x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "As vrea sa ma lupt si sa negociez cu Moartea"

"As vrea sa ma lupt si sa negociez cu Moartea"

11 Iun 2004   •   00:00
"As vrea sa ma lupt si sa negociez cu Moartea"

VIATA MEA E UN ROMAN

 

Stefan Iordache traieste de 20 de ani in Rai. L-a cunoscut pe Sfantul Petru si a obtinut cheile unei frumoase gospodarii. Are o vita tanara. E vie. Are 400 de butuci. Dar cum e viata marelui actor? Va vine sa credeti ca-i la fel de vie? In cei 63 de ani, Stefan Iordache a stiut sa se infrupte din bunatatile pe care Dumnezeu i le-a oferit.
DANA ANDRONIE

 

S-a nascut in cartierul Rahova, pe 3 februarie 1941, ora 19:30. Intr-o duminica. A copilarit printre derbedei si s-a uns cu toate alifiile. "Am chinuit-o pe mama. Nu prea am fost cuminte, mai ales dupa ce am descoperit viata, in adolescenta", ne marturiseste Stefan Iordache. A terminat scoala la 16 ani si a dat la Medicina. N-a intrat. Crede ca ar fi fost interesant sa devina doctor. Tot pe om ar fi lucrat. "Nu mi-ar fi placut sa-l cunosc cu bisturiul. Imi place sa cunosc omul cu gandul si cu inima", recunoaste actorul. Si, cum n-a ajuns la scoala, au urmat doi ani de vagabondaj: "Nu stiam pe unde s-o iau. Mai ales in acea epoca. Era imediat dupa razboi, in 1950. Cartierul in care m-am nascut era foarte curat si civilizat. Acum ma uit ca e un dezastru".

 

 

Calcula salarii la cooperativa

 

In fundul Rahovei, unde a crescut, erau niste oameni extraordinari. "Erau tigani cu care m-am inteles foarte bine. Mai erau si lautari, cositorari, caldarari, spointingiri. Faceau de toate. Furasera toate meseriile", spune razand Iordache. Intre 16 si 18 ani nu-si gasea locul. Muncea ca sa-si castige o paine. Cat mai alba. Si-a gasit un post la cooperativa unde tatal sau era presedinte. Calcula salariile. "Tata era un foarte bun croitor. De lux. Chipurile, m-am facut ca muncesc. Eram foarte bun la matematica, dar nu prea stiam sa calculez salariile". Iordache avea in sange spiritul afacerist. Cand a dat la Medicina, a haladuit prin Bucuresti. A facut, astfel, cunostinta cu bulevardul 6 Martie. Unde a vandut bilete la suprapret chiar la cinematograful unde mai tarziu avea sa joace pe panza. "Ma ciondaneam cu militienii, dar castigam un banut in plus. Eram bisnitar. Mic bisnitar", ne povesteste actorul.

 

Erau mari derbedei pe bulevardul 6 Martie. Si Stefan Iordache printre ei. Dar l-a tras ata sau, mai bine zis, norocul... Tatal sau l-a ajutat sa-si faca o brigada artistica cat timp a fost angajat la cooperativa. Voia sa-l adune de pe drumuri si a reusit. Cu greu, e adevarat. Caci era o mare saracie. Aveau de-ale gurii, cu imbracamintea stateau mai prost. "Eu purtam haine de la tata, iar sora de la mama. Actorul Dodu Costin mi-a zis sa dau la Teatru. Am dat intr-o doara. Am intrat".

 

 

Era paznic la vie

 

Si-a consumat anii adolescentei si in Calafat. Unde se fac pomenile in viu. "Oamenii isi fac dinainte inmormantarea, pentru ca se gandesc ca cei care raman dupa ei nu respecta datinile. E un spectacol pe care nu l-am intalnit in alta parte. Oltenii se joaca cu moartea. E o pomana mai vesela. Se jeleste la groapa, cu orchestra, cu tigani, se fac bancuri". Iata ce se canta la "moartea" unchiului Florica: "Te duseeeesi... Mai tii minte cum ti-am pus piedica si te-am aruncat in rau? Cum te-am prins eu la Florica..." Olteanul Stefan Iordache n-a testat pe propria-i piele aceasta traditie: "Imi provoaca frisoane ritualul. Am asistat doar. Radeam cu frisonul mortii in spate!". Tot la Calafat a pazit la vie, a mers cu oile. A facut tot ce se face la tara. "Nu avea cine sa se duca cu oile si trebuia sa ma duc eu. N-avea cine sa pazeasca via si trebuia s-o pazesc eu. Era un foisor in capul viei si acolo dormeam. Strigam la hoti". De carte, nu prea mai avea timp. Norocul lui a fost bunica Anastasia. Nu stia pic de carte, dar era un sac de povesti. Mai ales povesti din Biblie. "De unde Dumnezeu le stia?! Ea mi-a deschis gustul spre citit. Ca orice copil, am inceput cu Creanga, Ispirescu", isi aminteste Stefan.

 

I-a placut viata. Si a trait-o din plin. A intalnit multe femei interesante, in toate ipostazele: de mama, de iubita, de gospodina. Bineinteles, pana s-a casatorit. "Femeile sunt pline de mister si, ca sa ma apuc eu sa descifrez un mister, nu ca mi-ar lua prea mult timp, dar nu ma pricep. Mai bine sa am de ce sa ma minunez decat sa descopar ceva in om care nu ma mai intereseaza apoi". Femeile i-au dat un echilibru. L-au facut sa inteleaga ce inseamna viata.

