x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Atacul capuselor

Atacul capuselor

13 Feb 2004   •   00:00

Prestigiosul Institut Cantacuzino este in agonie. Interese obscure urmaresc privatizarea acestei bijuterii a cercetarii medicale romanesti. Investitori "strategici", niste romano-americani care au pus ghearele pe Institutul Pasteur si l-au facut praf, poftesc la averea imobiliara de la Cantacuzino. Cat despre interesul national, despre capacitatea Romaniei de a mai produce vaccinuri fundamentale, cui ii pasa de-asa ceva...

Institutul Cantacuzino este pregatit pentru jaf

Institutul Cantacuzino, prestigioasa institutie de cercetare in domeniul medical, sta sa-si dea duhul. In jurul acestei celebre ruine dau tarcoale corbii. VALENTIN ZASCHIEVICI


Detinatorul unor imobile splendide, situate central in Bucuresti si multe alte orase de provincie, al unor terenuri cu mare valoare de piata, institutul, in care nu s-au mai pompat bani de multi ani, a fost parca pregatit pentru privatizare. Pentru o privatizare in stil romanesc: pe bani putini si obligatii formale, pe pile grele, potrivite unei mize asa de dolofane.
Surse bine informate si, totodata, bine intentionate ne-au relatat despre demersurile unui asa-numit "investitor strategic" de a pune umarul la privatizarea institutului. Mai exact, de a insfaca o bucata cat mai consistenta din patrimoniul Cantacuzino. Acesti investitori, niste romano-americani, sunt "partenerii strategici" ai rau famatului ex-ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan, care le-a vandut pe te miri ce o alta capodopera a stiintei romanesti: Institutul Pasteur. Tranzactia in cauza (de ale carei detalii ar trebui sa se intereseze neintarziat Parchetul National Anticoruptie) s-a incheiat, ca multe altele, prin octombrie 2000, pe ultima suta de metri a mandatului lui Muresan, protagonistul faimoaselor dosare penale de coruptie. Si Pasteur fusese adus in pragul falimentului, pentru a fi apoi facut cadou "investitorilor strategici".

Recuperarea lui Gyemant
Cine va lua la bani marunti contractul de privatizare a Institutului Pasteur, dintre Ministerul Agriculturii si firma A&S International, a "americanilor" Sorin Stanescu si Alexandru Adrian Stanga, va gasi o gramada de nereguli, (precum acordarea nelegala de facilitati la plata si altele) ce te trimit cu gandul la un aranjament de proasta factura. Daca tinem seama ca directorul general in Ministerul Agriculturii la acea vreme, Cristina Gyemant, a fost recuperata de "investitorii strategici ", dupa caderea lui Muresan, ca administrator al uneia dintre firmele lor, Farmavet SA, sporesc banuielile ca privatizarea Pasteur-ului pute de la o posta a coruptie. Madam Gyemant a fost protagonista unor scandaluri de presa si a unor afaceri judiciare. Ea a avut si un dosar de abuz in serviciu, intocmit de Politia Economica a Capitalei. Se pare ca a scapat de acuzatii, usor mototolita. Iar postul de la Farmavet aduce mai curand a recompensa pentru posibile servicii semnificative aduse patronilor.

Tema de studiu
La scurt timp dupa ce au pus mana pe Pasteur, Stanescu si Stanga au gestionat averea institutului cum s-au priceput. Fapt e ca azi nici una din cele sase filiale zonale nu mai functioneaza. La adresele lor au acum sediu firmele-satelit ale romano-americanilor, firme care se ocupa in principal de negustorie cu medicamente veterinare. Daca ar fi cineva curios sa-si bage nasul in contabilitatea Institutului Pasteur si apoi, incrucisat, in actele pleiadei de firmute ale acelorasi patroni ar gasi lucruri interesante. Nu e exclus sa se descopere medicamente produse la Pasteur si vandute sub etichetele firmelor-satelit, nici vaccinuri produse peste hotare si vandute ca fiind autohtone. Dovezile mis-masurilor care ne-au ajuns la urechi nu sunt imposibil de produs, dar nu stim daca procurorii care detin niscaiva documente stiu exact ce sa caute.
Cat despre Ministerul Agriculturii, in zadar detine acea actiune "de control" la Pasteur. Pentru ca nu controleaza nimic si se pare ca nici n-are interesul, poate si din pricina prieteniei patronilor romano-americani cu secretarul de stat Liviu Harbuz, om cu influenta in minister.

