Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am primit la redacţie următoarele dezvăluiri despre ambasadorul României la Varşovia. Citiţi şi vă cruciţi:
Am primit la redacţie următoarele dezvăluiri despre ambasadorul României la Varşovia. Citiţi şi vă cruciţi:
26 de kilograme avea românul Crulic Claudiu când a plecat dintre noi. 27 de kilograme a luat Bârtaş Gabriel, ambasadorul român la Varşovia, de când preşedintele Băsescu l-a numit în calitate de reprezentant personal pe lângă preşedintele şi guvernul polonez.
Cine este Excelenţa Sa, Bârtaş Gabriel?
Provenit din tată român, om de-al MApN-ului şi mama de origine maghiară, ginere de activist de bază al PCR convertit la PD-L, Bârtaş Gabriel a venit la MAE în 2005 de la Cluj, Centrul de Comerţ de pe lângă Prefectură (trimis de UDMR şi Emil Boc, zice el), pentru a ocupa poziţia de secretar de presă al ambasadei României la Varşovia (a 5-a în ierarhia misiunii).
În condiţiile transferului de putere din 2004, ambasadorul agreat iniţial, fostul secretar general al MAE, Ion Diaconu, (jurist de recunoaştere internaţională, cu 33 de ani de experienţă în sistemul extern, propus de Mircea Geoană) este trecut pe linie moartă iar în locul lui apare Bârtaş (la cererea UDMR şi se pare cu sprijinul primarului Clujului, Emil Boc, tânăra speranţă de numai 35 de ani, care până atunci nu condusese decât propria maşină).
Unii colegii din ambasadă şi-l amintesc pe Bartaş Gabriel la prima şedinţă în calitate de ambasador când, cu nonşalanţă a spus “a venit şi vremea mea”.
Şi chiar aşa a fost. În mai puţin de un an, Bârtaş a schimbat Mercedesul de reprezentare, clasa E cu un Audi A 6, full-option, cu o valoare de piaţă de 94.000 USD, a cumpărat din banii ambasadei, două plasme de câte 3000 de euro (pentru propriul birou şi pentru reşedinţă), electrocasnice pentru propriul uz, şi-a remobilat biroul (fotolii şi canapele din piele), şi multe altele.
A schimbat în mai puţin de un an doi şoferi (Ene Alexandru şi Olteanu Felix, oameni cu tâmplele albe şi experienţă profesională deosebită, sătui să-i suporte jignirile şi comportamentul abuziv), a trimis acasă doi diplomaţi (Catargiu Ludmila şi Mureşan Cristian) iar altul a plecat de bunăvoie (Istode George).
Se pare ca nici cel de-al treilea şofer (Roşu Alexandru) nu se simte prea bine.
Ce mai face Excelenta Sa?
Începe ziua de muncă pe la ora 13.00, de regulă când se trezeşte din mahmureală. Cu ţipete şi nervi. Amâna întâlniri cu oficialităţi poloneze, convocate în ambasadă dimineaţa devreme (orele 10.00; 11.00) sau, în cel mai bun caz trimite înlocuitori: Angheluţă Gelu, Vasile Sorin sau consulul Preda Dănuţ. Vede o parte din lucrări şi pleacă la câte o recepţie, un restaurant sau, pur şi simplu, în afara Varşoviei. De munca de birou şi scris nu prea se ocupă. Obişnuieşte să se treacă abuziv “la redactat” pe lucrări făcute de subordonaţi. De altfel, subordonaţii sunt trataţi ca angajaţii pe moşia personală.
Administratorul ambasadei,Gabriel Mezei, om tânăr de 47 de ani, a făcut un infarct în 2006, în vară, din cauza suprasolicitarii fizice şi nervoase. Programul lui din ziua respectivă a fost următorul: deşteptarea la orele 05.00. La 6.00 a întâmpinat o echipă de curieri de la Bucureşti. La 7.00 a revenit în ambasadă. La 8.00 a plecat să ducă la şcoala fetele ambasadorului (nu pot merge la şcoală cu autobuzul şcolii ca toţi ceilalţi copii). La 10 a ajuns în ambasadă, a mers la bancă, la achiziţii pentru ambasadă şi la orele 13.00 a plecat (la volanul unui microbuz) trimis de ambasador la Cracovia (340 Km). După o acţiune la Cracovia care a durat 4 ore, a revenit la Varşovia, la 4 dimineaţa (tot la volanul maşinii). În aceeaşi zi, colegii l-au dus la spital pentru o intervenţie chirurgicală cardiacă (by-pass).
Un alt candidat la infarct este mecanicul ambasadei, Costache Marian.
De un an de zile, acesta are ca principală sarcină să ducă şi să aducă de la şcoală fetele Excelenţei Sale şi să o plimbe la piaţă şi magazine pe “doamna ambasador”. Evident că sunt folosite maşina şi benzina ambasadei. Un Volvo de reprezentare care, în mod normal, ar trebui să fie folosit de adjunctul şefului de misiune. În timp ce maşina personală, un Opel Astra stă în garajul ambasadei.
