x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ascunsa privirii 312 ani

0
29 Mar 2004 - 00:00

Pe locul unde a fost gasita Icoana Maicii Domnului s-a ridicat biserica. Locasul Domnului a fost mistuit, 25 de ani mai tarziu,intr-un incendiu si numai icoana a fost descoperita sub o gramada de cenusa, neatinsa de flacari.

Vineri pe la ora amiezii, preotul Ioan Popescu era in mijlocul credinciosilor, stransi in numar mare, ca de obicei, la biserica Icoanei din centrul Bucurestiului. Trebuie spus ca aceasta biserica este una dintre cele mai mari si mai iubite din Bucuresti. Aici este preot si Nicolae Necula, decanul Facultatii de Teologie. Parintele Popescu a acceptat cu placere sa ne povesteasca legenda icoanei facatoare de minuni de la Biserica Gradina Icoanei si unele dintre minunile savarsite acolo.

De la 1745 citire

Legenda spune ca pe la anul 1745, cand domnitor era Constantin Brancoveanu, iar Bucurestiul avea 6006 case si 30.030 locuitori, in parcul care acum se numeste al Icoanei a fost gasita, ascunsa in niste tufisuri, icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Unii spun ca icoana a fost descoperita de un negustor, altii spun ca a fost data in dar de chiar Constantin Brancoveanu. O varianta a legendei povesteste ca acela care a descoperit icoana a primit vestire in vis ca sa construiasca o biserica pe locul unde a gasit-o, pentru ca acolo este un loc unde Maica Domnului vrea sa asculte si sa protejeze oamenii. Cert este ca bisericuta a fost cladita initial din lemn, de catre ceausul David Corbea, venit din Brasov, ce s-a remarcat ca diplomat in slujba lui Constantin Brancoveanu, fiind trimisul domnitorului la curtea tarului Petru cel Mare. Mahalaua in care se afla parcul si bisericuta au ars intr-un incendiu grozav la scurt timp. Atunci s-a aratat prima minune a Icoanei, care a vrut sa ramana langa credinciosii sai. In mormanul de scrum care a ramas in locul bisericutei s-a gasit icoana intacta. Cei care au gasit-o au fost asa de impresionati, incat au hotarat sa construiasca o noua biserica pe acelasi loc, la anul 1770. Icoana a fost depusa in noul locassi, de atunci pana acum, Maica Domnului lucreaza prin Icoana, aducand alinare si implinirea rugaciunilor celor care vin cu suflet si gand curat la ea.

Si-a aratat adevaratul chip

Maica Domnului a hotarat ca in acest loc anume sa asculte rugaciunile credinciosilor si nu vrea cu nici un chip sa isi paraseasca supusii. In perioada 1993 - 1994 s-au facut niste lucrari la pictura bisericii, la catapeteasma si la icoanele imparatesti. Pentru a fi restaurata, la Icoana Maicii Domnului a fost data jos ferecatura de argint. Nu vazuse nimeni pana atunci cum arata Icoana fara aceasta ferecatura si au avut parte de o surpriza mare: capul Maicii Domnului nu era la locul in care se decupase argintul, era un pic mai departe. Atunci cand Filip Nicolau Argintarul a lucrat-o, la 1682, nu a potrivit deschizatura ferecaturii chiar peste chipul pictat al Maicii Domnului. Nu s-a mai dres foita, ci s-a pictat in graba un alt chip, la vreun centimetru alaturi. Cand au descoperit ca Maica privise mai mult de 300 de ani la credinciosii sai cu alti ochi, restauratorii au sters chipul adaugat. Acum, insa, nu se mai potrivea ferecatura. Trei ani a stat icoana fara invelisul de argint si pietre pretioase. Au fost consultati specialisti de la patrimoniu, pictori... nimeni nu avea nici o solutie pentru ferecatura care nu se mai potrivea pe chipul Maicii. Dezlegarea a venit intr-o zi cand un sofer, care adusese ferecatura de la atelierul Patriarhiei, nu a inteles unde trebuie sa o depoziteze si s-a apucat sa o bata in cuie la locul ei, pe Icoana. Nu mare le-a fost mirarea tuturor cand au vazut ca, fara nici un fel de interventie, in afara de cea divina, ferecatura s-a potrivit perfect. Acum, Maica isi priveste din nou supusii cu frumosii ei ochi.

