Baticul blestemat

ÎNVINSĂ BRUTAL DE PROPRIILE DEZAMĂGIRI
Actriţa Stela Furcovici, rămasă în amintirea noastră ca Ecaterina Teodoroiu, avea toate şansele să ajungă un nume de succes în cinematografie. Soarta a decis altfel. A murit brutal, învinsă de propriile dezamăgiri. Regizorul Dinu Cocea îşi aduce aminte de artista rebelă pe care a distribuit-o în trei dintre filmele sale de referinţă, "Ecaterina Teodoroiu", "Iancu Jianul Haiducul" şi "Iancu Jianul Zapciul".

Era energică şi expansivă. De-o veselie extraordinară. Citea mult. Îi plăceau drumeţiile. O remarcaseră americanii. Avea un viitor bun în cinematografia română. Dar a murit brutal, trîntită la pămînt de propriile dezamăgiri. Actriţa Stela Furcovici.

A trăit intens şi-a murit banal. A fost o rebelă, a simţit şi gustul dulce al succesului, dar şi gustul amar, înecăcios al dezamăgirilor vieţii. Stela Furcovici, actriţa care s-a remarcat în trei dintre filmele de colecţie ale regizorului Dinu Cocea, “Ecaterina Teodoroiu” – de altfel, filmul care-a consacrat-o pe marele ecran, “Iancu Jianul Haiducul” şi “Iancu Jianul Zapciul”, ar fi putut avea o carieră strălucită, pentru că avea talent, ar fi putut să joace mult timp pe scena teatrului din Turda (şi nu numai), dar n-a fost să fie atît cît ar fi putut.

MOARTEA A FOST VIOLENTĂ. La 30 noiembrie 2000, cu aproape o lună înainte să împlinească 47 de ani, actriţa a fost implicată într-un accident de circulaţie pe una din străzile oraşului Turda. A încercat să traverseze neregulamentar, se pare că eşarfa de la gîtul ei a fost prinsă de oglinda retrovizoare a unui autoturism, iar ea a fost trîntită la pămînt. Impactul a fost dur, Stela a suferit o fractură craniană şi, în drum spre spital, a murit în ambulanţă. Aşa s-a dus o viaţă, o viaţă de om, o viaţă de artist. Ciudată apropiere a stupidităţii morţii. Tot din pricina unei eşarfe de la gît a murit, în 1927, la Nisa, şi marea balerină americană de origine irlandeză Isadora Duncan, soţia poetului rus Serghei Esenin. Balerina cu renume mondial era o excentrică. Conducea o maşină decapotabilă, din aceea la care roţile aveau spiţe. Fluturînd în curentul de aer, şalul lung s-a prins de spiţele roţii şi a sugrumat-o, omorînd-o la volan pe balerină. Revenind la destinul actoricesc al Stelei Furcovici, în seria “Iancu Jianul” a făcut un rol bun alături de regretatul Adrian Pintea. În film, ei se iubeau nebuneşte, în realitate – spune Dinu Cocea – “nu se suportau”.

“Între ea şi Pintea am găsit o corespondenţă psihologică. Era spiritul de revoltă împotriva existenţialismului, a ceea ce trăiam în acea cumplită epocă a anilor ’80. Amîndoi îşi manifestau dezacordul faţă de regim, în vreme ce majoritatea era obedientă şi se adapta. Ei erau inadaptabili. Dar, în realitate, nu s-au plăcut. Deşi se asemănau psihologic. Nici ea nu-l înghiţea pe Pintea, nici Pintea pe ea, cu toate că în film erau iubiţi”, povesteşte Dinu Cocea.

Pentru rolul din “Ecaterina Teodoroiu” s-au luptat mai bine de 200 de actriţe. Multe dintre ele consacrate: Aimee Iacobescu, Irina Petrescu şi Violeta Andrei. “Dar m-am oprit la ea. Fără să o cunosc. O remarcasem într-o poză şi am chemat-o la probă. Semăna foarte bine, temperamental, cu Ecaterina Teodoroiu, despre care mă documentasem un an întreg. Stela Furcovici nu era actriţă, era «tinereancă». Eu am luat-o din tinereţe. La teatrul din Turda era figurantă…” A fost ca un argint viu. Nestatornică. Tonică. Explozivă. Un spirit de revoltă o frămînta mereu. De-asta a şi fost dată afară de la UNATC, unde era studentă la clasa actorului Dem Rădulescu. “Pentru că nu s-a dus la orele de armată. N-a vrut. Şi-atunci au dat-o afară din institut.”