Dincolo de cei 70 km pe care mecanicul Costache îi efectueaza cu Volvo (căte două drumuri dus şi două întors la şcoală, a 17,5 km. dimineaţa şi la orele 15.00, aşa cum se observa şi în fotografii), Costache Marian face tot ce mai trebuie la casa omului. Şi dacă îi mai ramâne timp, mai face si ce ar trebui să facă, în conformitate cu încadrarea (ordine şi reparaţii în curte şi în clădire).
Dacă nu bea la ambasadă cu prietenul său Vitionescu Marius, ministru consilier pe probleme economice (fostul său şef de la Comerţ), ambasadorul bea prin oraş. Şi nu se încurcă. În octombrie 2006 a reuşit să se îmbete cu câţiva polonezi, profesionişti pe vodca. Unul nu l-a mai răbdat pe trimisul personal al preşedintelui Băsescu şi l-a pocnit în figură. Se spune că totul a plecat de la o femeie.
Pe tura de noapte a portarului Tănăsescu Tiberiu, Excelenţa a fost adusă acasă, de unul de oamenii de încredere ai ambasadorului. Nouă zile ambasadorul a contramandat toate întâlnirile pe care le avea şi nu a mai ieşit din casă. Dupa nouă zile a apărut cu doi plasturi, unul la buză şi unul la arcada dreaptă, pe care i-a mai ţinut o săptămână. Cine nu crede, poate să-i roage pe polonezi să le trimită câteva fotografii. Din respect pentru MAE, noi am pierdut pozele respective.
Ce mai face ambasadorul?
Călătoreşte la Rio de Janeiro şi Dubai. Ia concediu câte cinci zile, pe care le intercalează între două week-end-uri şi dispare cu Vitionescu Marius în ţările calde. Evident, cine nu crede, poate controla; februarie 2007 (Rio) şi februarie 2008 (Dubai). In scripte lipseşte câte 5 zile, în realitate 9. Patru zile i se plătesc din burtă. Îşi dirijează afacerile prin telefon (mobil cu roaming, plătit de contribuabil). Este interesant de văzut câte convorbiri de mii de euro s-au înregistrat pe factura de mobil a ambasadorului în cei doi ani şi cine plăteşte convorbirile în interes personal din Brazilia, Dubai sau de la Cluj.
Călătoreşte şi în Polonia. In 2007 a reuşit să-i forţeze mâna ministrului Cioroianu şi să-i anuleze patenta consulară celui mai bun consul onorific al României în Polonia, Calomfirescu Cornel, unul dintre arhitecţii şi designeri cei mai renumiţi din Wroclaw. Calomfirescu, personalitate recunoscută din metropola sileziană, prieten cu primarul şi prefectul regiunii, organizator de concerte şi spectacole de mare ţinută, a reuţit să-l enerveze pe Bârtaş. Se pare că o anumită doamnă ştie mai multe. Deschide, în schimb, la Bialystok, un orăşel de mică însemnătate, un nou consulat onorific. Consul, o doamna care este prietenă doar cu limba polona si ceva interese de afaceri cu ambasadorul.
S-a plâns Calomfirescu la Bucureşti, dar nimic. Echipele de control trimise de la Bucureşti controlează, invariabil, la cele mai bune hoteluri şi restaurante din Varşovia - Sheraton şi Bristol - (cazul echipei coordonate de Andrei Furdui ianuarie 2007 şi a celei din februarie 2008) după care merg într-o mică excursie la Cracovia. Prima excursie s-a realizat cu un autoturism Peugeout şi a fost condus de Preda Dănuţ, iar cea de-a doua călătorie s-a efectuat cu un Opel Vectra şi a condus Şerbănescu Viorel. A doua echipă de control a fost condusă de către Adrian Năstase (sic!, nu este vorba de fostul premier). Pentru Crulic nu s-a găsit nici benzină la maşini nici om de deplasare.
Viaţa diplomatică
Bârtaş Gabriel înţelege foarte bine engleza. Cu vorbitul este mai complicat. Se înţelege, însă, de minune cu ambasadorul Republicii Moldova, fiecare cu limba lui. Peste 800 de sticle de vin din protocol (de la MAE şi sponsorizări) iau calea propriilor pahare. Nu-i lipsesc din portbagajul maşinii de reprezentare câte două cutii de vin (12 sticle la plecare). Unde îl prinde noaptea, desface câte o cutie. La acestea se adaugă o listă impresionantă de băuturi fine, import Scoţia, Franţa, Spania.
Vă daţi seama că datorită acestor multiple preocupări, despre un management cu adevărat performant al ambasadei nu mai poate fi vorba.
A delegat, în mare, responsabilităţi celor trei apropiati (Angheluţă Gelu, Vasile Sorin şi Preda Dănuţ) şi inevitabil a avut loc şi primul caz Crulic.
Este interesant de câte astfel de tragedii va mai fi nevoie pentru a conştientiza că trebuie realizat un control cu adevărat corect şi a fi dispuse măsurile necesare pentru a nu ne întoarce la proverbul cu tăierea peştelui de la coadă.
Cel puţin capul Cioroianu a avut decenţa să se retragă.
