x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Baroneasa Nicholson ne-a intors spatele de tot

Baroneasa Nicholson ne-a intors spatele de tot

04 Feb 2004   •   00:00

Guvernul roman a lansat o campanie de lobby pentru a-i convinge pe parlamentarii europeni sa nu aprobe un document care ar intrerupe negocierile Romaniei cu Uniunea Europeana. Initiativa lui Nastase a suparat-o pe baroneasa Emma Nicholson

"La instigarile premierului Adrian Nastase, au venit la Parlamentul European un numar de politicieni romani. Au facut turul cladirii, au discutat, s-au intalnit sau au incercat sa obtina intalniri cu diversi parlamentari europeni. Mi s-a parut foarte neobisnuit" Emma Nicholson, raportor UE pentru Romania

Campania de lobby declansata de Guvernul roman la Bruxelles a surprins-o pe baroneasa Emma Nicholson. Raportorul Comisiei Europene privind Romania a taxat initiativa drept "neobisnuita, desi nu unica" si nu a ratat ocazia de a-l "intepa" pe premierul Adrian Nastase. Partidele romanesti au trimis la Bruxelles un "commando" de negociatori: Viorel Hrebenciuc (PSD), Calin Popescu Tariceanu (PNL) si Gyorgy Frunda (UDMR). Acestia au misiunea de a-i convinge pe europarlamentari sa nu accepte amendamentul privind blocarea negocierilor UE cu Romania. Viorel Hrebenciuc a discutat cu doi parlamentari din grupul crestin-democrat: Elmar Brok, presedintele Comisiei pentru afaceri externe, si Diemut Theato, membra a comisiei. La randul sau, Calin Popescu Tariceanu a avut intalniri cu baroneasa Emma Nicholson si cu liderul grupului liberalilor europeni, Graham Watson. Senatorul Gyorgy Frunda are o misiune mai grea: el va incerca sa se intalneasca cu Arie Oostlander, parlamentarul european care a propus intreruperea negocierilor cu Romania.

NIMIC CONCRET. Campania sustinuta de politicienii romani nu s-a incheiat, deocamdata, cu vreo declaratie concreta de sustinere din partea vreunuia dintre interlocutori. Ce au reusit insa cu siguranta politicienii romani a fost sa o intrige pe baroneasa Emma Nicholson, raportorul pentru Romania. "La instigarile premierului Adrian Nastase, au venit la Parlamentul European un numar de politicieni romani. Au facut turul cladirii, au discutat, s-au intalnit sau au incercat sa obtina intalniri cu diversi parlamentari europeni. Mi sa parut foarte neobisnuit. Nu unic, dar neobisnuit", a declarat Emma Nicholson pentru "Jurnalul National".

DISCUTII INFORMALE. Membrii Comitetului pentru Afaceri Externe a Parlamentului European dezbat zilele acestea o serie de amendamente aduse raportului privind stadiul Romaniei in procesul de negociere la Uniunea Europeana. Nu este insa vorba despre niste dezbateri formale, ci de intalniri in care sunt trecute in revista temele de pe agenda Comitetului si in care europarlamentarii primesc, spre studiu, in limba natala, amendamentele propuse la raportul Emmei Nicholson. "Astfel de intalniri au avut loc azi, vor avea loc si maine, si poima ine, si asa mai departe. Este o saptamana a intalnirilor pe grupuri, intre parlamentari din tabere politice asemanatoare. Discutam toate subiectele de pe agenda, inclusiv Irak si Romania", a explicat baroneasa.

PROCEDURA. Mai multi europarlamentari au depus amendamente la raport, insa Comisia nu a examinat inca aceste observatii si nici nu le poate face deocamdata publice. "Este vorba de o marja de timp de cateva zile, pe care o luam de fiecare data. In acest timp, amendamentele vor fi traduse in cele 11 limbi vorbite in Parlamentul European si vor fi puse in circulatie, pentru ca fiecare sa le poata citi in limba sa materna", a mai spus Emma Nicholson.

18 FEBRUARIE. Abia la urmatoarea reuniune a Comitetului pentru Afaceri Externe, care va avea loc in perioada 17, 18, 19 februarie, observatiile ridicate de parlamentarii europeni vor fi discutate. "Pana atunci, diversi colegi se intalnesc si discuta, dar nu sunt intalniri formale. Asta s-a intamplat azi. Atat. Nu a fost nimic secret si nimic alarmant", a conchis raportorul pentru Romania. IRINA CRISTEA MONICA IORDACHE

Cum a inceput scandalul?
Emma Nicholson, raportor pentru Romania in Parlamentul European, publica proiectul raportului privind progresele facute de Bucuresti in vederea integrarii europene. Bilele negre sunt nivelul ridicat al coruptiei, cel al civilizatiei, casatoriile intre copii.