REMARCATĂ. În urma rolurilor de film pe care le-a avut, Stela Furcovici reuşise să se facă remarcată de un impresar american, venit prin Europa în căutarea talentelor actoriceşti.

“Ea trebuia să plece în America, pentru că au ales-o americanii tocmai pe ea din toţi actorii români. Asta după ce impresarul respectiv a avut un program intens de vizionare de filme româneşti timp de două săptămîni. În momentul în care a văzut-o a spus: «Asta e!». Dar ea nu era de găsit nici în Bucureşti, nici în Turda. Plecase la munte cu iubitul. Două săptămîni şi-a prelungit şederea în România americanul. Pentru ea. Se gîndea că poate nu e mulţumită de cei 10.000 de dolari oferiţi ca avans şi a spus că-i dă mai mulţi. Îi luase şi bilet de avion. Au căutat-o şi cu poliţia, dar tot n-au găsit-o…” Aşa s-a dus americanul de unde a venit, aşa s-au dus şi cei 10.000 de dolari, şi biletul de avion, şi şansa de a ajunge în ţara ţărilor. Stela a apărut în peisaj abia după o lună. Prea tîrziu…

PREMIU. Datorită lui Dinu Cocea, Stela Furcovici a primit şi statutul de actriţă. “M-am dus la Ministerul Culturii să vorbesc cu directorul responsabil cu teatrele. I-am zis: «Uite-o, domne, pe Ecaterina Teodoroiu, premiul întîi pe ţară a Uniunii Cineaştilor pentru interpretare. Premiu pentru cea mai bună actriţă şi… NU E ACTRIŢå. S-au dat cîteva telefoane, s-au luat nişte măsuri şi… aşa a primit Stela Furcovici statutul de actriţă, care fusese pînă atunci doar o figurantă. S-a dus la Cluj, s-a căsătorit, am auzit c-ar fi divorţat, s-a recăsătorit, a continuat însă stilul ei nărăvaş de a fi, ambianţa asta cu lumea mai mult sau mai puţin interlopă – nu ştiu, n-am trăit acolo – a luat-o rău cu băutura, a lipsit şi de la teatru... La 40 şi ceva de ani s-a prăpădit. Era artistă la Cluj, era solicitată...”

Stela Furcovici avea de mică veleităţi de actriţă. Îi plăcea să se facă remarcată, iar părinţii au încurajat-o în acest sens. “Era de o îndrăzneală exagerată”, spune tatăl ei vitreg, care într-o dimineaţă ploioasă, pe la sfîrşitul anului trecut, a venit la Bucureşti tocmai de la Turda, doar de dragul amintirii Stelei, pentru a ne aduce o pungă întreagă cu fotografii vechi şi afişe ale spectacolelor în care a jucat ea. În aceeaşi zi, tot ploioasă, a plecat înapoi spre Turda, cu trenul, ceva mai fericit, pentru că oamenii vor auzi din nou de Stela Furcovici.

Faza cu rîie

“Eram la Sibiu, filmam pentru «Ecaterina Teodoroiu», dar Stela se plictisese deja. «Domnul Dinu», îmi zice, «am rîie». Stop toată filmarea, o mie de costume băgate la etuvă, am trimis probe pentru laborator. După două săptămîni, răspunsul de la laborator: «Nu e, domne, nici o rîie». N-a mai avut ea chef să filmeze...”

Fără cozi

“După prima probă pe care am dat-o cu ea, o chem din nou la Buftea, o duc la machiaj şi-i spun machiezei: «Taie-i cozile», ea avînd un păr foarte lung. Pînă la fund. Machieza i le taie. Scurt. N-a avut timp să realizeze. În momentul ăla a-nceput să tremure... nu-i venea să creadă”

Dinu Cocea