Ferecata in argint si pietre pretioase

Icoana a fost asezata inca de la inceput in stanga usilor imparatesti si de acolo vegheaza necontenit, inca din secolul al XVIII-lea. Pictata cu aproape un secol inainte, la 1682, a fost ferecata in argint si pietre pretioase in semn de recunoastere a calitatilor sale miraculoase. Pictura originala, facuta pe lemn, este reprezentativa pentru limbajul artistic credincios traditiei bizantine. Icoana apartine tipului iconografic Fecioara cu Pruncul pe tron. Cele doua personaje asezate, Fecioara Maria pe tron, cu pruncul Iisus pe genunchi, sunt completate de arhanghelii Mihail si Gavriil, care se apleaca protector deasupra lor. Pruncul e imbracat ca si cei mari, cu tunica si manta (hymation), doar inaltimea ne arata ca e vorba de un copil. Chipul sau reflecta intelepciunea divina. Mama poarta, peste rochie, valul (maphorion), care ii acopera si capul, rosu, brodat si impodobit cu trei stele, una deasupra fruntii si celelalte doua pe umeri, semnul dogmatic al vesnicei feciorii. Fecioara poarta pruncul in brate, mana stanga abia il atinge pe umar. Ferecatura de argint, adaugata ulterior, este rafinat lucrata si batuta in pietre pretioase, rubine si smaralde, care impodobesc coroana Mariei si a Pruncului.


Odoarele sfinte au fost aduse din toata lumea

Biserica Icoanei a primit mai multe moaste, cu ocazia pelerinajelor organizate la cererea credinciosilor. Cei din Tara Sfanta si Grecia au blagoslovit locasul bucurestean cu cateva lucruri sfinte: fragmente din piatra mormantului Maicii Domnului si cateva fragmentele din moastele mai multor sfinti: Stelian, Modest, Alexandru. Alte odoare sfinte pastrate cu evlavie in racle de argint la Biserica Icoanei sunt o sticluta cu apa din Sfantul Iordan, un fragment de piatra din Stanca Golgotei, o piatra de pe Muntele Sinai, unde Dumnezeu s-a aratat lui Moise si i-a dat tabelele cu legi. Printre odoarele bisericii se afla si alte icoane, pictate de Grigore zugravul in 1783 si carti pretioase de cult, dintre care cea mai veche este un "Triodion", datand din 1777 si tiparit la Ramnic.


Preasfanta, ocrotitoare a familiei

Sunt foarte multe minunile pe care le face Preasfanta. Vin cate doua sute de persoane cu credinta, in fiecare zi si mai mult de jumatate se intorc apoi multumind cu lacrimi Maicii Domnului pentru ajutorul neasteptat pe care l-au primit. Aceasta face ca biserica sa fie plina si Maica Domnului sa fie slavita. Maica Domnului este ocrotitoarea familiei. Dintre cei care se roaga, multi si-au facut o familie binecuvantata. O tanara a venit la biserica, la icoana si a izbucnit in hohote de plans. Intrebata ce s-a intamplat, a povestit ca a vazut aceasta icoana in vis. Se ruga de multi ani sa isi intemeieze o familie. Intr-o noapte a vazut o icoana in vis, Icoana Maicii Domnului, si a stiut ca Maica o va ajuta. Cand a ajuns la Biserica bucuresteana, si-a dat seama ca aceasta este icoana pe care o visase si despre care nu credea ca exista aievea. Rugandu-se, peste o vreme, s-a casatorit in Olanda. Mai apoi si-a botezat copilul in fata icoanei care i-a adus fericirea.


"Icoana a fost depusa in Biserica din 1770 si de atunci pana acum Maica Domnului lucreaza, aducand alinare si implinirea rugaciunilor celor care vin cu suflet si gand curat." Preotul Paroh Ioan Popescu


CONTINUARE: "Metronomul" Apocalipsei

Citeşte mai multe despre:   special,   domnului,   maica,   maica domnului,   biserica,   maicii,   icoana,   maicii domnului,   icoanei,   ferecatura

 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul

Poprită într-un dosar de executare silită, o companie deţinută de mama lui Puiu Popoviciu îşi majorează capitalul
Galerie Foto În timp ce unele dintre companiile pe care omul de afaceri Puiu Popoviciu le mai deţine, încă, în România, prin intermediul mamei sale, în vârstă de 89 de ani, trag oblonul, o altă societate din siajul...

Cum creştem copii generoşi

Cum creştem copii generoşi
Generozitatea şi empatia sunt abilităţi ce pot fi învăţate de copii încă de la vârste fragede. Uneori, dorinţa unui copil de a împărți mâncarea sau o jucărie nu vine natural, însă nu trebuie să vă...

