x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Balcic misterios

Balcic misterios

de Eliza Dumitrescu    |    27 Ian 2008   •   00:00
Balcic misterios

În ochii pictorilor, farmecul aşezării de la ţărmul mării pare să fi rămas neatins de trecerea timpului. Balcicul este şi astăzi, ca şi în pe­rioa­da interbelică, un loc cu o încărcătură aparte pentru oamenii care lucrează cu pe­ne­lul.

În ochii pictorilor, farmecul aşezării de la ţărmul mării pare să fi rămas neatins de trecerea timpului. Balcicul este şi astăzi, ca şi în pe­rioa­da interbelică, un loc cu o încărcătură aparte pentru oamenii care lucrează cu pe­ne­lul.

Balcicul şi-a început destinul pictural într-o ipostază solară, prin pânzele pictorilor interbe­lici. Se poate spune că farmecul nocturn al micii aşezări îşi aştepta cu răbdare maestrul care să-l ipostazieze. Şi acest lucru s-a întâmplat prin întâlnirea dintre loc şi sensibilitatea pasionată de mistere a pictoriţei Marilena Murariu. “Paradoxal, pentru mine Balcicu e un loc care nu există. El trăieşte în inima mea, deşi există şi undeva pe hartă. Mi-am propus încă de la început un dialog între nocturn şi diurn, dialog presărat cu acea parte misterioasă a Balci­cului. Pentru că Balcicul este ve­chiul Dionisopolis, mi-am propus cumva să plec de la misterele dio­nisiace şi să ajung până în Balcicul de astăzi.”
Cromatica tablourilor, dominată de nuanţe de verde ce merg până la fosforescenţă şi de o paletă largă de tonuri de violet, luna, cerul de o profunzime indigo, pisicile ca animale ale nopţii alimentează atmosfera onirică. Noaptea nu este una reală, aşa cum nici Balcicul Marilenei Mura­riu nu este unul real. Este o noapte visată populată de câteva repere (casele, moscheea, copacii, vasele masive de lut, falezele înalte, plopii) pe care visul artistic le are în comun cu realitatea. Gama de nuanţe care compun o incandescenţă subtilă este una definitorie pentru artistă. “Este o gamă care mă defineşte pe mine. Şi în care mă mişc cu multă uşurinţă, în care mă simt mult mai bine decât în gamele reci. Îmi place să pun anumite lumini care în context, în funcţie de dozaj, pot deveni misterioase.” Prezent la vernisaj, Tudor Octavian a apreciat că este vorba despre o expoziţie-eveniment, una dintre cele mai importante din ultimii ani.

 

Expoziţia artistei face parte dintr-un proiect al Elite Art Club UNESCO. “Fundaţia are deschisă în Bucureşti, la Galeria Simeza, expoziţia Marilenei Murariu, la Centrul Metropolitan al Primăriei Sectorului 1 este deschisă expoziţia tinerilor artişti de la Liceul Tonitza, şi la Institutul Bancar Român e deschisă încă o expoziţie de grup”, ne-a declarat Mihaela Dra­gomir, preşedinte al Elite Art.

×
Subiecte în articol: eveniment