x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Austria

Austria

06 Iun 2008   •   00:00
Austria

Palmares la CE
Pînă în prezent, Austria nu a evoluat la vreo ediţie de turneu final al Campionatului European, beneficiind acum de statutul de ţară organizatoare. În schimb, în palmaresul Austriei figurează şapte calificări la CM.



Palmares la CE
Pînă în prezent, Austria nu a evoluat la vreo ediţie de turneu final al Campionatului European, beneficiind acum de statutul de ţară organizatoare. În schimb, în palmaresul Austriei figurează şapte calificări la CM.

Echipament
Culorile naţionale sînt roşu şi alb, în timp ce echipamentul de rezervă este unul negru, cu inserţii aurii. Furnizorul oficial este firma Puma.


Meciuri în Grupa B
Adversar
Oraş Ora Data
Croaţia Viena 19:00 8 iunie
Polonia Viena 21:45 12 iunie
Germania Viena 21:45 20 iunie

Drumul spre CE

Calificată direct la turneul final din postura de ţară organizatoare, Austria nu s-a aflat înscrisă în ultimele preliminarii. Începînd cu toamna lui 2006, austriecii au disputat 16 meciuri amicale, în mare parte pierdute, ceea ce i-a determinat pe suporteri să facă o petiţie pe internet, solicitînd retragerea echipei de la turneul final al CE! Prima victorie avea să vină în faţa mult mai slab cotatei Liechtenstein, 2-1, printr-un gol marcat în ultimele secunde, aceasta fiind apoi urmată de un succes contra Elveţiei, cu 2-1.


Antrenor: JOSEF HICKERSBERGER 60 de ani
Una dintre cele mai mari personalităţi fotbalistice din Austria, Josef Hickersberger a jucat în echipa naţională la CM 1978. Revenit în ţară în 2002, la Rapid Viena, a cîştigat titlul şi şi-a dus echipa în grupele Ligii Campionilor, fiind instalat în 2004 în funcţia de selecţioner.

Vedeta: Andreas Ivanschitz 25 de ani
Mijlocaşul Andreas Ivanschitz a fost selecţionat pentru prima dată la 19 ani, adunînd pînă în prezent 31 de selecţii şi cinci goluri.

Lotul Austrei:

Portari: 1. Alexander Manninger (31 ani, Siena), 21. Jurgen Macho (31 ani, AEK Atena), 23. Ramazan Ozcan (24 ani, Hoffenheim)

Fundaşi: 14. Gyorgy Garics (24 ani, Napoli), 12. Ronald Gercaliu (22 ani, Austria Viena), 17. Martin Hiden (35 ani, Austria Karnten), 13. Markus Katzer (29 ani, Rapid Viena), 16. Jurgen Patocka (31 ani, Rapid Viena), 4. Emanuel Pogatetz (25 ani, Middlesbrough), 15. Sebastian Prodl (21 ani, Sturm Graz), 3. Martin Stranzl (28 ani, Spartak Moscova)

Mijlocaşi: 6. Rene Aufhauser (32 ani, Salzburg), 5. Christian Fuchs (22 ani, Mattersburg), 10. Andreas Ivanschitz (25 ani, Panathinaikos Atena), 11. Umit Korkmaz (23 ani, Rapid Viena), 8. Christoph Leitgeb (23 ani, Salzburg), 19. Jurgen Saumel (24 ani, Sturm Graz), 2. Joachim Standfest (28 ani, Austria Viena), 7. Ivica Vastic (39 ani, Linz)

Atacanţi: 22. Erwin Hoffer (21 ani, Rapid Viena), 18. Roman Kienast (24 ani, Ham-Kam), 9. Roland Linz (27 ani, Sporting Braga), 20. Martin Harnik (21 ani, Werder Bremen)

×
Subiecte în articol: ediţie specială austria viena rapid viena