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună

Miza pentru care Lazăr se ține de scaun: pensia de 27.000 de lei pe lună
Augustin Lazăr alege să-și finalizeze cariera de procuror în cel mai urât mod posibil. Luptându-se să rămână în funcția de procuror general, până în ultima zi a mandatului, deși, încă de acum șase luni...

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți

Radu Găvan: Scriitorii sunt diavoli sau zei, dar și fragili în fața celorlalți
Galerie Foto Scriitorul Radu Găvan şi-a cucerit cititorii prin stilul său direct. „Diavoli fragili" este al treilea roman al autorului, un roman întunecat dar din care reiese dragostea pentru literatură. O carte despre fragili...

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă

Lupta cu osteoporoza începe în adolescenţă
Un bau-bau mai recent sperie lumea: osteoporoza. Adică, prin pierderea de masă osoasă, se şubrezesc oasele şi apar fracturi la căderi banale. Sunt atacate de osteoporoză mai cu seamă femeile, după instalarea...

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg

Piața Obor – raiul strugurilor de aprilie la 2,90 lei/kg
Cu două săptămâni înainte de Paște, în Piața Obor, un kilogram de struguri e mai ieftin decât 2 legături de ceapă. Nu e scumpă ceapa, cum s-ar putea crede, ci strugurii sunt cei care au eclipsat verdețurile...

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei

CCR: Recomandările MCV nu sunt obligatorii. Aderarea la UE nu poate afecta supremaţia Constituţiei
Galerie Foto Una dintre încercările disperate de a anihila Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, structura de parchet care investighează “unităţile de elită” ale DNA din Ploieşti şi Oradea, care a...

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor

Pe vremea când era primar la Sibiu, Iohannis a vrut să desființeze Consilul Național pentru Soluționarea Contestațiilor
Într-unul dintre multele mandate pe care actualul preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, le-a avut în calitate de primar al Sibiului, acesta a încercat să desfiinţeze reglementările legale care dădeau dr...

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia

Ziua “Z”: CCR decide dacă Înalta Curte a încălcat Constituţia
Galerie Foto Curtea Constituţională va decide, astăzi, dacă va admite sau nu sesizarea făcută de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură...

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”

Dr. Cristian Udroiu: „Te bucură că un pacient, care vine aproape mort, pleacă viu”
Galerie Foto Dacă până acum un deceniu bolile de inimă şi infarctul miocardic păreau apanajul persoanelor cu vârste mai înaintate, în ultimii ani tot mai mulţi tineri sub 40 de ani ajung pe masa de operație şi chiar mor...

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele

În laparoscopie, chirurgul palpează organele cu vârful instrumentelor, nu cu degetele
Un pas important făcut de chirurgie a însemnat extinderea intervenţiilor minim invazive. Nu se mai practică o tăietură mare, cu bisturiul, ca în chirurgia clasică, se fac 2-3 incizii mici, cât butoniera de la c

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora

Torţionarul C.I.-ist Gheorghe Lazăr compromitea deţinuţii. Procurorul Augustin Lazăr se opunea eliberării acestora
Galerie Foto Dezvăluirile legate de modul în care Comisia de Liberări Condiţionate de la Penitenciarul Aiud, din perioada 1985-1986, condusă de actualul procuror general Augustin Lazăr, a refuzat, de două ori, eliberarea...

Clubul celor care se trezesc la 5 dimineața

Clubul celor care se trezesc la 5 dimineața
Galerie Foto Cine ar vrea să se trezească zilnic cu noaptea în cap fără să fie nevoit să o facă? Majoritatea vrem să dormim mai mult, să muncim de pe o plajă și să ne facem siesta la prânz. Doar că alarma sună în...

Generalul Opriș, coleg de serviciu cu un acuzat din dosarul „Realitatea”

Generalul Opriș, coleg de serviciu cu un acuzat din dosarul „Realitatea”
Galerie Foto Fostul director al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), devenit celebru, în timpul mandatelor la Cotroceni ale lui Traian Băsescu, Marcel Opriş, a renunţat, la sfârşitul anului trecut, la calitatea de...

Cătălin Mahu: „Nu cred că într-o generație vom mai auzi de ștevie, de borș de urzici”

Cătălin Mahu: „Nu cred că într-o generație vom mai auzi de ștevie, de borș de urzici”
După o experiență de peste 20 de ani în lumea restaurantelor, antreprenorul Cătălin Mahu s-a pus la birou și și-a scris toate amintirile legate de mâncărurile din copilările, deschiderea primelor restaurante...
Serviciul de email marketing furnizat de