Anul Caragiale

2012 a fost declarat "Anul Caragiale". Se implinesc 100 de ani de la disparitia marelui dramaturg roman Ion Luca Caragiale si 160 de ani de la nasterea sa.
In fiecare zi, in Jurnalul National, veti gasi o vorba de-a lui Nenea Iancu.

Decadenta
Puteti rade voi, tineri sceptici, cari ati aruncat sfintele credinte in schimbul stiintei profane. Eu sunt mahnit de cate vaz.
Am fost la intrunirile opozitiei in Craiova si in Iasi, si marturisesc drept ca am iesit adanc afectat de decadenta moravurilor noastre politice.
Asta e opozitia? Astea sunt intruniri de opozitie?
Oratori cari vorbesc ca toti oamenii, linistiti de parca n-ar fi la guvern un partid adversar, desbatand cu sange rece ca la Academie, ba inca permitandu-si a face si glume si spirit. Auzi glume si spirit cand esti in opozitie!
Nici un orator nu se bate cu pumnul in piept. Nici unul nu rastoarna sfesnicele, nu sparge tribuna, nu-si taie mana in tandarile paharului spart. Nici unul nu-si mai scoate bratul din umar
prin­tr’un suprem gest patriotic.
Nimic din toate astea. fii ce e mai rau e ca scoala asta decadenta prinde – poporul, publicul, are aerul ca aproba acest curent menit sa ucida cu desavarsire avanturile mari, sa stinga focul sacru al pasiunilor politice.
Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului roman? Unde e sala Slatineanu? Sala Bossel? Circul de la Constantin-Voda? S-au dus toate ca niste frumoase legende cari au incantat de atatea ori tineretile mele. Din tinerete ma’nnebuneam dupa intrunirile publice, si aveam de ce. O jale ma cuprinde astazi cand mi-amintesc de frumoasele momente ale eroicei opozitii liberale, al carei am fost unul dintre cei mai ferventi spectatori!
In acele intruniri imi faceam eu, impreuna cu un popor intreg, educatiunea nationala. Acolo am cules cele mai bune inspitatiuni pentru operele mele patriotice, aceste opere menite sa ajunga peste putin uitate cu desavarsire, devenind neintelese, gratie parasirii scoalei clasice a liberalismului. Acolo am facut cunostinta iubitilor mei eroi, pe cari am cautat, cu modestele mele mijloace artistice, sa-i pastrez pentru posteritate.
Puteti spune orice, eu cred ca suntem in plina decadenta.
D.N. Filipescu imi face doctrina unui curent sanatos de judecata publica, in care sa nu mai fie posibila minciuna si fraza goala.
Dd. Tache Ionescu si Disescu vorbesc la tribuna ca de pe catedra, cu carti si citate din autorii straini, cu teorii moderne, cu desbateri academice.
Panu face satire, glume si spi­rit pe socoteala guvernului, sustinandu-mi ca sunt situatiuni, in viata popoarelor ca si a indivizilor, cand nu se poate vorbi decat in batae de joc. (va urma)