 

 

Si-a luat nevasta pentru ca trebuia

 

S-a casatorit la 29 de ani. Pe 30 aprilie, la biserica Boteanu. Nasi: Matei si Adriana Calinescu. Martori: Lucian Pintilie, Horia Lovinescu, Alexandru Paleologu, "oameni care mi-au sarit in ajutor, care m-au ajutat sa spun "DA!"". Colegii lui aveau familiile lor si s-a gandit ca e timpul sa-si ia nevasta. "M-am casatorit pentru ca trebuia sa ma casatoresc. Un artist e mai zapacit, cateodata. Un tanar e si mai zapacit. Poate sa-i ia Dumnezeu mintile. Asa cum mi le-a luat mie. Am crezut ca-s cel mai tare de pe Pamant. Pentru ca eram un mare actor. Prostii! Astea sunt obrazniciile tineretii. Atunci trebuie sa-ti cauti un partener ca sa-ti echilibreze toate nazbatiile". A avut aceasta sansa. De 30 si ceva de ani este casatorit cu Mihaela Tonitza. Multa lume se mira si astazi cum de l-a putut suporta o viata de om. Stefan Iordache recunoaste ca a calculat gresit si, de aceea, nu are copii. S-a gandit ca ar trebui sa-si construiasca mai intai cariera si mai apoi sa aiba urmasi. Dar timpul a trecut. "Am imbatranit. Si am ramas numai cu 100 de roluri. Ele sunt copiii mei".

 

 

L-a vazut pe Sfantul Petru

 

In filmul "Glissando" a avut-o ca partenera pe Tora Vasilescu. A iesit atat de bine scena de dragoste, incat multi s-au jurat ca-i adevarata. N-a fost deloc usor sa fac dragoste cu Tora, la acea vreme sotia lui Mircea Daneliuc, chiar sub "indrumarea" sotului-regizor. "Am practicat sexul destul de des, am stiut ce si cum. Dar sa nu va ganditi ca s-a intamplat de-adevaratelea. Doamne fereste!", ne-a lamurit Stefan Iordache. Cu acest rol a castigat aproximativ 40.000 de lei, neimpozabili. "Daca as face acum un film, cu banii obtinuti mi-as cumpara o clanta si o cercevea", declara dezamagit actorul. Cu toate acestea, traieste in Rai de 22 de ani. In comuna Gruiu, pe strada Batiste. "Am luat niste bani frumosi din "Glissando" iar sotia a vazut un anunt in ziar. Era de vanzare o casa veche, de 80 de ani. Cum am vazut-o, am sarit gardul. Am crezut ca sunt in Rai. Erau 90 de pruni, toti in floare. A aparut un om cu niste chei. Am zis ca e Sfantul Petre". A luat cheile si s-a facut gospodar. Are o gradina de toata frumusetea. "Acum nu mai sap via. Mi-e frica sa n-o stric. Vita e tanara. Si vie. Are 400 de butuci. Am gasit pe cineva care sa aiba grija de ea. Am tot felul de treburi de facut prin curte", povesteste gospodarul.

 

Dupa 63 de ani, Stefan Iordache si-a gasit locul. Cu ajutorul lui Dumnezeu. Ii place atat de mult viata, incat n-ar vrea s-o paraseasca. Dar stie ca n-are incotro. Vrea macar s-o paraseasca frumos: "Imi e teama de moarte. N-as vrea sa mor in somn. Nu m-am nascut c-am vrut. Asa a vrut Dumnezeu. Dar coperta cealalta, care este doamna Moartea, nu ti-o doresti. Eu unul as vrea sa ma lupt cu Moartea. Fiind oltean, as vrea sa negociez cu ea. Ar fi inca o experienta. Sa stiu cum e cand vine clipa aia. Sigur ca n-o mai pot povesti. Dar, cel putin, plec cu ea".

 

 

MAREA IUBIRE

 

In "Strainul" i-a explodat o bomba in fata si i-a cazut un geam peste picioare. "Din greseala, un coleg a daramat un ciob de sticla dintr-o vitrina. Mi-a taiat picioarele. Filmarile s-au intrerupt doua saptamani". Accidental, Stefan Iordache s-a indragostit. De mai multe ori: "Cand ai scene de iubire, trebuie sa te indragostesti putin de partenera". Cu Irina Petrescu a trait o frumoasa poveste de dragoste. Intr-o zi, actrita i-a trimis o scrisoare. "Eram fericit ca o mare actrita imi scria mie, Stefan Iordache". L-a napadit dragostea si pe el. S-au iubit, numai ca tatal Irinei a facut tot posibilul sa-i desparta. N-avea ce sa caute o fata de doctor cu un fiu de croitor. Fie el de lux. Pana la urma, Stefan a pierdut-o pe Irina. Ca intr-o telenovela cu un sfarsit trist.

 

 

Nu voia sa renunte la par

 

I-au ramas pe scoarta amintiri de la 4 ani: "Era razboi, iar tata ma tinea in brate. Si acum mai tin minte spaima din timpul bombardamentelor. Iar cu mama ma jucam de-a-fata-ascunselea, cand nu cadeau bombe". Odata, a luat paduchi de la scoala. Era cat pe-aci sa fie tuns la chelie. Ii placea foarte mult sa aiba parul lung si n-a vrut nici in ruptul capului sa ramana fara el. Degeaba au insistat parintii, ca si-a turnat gaz in cap pana a scapat de musafirii nepoftiti.
×
Subiecte în articol: special iordache ştefan