x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ar fi implinit 28 de ani

Ar fi implinit 28 de ani

02 Feb 2004   •   00:00

Ar fi implinit azi 28 de ani. In urma lui au ramas insa doar lacrimi. Si amintirea "unicului capitan", prezenta in tricoul cu numarul 11, retras definitiv din echipa Dinamo, in peluza "Catalin Haldan", intr-o statuie, intr-o carte si intr-o fundatie care-i poarta numele.

Echipa din Soseaua Stefan cel Mare a primit, la 5 octombrie 2000, cea mai mare infrangere din partea sortii, pe care nu o va putea sterge niciodata, moartea lui Catalin Haldan.

SPERANTA. La Branesti, locul unde a copilarit Catalin, timpul a incetat sa mai aiba vreo insemnatate pentru Victoria si Marin Haldan din momentul in care fiul lor a trecut in lumea umbrelor. Fara sa simta nevoia de a privi la televizor sau de a deschide un ziar, cei doi s-au pierdut intr-o lume proprie, apasati de o povara grea. S-au inconjurat de fotografiile fiului pierdut, cu care vorbesc si acum, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Au uitat sa zambeasca. De anul trecut, in familia Haldan a aparut micutul Catalin-George, fiul fratelui mai mare al fotbalistului, Cristi. Speranta ca viata lor si-a gasit sensul de a continua a renascut o data cu venirea pe lume a nepotelului.

NESCHIMBAT. Camera lui Catalin de la Branesti a ramas neschimbata. Nimeni nu doarme aici si doar mama lui face curat. E ca un altar. Si pastrand parca un ritual, in fiecare an, parintii lui Haldan marcheaza in stilul caracteristic fiecare sarbatoare. In camera plina de fotografiile, afisele sau articolele din ziare despre Catalin sunt aduse oua de Pasti si se impodobeste o coronita de Craciun. Nici in apartamentul de deasupra magazinului Obor, in care locuieste matusa lui Catalin, nu s-a clintit ceva din camera jucatorului. Doar rottweiller-ul Red se mai "lupta" cu patul, nervos uneori ca stapanul lui nu mai vine.

RITUAL. Dupa deces, in fiecare an, la 8 februarie, curtea familiei Haldan este plina. Vin suporteri de pretutindeni. Toti incearca sa-i consoleze cum pot pe parintii celui pe care il iubesc si dincolo de moarte. Este modul lor de a-i asigura ca nu il vor uita niciodata pe cel pe care numai soarta l-a invins. Anul acesta, suporterii au fost la cimitir mai devreme. "Au venit inca de duminica. Probabil ca unii dintre ei lucreaza marti si au vrut sa fie siguri ca aprind o lumanare pentru ziua lui Cata", ne-a spus Cristi. Fetele lasa la mormant trandafiri rosii si versuri. Marin Haldan le aduna pe toate si le pastreaza, desi stie ca ele nu vor putea fi citite niciodata de fiul lui.

Cristi Haldan: "Doctorul Lucaciu a facut recurs"

Jurnalul National: Cristi, ce faceati de obicei astazi?
Cristi Haldan: In ultimii ani doar vorbeam la telefon, Catalin fiind de fiecare data in turnee de pregatire. Petrecere mai mare am facut cand a implinit 18 ani. Singura, dar marcata cum trebuie, pentru ca vecinii au chemat politia. Ne stiau linistiti, nu se asteptau la un chef cu muzica la maximum. Pe vremea aceea, Cata era un rapper destul de talentat. N-ai fi zis, dupa firea lui retrasa.

Copilul tau poarta numele fratelui.
Da, am tinut la acest lucru. Impreuna cu sotia, am hotarat inainte sa se nasca. Daca e baiat, ii punem Catalin, daca e fata, Catalina. Mai mult, copilul s-a nascut chiar in ziua de Sf. Gheorghe, asa ca l-am botezat si George, pentru ca am considerat acest lucru un semn.

Crezi ca se poate face ceva pentru ca fotbalistii sa nu mai moara?
Sunt socat cand vad ca se mai intampla inca acest lucru si nimeni nu-l explica. Cred ca totusi exista solutii. Eu am facut o donatie constand in aparatura in valoare de 1 miliard de lei Institutului de Medicina Sportiva, cu ajutorul unuia dintre sponsorii lui Dinamo. Chiar zilele trecute mi-a spus un copil ca patru colegi de-ai lui de la grupele mici de fotbalisti au fost opriti de la efort, pentru ca li s-a descoperit o afectiune ce nu fusese depistata in alt loc. Este un prim pas. Macar ei sa fie salvati, daca fratele meu nu a mai fost.

Cum s-a incheiat procesul cu doctorul Lucaciu, medicul lui Dinamo din acea perioada?
Asa cum a inceput. Dupa ce a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, am primit in decembrie o citatie prin care am fost anuntati ca i-a fost acceptat recursul. Ce sa mai zic?

Renuntati sa mai aflati cine e vinovat?
Am incercat sa luptam pe atatea cai, dar toti avocatii cu care am vorbit ne-au spus ca e foarte greu sa demonstram vina cuiva. Nu as renunta, insa, din pacate, nu am incotro. Sper ca acolo unde nu am reusit noi, sa reuseasca Dumnezeu.

IN MEMORIAM
"Catalin este exemplul care va ramane mereu in inimile noastre dupa ce moartea nedreapta l-a secerat pe pamantul unicei sale existente, terenul de joc. Nu ne trebuia aceasta lovitura a soartei poate nici noua, dar in nici un caz familiei sale atat de nobile".
Cornel Dinu

"E greu sa vorbesc la timpul trecut de Catalin. L-am crescut de la 9 ani si sunt apropiat de familia lui. Poate cu el fotbalul romanesc ar fi urcat mai mult in elita. Nu sunt convins ca nu se face nimeni vinovat de moartea lui. Cineva trebuie sa plateasca".
Ionut Chirila

"Mi-e dor de Catalin. Mi-e dor de discutiile noastre, de cantonamentele de la nationala, de meciurile cu el pe teren si mi-e frica sa ma gandesc ca poate si eu as fi avut aceeasi soarta. Norocul a fost insa mai darnic cu mine".
Florentin Petre

Mesaje de la Mutu si M. Niculae
Cristi este sunat destul de des de fostii colegi ai fratelui sau, fie ca e vorba de Florentin Petre, Ionut Lupescu sau Giani Kirita. La fiecare sarbatoare sau eveniment important, Marius Niculae isi face simtita prezenta printr-un mesaj. La fel si Adi Mutu. "Ma bucur ca isi amintesc de Cata. Cand ma intalnesc la Dinamo cu baietii, imi vorbesc frumos despre el. Imi dau seama ca ar vrea sa ma ajute intr-un fel, dar nu au cum. Dar sper ca faptul ca se gandesc la Cata sa-l faca fericit acolo unde este", a spus Cristi
MADALINA CORBEANU

×
Subiecte în articol: eveniment cristi catalin haldan