Basm

Să fii sărac şi băiat bun, să-ţi placă să cânţi, şi nu orice, ci operă, să ai un văr care să-ţi trimită din străinătate casete cu mari interpreţi cântând: Rossini, Verdi, Puccini, Gounod.

Să te doară muzica, să te cheme, să te tulbure, şi tu la rândul tău cântând să-i tulburi pe ceilalţi, vecinii tăi care nu ştiu nimic despre operă, dar o îndrăgesc. Am văzut la televi­ziunea spaniolă o emisiune cu Costel, care la ediţia a şaptea nu mai semănă cu cel de la ediţia I. Pentru că să cânţi în forţă, într-un timp atât de scurt, fără să fii pregătit, şcolit, să munceşti zi şi noapte, să te muşte şarpele dorinţei, să visezi că eşti învingător, e cumplit de greu. Costel, cel fără griji metafizice, cel care-şi iubea vocea, cel care îi uluia pe toţi în obişnui­tul de fiecare zi, cel care credea că artiştii trăiesc mai uşor, nu mai e. S-a trezit într-o realitate cruntă şi du­re­roasă. Iar preotul din satul lui numai el a ştiut la un moment dat să-i dea putere: “Costel, îţi aduci aminte când eram pe câmp, era cald rău şi noi as­cultam aria lui Germont din Traviata? Ţi-aduci aminte cuvintele cele frumoase? Să nu-i uiţi pe ai tăi?”. Costel e al nostru şi o să reuşească. Dar greul abia acum începe. Costel cu zâmbet bun şi ochi frumoşi şi-a pierdut seninătatea şi a început drumul meandrat al cunoaşterii. E tot ca în poveste, când fiul cel mic al împăratului are voie să intre în cele zece încăperi ale palatului, numai în cea de-a unsprezecea nu, acolo e Cunoaşterea.

Pe postul spaniol exista o admiraţie nebună pentru ceea ce a sădit Dumnezeu în gâtul lui Costel. Spaniolii spuneau “există miracole!”. Iar povestea lui Costel alimentează din plin asta, iar ca basmul să fie bun trebuie să se termine frumos. Costel trebuie să ia concursul, să facă studii de specialitate, să cânte la Metropolitan, şi Hollywood-ul să facă un film cu povestea vieţii lui.
 

A pornit din bar

Părinţii îl voiau profesor,  dar Lu­ci­a­no Pavarotti voia mu­zică. În liceu a fă­cut un pact cu tatăl său. Acesta i-a spus că “nu muzica îi va asigura traiul, iar dacă până la vârsta de 30 de ani nu va re­u­şi să facă ni­mic pe această cale, are obli­ga­ţia să-şi în­tre­ţi­nă fa­milia prin orice mij­loa­ce”. La 19 ani, în timp ce încerca să se afirme în incinta unui băruleţ din Modena, a fost auzit de tenorul Arrigo Pola, care s-a oferit să-i acorde tânărului lecţii gratuite. Condiţionat de marele profesor, Luciano a renunţat la au­di­ţiile din baruri şi a în­ce­put să studieze muzica de operă.

Povestea unui succes

Un documentar de 60 de minute, realizat de Valentina Ionescu (prezentator-producător TVR) şi Irina Ifrimache (producător TVR), pentru TVR Internaţional acum câteva luni. Totul a pornit în februarie anul acesta. “Ordin de serviciu: «Un român... zidar... Pavarotti... Spania... excepţional... Costel... Emisiune... Găseşte-l!»“, spune Valentina Ionescu. “Am format două echipe şi am trecut la treabă. Primii au plecat în judeţul Timiş, acolo unde s-au întâlnit cu Daniela Busuioc, iar mie mi-a revenit misiunea de a pleca pe urmele lui Costel... în Spania. După nenumărate negocieri cu producătorii show-ului Hijos de Babel, am obţinut permisiunea să filmăm un interviu cu Costel, în data 6 februarie. În hala imensă în care este amenajată casa Hijos de Babel, într-una dintre săli, l-am văzut pe Costel.

Îşi făcea vocalizele... După ce am epuizat avalanşa de întrebări ce s-au revărsat asupra unui om simplu, care a răspuns cu sinceritate şi demnitate chiar şi celor mai incomode dintre ele, l-am lăsat să mai adauge ceva, ce simţea el, orice. Ştiţi ce a spus? «Trăiască România!»“ În prima parte a documentarului Costel interpretează melodii ce reprezintă o îmbinare a cântecului popular tradiţional cu cântarea religioasă.

• Roxana Roseti