGALULUI
Prima apariţie publică a formaţiei camerale Madrigal a
trecut aproape neobservată de presă. Doar revista Muzica a consemnat debutul
Corului Madrigal la Braşov
în 1963. Cele 38 de voci “riguros selecţionate” s-au făcut remarcate prin “înaltul
nivel interpretativ”. La 27 martie 1964, Corul Madrigal debuta în sala mică a
Palatului RSR, realizând un prestigios spectacol în cadrul Festivalului de Artă.
De la un concert la altul, madrigaliştii urcau treptele gloriei şi deveneau “o
revelaţie muzicală”.
Sunt numeroase cifre care vorbesc despre uriaşa activitate a Madrigalului. Din 1963, corul a susţinut peste 4.000 de concerte, din care mai mult de 2.000 peste hotare. Activitatea maestrului Marin Constantin este, de asemenea, menţionată în şapte dicţionare internaţionale de specialitate. Idealul repertorial s-a îndreptat de la început către Renaşterea Europeană, bizantinism şi muzica contemporană românească şi universală, fiind astfel dezvoltată o susţinută activitate de pionierat.
CĂNTECE STRĂVECHI
În 1968, când în ţară propaganda religioasă era interzisă,
românii din SUA şi Canada
au primit în dar de Crăciun colindul străbun. “A culege colinde înseamnă a strânge polen
de pe aripi de fluturi şi a-l cerne şi a-l risipi într-un asemenea fel încât să
cadă în cuget, uşor şi cast, ca şi fulgii primei zăpezi.” Sunt cuvintele lui
Paul Anghel regăsite în lucrarea “Arhivă sentimentală”. Într-o epocă în care
colindul era mai mult sau mai puţin permis, Corul Madrigal aducea bucuria Naşterii
Domnului în cântări străbune. Căutând sunetul-matrice al cântărilor din
vechime, maestrul Marin Constantin le dăruia românilor, în 1968, preţiosul
colind. Aflat în Canada şi în SUA în perioada 1965-1976, în slujba
Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, ÎPS Bartolomeu Anania, actualmente Mitropolit
al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, a sprijinit apariţia discului
Corului Madrigal. Românilor de acolo le era dor de cântecele străvechi. Banda
era imprimată de multă vreme, însă maestrul Marin Constantin aştepta acordul
Electrecord care întârzia să apară. O copie a înregistrării i-a fost înmânată ÎPS
la sosirea în ţară, după ce a cinat împreună
cu maestrul Marin.
În America, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române a găsit o casă de discuri interesată de imprimarea vinilului. A fost însă nevoie de acordul Electrecord, care a decis să producă discul în ţară, cu o clauză: “Numai pentru străinătate”, “ca să împace exigenţele sistemului comunist, care nu admitea nici un fel de propagandă religioasă”, după cum mărturiseşte ÎPS Bartolomeu Anania în volumul “Madrigal sau Magia Sunetelor”, realizat de muzicologul Grigore Constantinescu.
MISIUNE
Pe căi ocolite, discul a ajuns şi în ţară.
De Crăciun, românii au avut parte de “şiragul de icoane ale sufletului românesc”, iar cântările străvechi, murmurate pe ascuns în seara de Ajun, au putut fi ascultate în casele celor care l-au primit, adus de peste hotare sau găsit, în taină, pe la bisericile din ţară.
Muzicologul Grigore Constantinescu notează în volumul “Madrigal sau magia sunetelor”: “Colindele Madrigalului s-au auzit pretutindeni, şoptite, dar puternice, ignorându-şi statutul de samizdat la care fuseseră condamnate”.
Poveste
O carieră de 45 de ani. Un singur suflet – dirijorul Marin Constantin şi câteva zeci de voci. Rezultatul? Minunea numită Madrigal. Corul de Cameră Madrigal. Sau corul de îngeri, după cum îl simt şi îl numesc cei care au trăit în măruntaiele lui zbuciumările, insomniile, luptele, călătoriile, iniţierile. Cei care au crescut şi au simţit spiritul de madrigalist. Din multele lucrări interpretate de Corul Madrigal sub bagheta magică a maestrului Marin Constantin, ne-am oprit asupra colindelor. Poate pentru că este decembrie şi simţi nevoia de suavitate.
Poate pentru că e 1 Decembrie şi Madrigal a fost şi este unul dintre simbolurile românilor din ultimii 50 de ani. Zeci de voci, un dirijor – un singur suflet. 45 de ani Madrigal a “cutreierat” toată lumea. Arta lui a născut uimiri, admiraţie, prietenii nepreţuite. Madrigalul?
Sensibilitate. “Comunicarea sensibilă este singurul mod de a fi al muzicii; pentru că, în ipostaza cea mai fericită a apropierii intelectuale de muzică, pentru a-i propaga «vibraţia» trebuie să fii «hăruit», să trăieşti în miracol. «Ştiinţa» necesară sau subînţeleasă nu e suficient, nu accede Emanaţia”, spune maestrul Marin Constantin.
Colindele Corului Madrigal au o frumoasă poveste.
Întreaga istorie a colindelor Corului Madrigal, lupta de a
nu se pierde nestematele sufletului românesc le puteţi afla din Ediţia de Colecţie
de luni, 1 decembrie. “Astăzi s-a născut Hristos”, “Bună dimineaţa la Moş Ajun!”,
“Trei păstori”, “Legănelul lui Iisus”, “Iată
vin colindători”, “O, ce veste minunată”, “Plecarea magilor”, “Vine Crăciunul
pe sară” , “Trei crai de la Răsărit”, “Colo-n susu”, “Cetiniţă, cetioară”, “Sus
la Poarta Raiului şi Colindiţa”, “Domnuleţ şi Domn din Cer”, “Steaua sus răsare”,
“Floricica”, “Ziurel de ziuă”, “Noi umblăm să colindăm”, “Se preumblă Maica Sfântă”,
“Praznic luminos”, “Închinarea magilor”, “Domn, Domn să-nălţăm”. Acestea şi
alte câteva piese, unele dintre ele din repertoriul internaţional, fac din
CD-ul care însoţeşte Ediţia de Colecţie o lucrare unică, frumoasă, completă.
