"Aţi minţit poporul cu televizorul!"

Zeci de mii de morţi şi răniţi (de gloanţe şi de baionetă), mii de condamnări la moarte. La fel arestări. Osuare macabre la Timişoara, fântâni otrăvite în ţară. Oameni torturaţi îngrozitor, cu picioare legate cu sârmă şi unghii smulse de la degetele picioarelor. Alţii jupuiţi de vii. Asasinate cu arme chimice. Iradieri cu raze X.

Cine, cum şi de ce a "intoxicat" opinia publică cu neadevăruri nu se ştie nici acum. La începutul anului 1990, era însă evident că în realitate fuseseră mai puţine victime (în jur de 1.100). Iar despre masacre şi arme neconvenţionale, nici urmă. Printre primii care au scris despre gogoriţele Revoluţiei române au fost câţiva ziarişti occidentali de stânga. Gerard de Selys, ziarist la Radio-Televiziunea belgiană de limbă franceză, a reunit contribuţiile acestora într-un volum intitulat "Mediamensonges" ("Minciuni mass-media"), apărut în 1990, la Bruxelles, tradus în România doi ani mai târziu, de Editura Scripta.

În carte, autori belgieni, olandezi şi francezi precum Anne Maesschalk (cercetător la Universitatea Liberă din Bruxelles), Thomas Cutsem (revista Contradictions), Ignacio Ramonet (redactor-şef Le Monde Diplomatique), Colette Braeckman (Le Soir), Michel Mommerency (Solidaire), Frenk van der Linden (De Tijd), Roger Job (ziarist independent), Karin Lievens (Radio Venceremos din Salvador) dezvăluie manipularea mediatică din secolul XX. Alături de alte subiecte tari (războiul rece, masacrul de la Tienanmen, crimele politice din Africa), Revoluţia română a devenit astfel un studiu de caz pentru cum poţi minţi opinia publică cu ajutorul presei.

Într-un interviu acordat Jurnalului Naţional, ziaristul Michel Mommerency şi-a amintit despre zvonurile abracadabrante vehiculate în decembrie 1989. "Ziarul Solidaire a denunţat încă din primele zile prezentarea dezgustătoare a evenimentelor din Timişoara, macabra înscenare cu cadavre autopsiate la cimitir, amplu reluată în presa mondială. Nu era vorba despre erori, de simple derapaje în informare, ci de adevărate campanii de dezinformare.

Pentru a putea antrena populaţia în dorinţa lor de a acapara pieţele din ţările din Est, multinaţionalele şi servitorii lor de la nivelul Europei şi din fruntea diferitelor state aveau nevoie de o diabolizare şi de ură anticomunistă extremă. Mulţi ne-au întrebat de ce am fost capabili să denunţăm aceste minciuni atât de repede. Totuşi, fiecare om care respectă un minimum de obiectivitate ar putea remarca faptul că era vorba despre falsificări monstruoase. Dar noi nu eram orbiţi de un anticomunism primar. (...) 

Pentru a câştiga adeziunea populaţiei cu scopul de a prelua puterea, Securitatea a fost prezentată ca o «gardă pretoriană», dispunând de un arsenal de arme sofisticate, operând prin galerii subterane secrete ce ramificau tot subsolul bucureştean, nişte «asasini care trag asupra mulţimii fără nici o urmă de discernământ». Informaţii care au fost respinse şi de mai mulţi ziarişti străini.

La fel ca şi minciunile despre puţurile de apă otrăvite de Securitate, intervenţia «mercenarilor» palestinieni şi libanezi, «orfani pe care Ceauşescu i-ar fi format ca maşini de război în solda sa, convoiul de 40 de elicoptere care i-ar fi venit în ajutor lui Ceauşescu, foametea din anumite zone ale României». În înfruntările din decembrie 1989, agenţii Securităţii au fost prezentaţi ca adevăraţi fii ai Satanei." În Franţa, societatea civilă îndemna la înfiinţarea de brigăzi internaţionale care să sprijine forţele revoluţionare.

Şi Gerard de Selys împărtăşeşte opinia lui Mommerency. "Occidentul a susţinut decenii întregi că regimurile comuniste erau sângeroase. Or, totul se petrecea fără sânge vărsat. Trebuia «demonstrat» ceea ce se susţinuse atâta timp. Ca «Revoluţia» română să reuşească cu tribut de sânge. De aici miturile osuarelor de la Timişoara, masacrului de la Braşov, etc..."

Rea-credinţă, amatorism sau goană după senzaţional? Probabil câte puţin din fiecare, spre succesul unui subiect care a ţinut săptămâni în şir capul de afiş al presei mondiale.

Guy Sitbon: "Televiziunea m-a minţit"
În ianuarie 1990 ziarul România Liberă a oferit o replică acidă ziariştilor occidentali care denunţau manipularea mass-media din România. În gura presei de pe malurile Dâmboviţei a intrat Guy Sitbon (de la Nouvel Observateur), autor al articolului "Televiziunea m-a minţit". Pe două pagini de ziar, jurnalistul francez descria aventura sa în România, în căutarea distrugerilor provocate de "măcelul" din marile oraşe.

"Prin comentariile şi imaginile în direct, televiziunea a dat în timpul zilelor cruciale ale Revoluţiei române o versiune falsă asupra rolurilor respective ale armatei şi poliţiei secrete", credea Sitbon. "Cu excepţia a cinci pieţe publice unde s-au derulat luptele retransmise la televiziune, oraşul este absolut intact", constată vizitatorul despre Bucureşti. Invocând eroii "acestei reale Revoluţii", România Liberă denunţa lipsa de empatie a gazetarului cu sentimentele românilor.

"Derapajul este datorat presei occidentale. Vă pot povesti o întâmplare reală. Un ziarist francez, care fusese trimis la Timişoara, a scris un articol în care arăta că existau o sută sau două sute de morţi, c-a văzut osuarul: treizeci de cadavre. Când articolul a ajuns la Paris, redacţia a zis că aşa ceva nu era posibil. (...) Au intervenit pe text, l-au modificat şi l-au titrat pe un număr considerabil de morţi."
Virgil Tănase, Le Soir, 7 februarie 1990