- 21 ianuarie - Baroneasa Nicholson prezinta in Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European proiectul de raport. Deputatul european Arie Oostlander cere suspendarea negocierilor de aderare cu Romania pe motiv ca este cel mai slab candidat si ca nu indeplineste criteriile politice. Emma Nicholson difuzeaza apoi un comunicat in care acuza Guvernul roman ca a incalcat moratoriul asupra adoptiilor internationale, prin infierea ilegala a 105 copii romani de catre familii din Italia.
- 22 ianuarie - Guvernul confirma adoptiile, dar sustine ca sunt legale.
- 23 ianuarie - Premierul Adrian Nastase a caracterizat drept "fumigena" cererea europarlamentarului Arie Oostlander.
- 26 ianuarie - Alianta PNL-PD solicita constituirea unei Comisii parlamentare de ancheta privind incalcarea moratoriului legat de adoptiile internationale, sustinand ca peste 1.000 de copii au facut obiectul unor asemenea adoptii in perioada 2001- 2003. Ministrul de Externe, Mircea Geoana, pleaca la Burxelles pentru a-i tempera pe europarlamentari.
- 2 februarie- Emma Nicholosn, Arie Oostlander si alti europarlamentari au depus la Comitetul pentru Afaceri Externe al Parlamentului European un amendament in care recomanda suspendarea negocierilor de aderare cu Romania. (Lavinia Tudoran)

Hrebenciuc: "Sa nu dramatizam!"
Vicepresedintele PSD Viorel Hrebenciuc crede ca "nu trebuie dramatizat acest amendament". "Este dreptul fiecarui parlamentar sa faca asemenea amendamente ", a declarat Hrebencic pentru BBC. "Brok nu s-a putut manifesta acum cu sprijin sau nonsprijin, noi nu am facut decat sa discutam problematica cu care se confrunta Romania in privinta aplicarii legilor", a mai spus Hrebenciuc. Senatorul UDMR Gyorgy Frunda a declarat, tot pentru BBC, ca va incerca sa se intalneasca cu Arie Oostlander, pe care il cunoaste inca din 1993. Nici liberalul Calin Popescu Tariceanu nu a primit raspunsuri concrete de la baroneasa Emma Nicholson si liderul grupului liberalilor europeni, Graham Watson. Tariceanu a declarat ca la proiectul de rezolutie s-au depus mai multe amendamente care oscileaza intre suspendarea negocierilor cu Romania (cele mai dure) si o monitorizare mai atenta a progreselor Romaniei (cele mai "blande").

La randul sau, Partidul Umanist i-a transmis o scrisoare deputatului Arie Oostlander in care isi exprima speranta ca acesta intelege seriozitatea implicat iilor declaratiilor sale asupra viitorului a 22 de milioane de romani. Presedintele PD, Traian Basescu, a promis si el ca la intalnirea Internationalei Socialiste, deputatul Anca Boagiu va cere europarlamentarilor social-democrati respingerea amendamentului. "Probabil, Emma Nicholson si-a adus aminte ca da bine la ea acasa, unde va candida pentru un nou mandat in 2005, sa arate ca are muschi si ca mai tipa. Dar a uitat ca l-a pupat pe frunte pe Adrian Nastase din 2001 si pana acum", a adaugat Basescu. (Monica Iordache)

Socialistii tin cu Romania
In cadrul Comitetului de Afaceri Externe, parerile sunt impartite in doua mari blocuri: pe de o parte sunt cei care sustin intru totul amendamentul baronesei Nicholson, iar de cealalta parte se afla parlamentarii socialisti, care se opun. Doamna Pasqualina Napoletano, vicepresedinte al Comitetului, ne-a declarat ca se opune, impreuna cu colegii sai socialisti din Comitet, la initiativa Baronesei. Din pacate, socialistii nu pot impune in Comitet o anumita pozitie cu privire la amendament. Napoletano a subliniat ca o decizie in acest sens trebuie luata in comun, pentru ca, in momentul in care Parlamentul European va examina chestiunea, Comitetul sa se prezinte cu o pozitie unica. (Ana Ilie)

×