x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Au muncit degeaba!

Au muncit degeaba!

26 Dec 2004   •   00:00

LUCRUL INNOBILEAZA
Anca Turcasiu si Viorela Filip s-au prezentat la primul Revelion "liber" cu "Devreme si prea tarziu" si "Doar un trandafir".
SIMONA ECOVOIU, ADRIAN VADUVA

Anca Turcasiu a fost singura artista care a purtat pantaloni la filmarile pentru Revelionul ’90. Era imbracata in frac si dansa inconjurata de balerine.

A FILMAT ZECE ORE. Cantareata isi aminteste faptul ca a muncit foarte mult pentru "momentul" ei. "Fiecare miscare a mea si a dansatoarelor a fost repetata de sute de ori. Nu era ceva de genul "Hai vino, canta un cantec, invarte-te de doua ori si, gata!, poti pleca acasa!". Imi amintesc ca am filmat cam zece ore. Eram intr-o sala imensa si am tremurat de frig pentru ca eram imbracata cu frac. Decizia de a purta aceasta vestimentatie mi-a apartinut, pentru ca am considerat ca se potriveste foarte bine cantecului", ne-a povestit Anca. De altfel, melodia compusa de Horia Moculescu "Devreme si prea tarziu" a fost si premiata la un festival de muzica usoara, iar interpreta a cantat-o si dupa Revolutie.

Filmarile la care a participat Anca au avut loc in luna noiembrie in orasul Ploiesti. "Eu am crescut in acel oras pana la 5 ani. Deci ma intorceam intr-un loc foarte drag inimii mele", si-a amintit Turcasiu. Cu toate ca munca depusa era uriasa si destul de prost platita, ea spune ca in acea perioada mergea la filmarile pentru Revelion cu entuziasm datorita atmosferei care domnea intre colegii de pe platou. "Eram tineri si nu conta cat de mult trebuia sa muncim, ne placea ce faceam si eram foarte entuziasti. Cu toate ca stateam pe platoul de filmare de dimineata pana seara, acest lucru nu conta, o faceam din pasiune", ne-a povestit cantareata.

Click pentru a mari imaginea

Ceea ce o deranja cu adevarat inainte de ’89 era cenzura. "Ne erau interzise o multime de lucruri. Textele erau atent urmarite si gesturile noastre la fel. Imi aduc aminte ca in acel an n-am avut voie sa apar la televizor pentru ca ma tunsesem baieteste", a subliniat Anca. Desi nu a vazut niciodata imaginile pentru care a muncit atat de mult, interpreta ne-a declarat ca nu ar vrea ca televiziunea publica sa le transmita. "Nu as vrea pentru ca in acele zile era o adevarata nebunie ce se intampla. Nimeni nu mai era interesat de filmari, ci de ce se intampla in tara, iar dupa ce a venit Revolutia nu ne-am mai gandit la ce interpretasem. Pentru ca era ceva lipsit de importanta, in raport cu "moartea" comunistilor. Stiu ca ulterior s-a difuzat cate ceva, dar nu tot. Poate ca unii dintre artisti ar dori sa revada imaginile, pentru ca, la urma urmei, este munca lor", a subliniat Anca Turcasiu.

Click pentru a mari imaginea

RASFATATA TELEVIZIUNII. O alta cantareata in voga era Viorela Filip, o femeie frumoasa, cu trasaturi care ieseau din standardele acelei perioade. Degeaba se chinuiau producatorii sa o imbrace cu haine mai simple sau sa o fardeze discret, pentru a nu-i sari in ochi Tovarasei: "N-aveam voie nici sa purtam bijuterii multe, ori lantisoare inscriptionate cu numele nostru, cum era la moda p-atunci. Fustele si rochiile mini erau excluse. Dar ce conta? Acum nu mai urc pe scena si asta pentru ca ma consider nu batrana, ci grasa. Zilele trecute, cand ma aflam in tramvai, o cucoana, admiratoare de-a mea, mi-a trimis un mesaj scris. Ma intreba de ce nu mai cant. Intrebarea ei m-a pus pe ganduri. In anii ’80 aveam mare succes: multe concerte, aparitii televizate. Eram o rasfatata! Cand mergeam la filmari deja stiam lectia. Fara haine prea luxoase sau machiaj strident! Nici nu-mi trebuia, fie vorba intre noi. Ochii mei de culoare deschisa si vocea faceau toti banii!". Viorela Filip a filmat pentru Revelionul ’90 pe 16 decembrie. A muncit degeaba, fiindca cele doua piese inregistrate n-au mai fost difuzate. Cum de altfel a patit si colega ei, Anca Turcasiu. Traiasca Revolutia!

"Nimeni nu mai era interesat de filmari, ci de ce se intampla in tara, iar dupa ce a venit Revolutia, nu ne-am mai gandit la ce interpretasem. Pentru ca era ceva lipsit de importanta in raport cu "moartea" comunistilor."
Anca Turcasiu, cantareata

"N-aveam voie nici sa purtam bijuterii multe, ori lantisoare inscriptionate cu numele nostru, cum era la moda p-atunci. Fustele si rochiile mini erau excluse. Dar ce conta? In anii ’80 aveam mare succes."
Viorela Filip, cantareata

NU STATEA LA COADA
In timp ce alte vedete erau programate inca din vara pentru filmari, Viorela Filip a fost luata ca din oala: "Eram la ai mei, la Eforie Sud. Producatorii m-au sunat vineri seara, urmand a filma chiar a doua zi, dimineata. Va dati seama, am venit de urgenta la Bucuresti, m-am trezit cu noaptea in cap. Nu stiam exact nici cu ce sa ma imbrac, noroc ca aveam un costum dragut cumparat de la o expozitie din Barlad. Daca alti artisti asteptau ore intregi pana le venea randul, eu filmam imediat, fiind favorita producatorilor".

CANTECE DE DRAGOSTE
Interpreta se mandreste cu faptul ca nu a fost obligata sa aiba in repertoriu si cantece patriotice. Pentru acest Revelion a cantat piesele "La o fereastra" de Dumitru Lupu si "Doar un trandafir", textele fiind semnate chiar de Viorela Filip: "Nu stiu ce m-as fi facut daca as fi fost nevoita sa laud comunismul in cantecele mele. Am avut totusi o piesa, ca sa nu bata la ochi, dar am prezentat-o foarte rar, cand chiar nu aveam incotro. Stiti cat mi-au luat filmarile? Vreo ora, a mers totul snur in vestitul Studio 4 al TVR".

FARA DECOLTEURI ADANCI
Dar stati sa vedeti ca si rochiile in care se imbracau cantaretele erau cercetate amanuntit de catre producatori: "Pe langa faptul ca eram obligate sa purtam rochii nu foarte elegante, trebuia sa fim atente si la adancimea decolteului. Daca se intampla sa venim la filmari cu tinute care ne puneau in evidenta bustul, producatorii ne mai acoperau cu o esarfa sau cu o bucata de dantela. Le era si lor frica, chiar nu sunt de condamnat!".
×
Subiecte în articol: special viorel anca