Avertisment

Datele de la Registrul Comertului si prezenta Institutului Pasteur pe lista datornicilor, de la Blanculescu, dau masura calitatii manageriale a "investitorilor strategici" care dau tarcoale terenurilor si cladirilor scumpe ale Institutului. Desigur, decizia factorilor care vor incredinta Institutul Cantacuzino unui investitor va trebui sa aiba in vedere si performantele obtinute de acesta. Nu de alta, dar reteta "cumpara pe te miri ce si vinde pe bucati" e deja intrata in istorie.
I-am cautat ieri pe patronii de la Pasteur sa ne raspunda la intrebari. N-am primit raspuns.


Filialele Pasteur sunt praf si pulbere


Corespondentii "Jurnalului National" au cautat sa afle ce s-a mai intamplat cu filialele locale ale Institutului Pasteur. Le-au gasit in paragina sau, in cel mai bun caz, ocupate de firmele-satelit ale patronilor romano-americani.

Farmavet, in sediul Pasteur
La Constanta nu functioneaza o filiala a Institutului Pasteur din Bucuresti, ci doar un depozit de medicamente pentru uz veterinar. Angajatii depozitului Farmavet din Constanta spun ca aceasta societate, cu sediul central in Bucuresti, a cumparat Institutul Pasteur si desi exista un spatiu la Constanta in care ar trebui sa functioneze o filiala a institutului, cu personal care sa desfasoare activitate de cercetare, aici este amenajat doar un depozit de medicamente. In acest depozit exista insa si produse farmaceutice care provin de la institutul de cercetari bucurestean. (Mariana Craciun)

La Cluj bate vantul
Am incercat sa stabilim un contact cu cineva din conducerea filialei locale a institutului. La cele doua numere obtinute de la Informatii drept numerele Institutului Pasteur Cluj-Napoca nu ne-a raspuns nimeni. Cat despre sediul filialei clujene a Institutului Pasteur, de pe Str. Govora nr. 17A, aici bate vantul. Portile, acoperite de rugina, sunt larg deschise, curtea e goala, nu se vede nici un portar, nimeni nu ne intreaba ce dorim, unde vrem sa mergem. O placuta aproape stearsa anunta ca acolo s-ar afla Institutul Pasteur, dar acesta este singurul insemn cat de cat oficial. Cladirea, vazuta din afara, pare goala, dar, urcand la primul nivel, gasim un chirias: un producator de medicamente. Si cam atat. Intreband de institut ni se spune ca nu mai are sediul acolo de mult si ca s-ar fi mutat undeva, langa gara, dar nu se stie exact unde. (Oriana Tzelman)

La Craiova mai e doar firma
Sucursala Craiova a Institutului Pasteur nu mai exista de aproximativ trei ani. Totusi, pe Calea Dunarii, la nr. 35, se regaseste o firma, insa in incinta cladirii functioneaza o patiserie, un depozit de biopreparate si unul de vaccinuri. Comerciant ii de aici sustin ca au inchiriat spatiul de la Institutul Pasteur Bucuresti, a carui sucursala craioveana a fost insa, intre timp, inghitita de SC Farmavet. Cea din urma societate este la randul ei parte integranta a Holdingului A&S International. Cat despre A&S International, directorul Sucursalei Craiova a SC Farmavet, Luiza Mihailescu, sustine ca este o corporatie romano-americana, formata din 35 de firme. "Institutul Pasteur s-a restrans, iar multe dintre sucursalele din tara, printre care si cea din Craiova, au fost desfiin- tate. A ramas cladirea, care a fost inchiriata catre alte societati. Intr-adevar, acolo este o firma cu Institutul Pasteur, dar a ramas fiindca nu s-a obosit nimeni s-o dea jos". (Cristian Vasilcoiu)

CONTINUARE: Bijuteria cercetarii medicale este in agonie

×