Bătută şi de soartă, şi de autorităţile statului

Pe femeia cu ochi negri şi cu copilul lipit de pieptul său viaţa a încercat-o greu. A aruncat-o pe-un vârf de deal năclăit, la vreo 20 de kilometri de centrul comunei Gura Văii, Bacău, i-a dat un soţ beţiv şi leneş şi a legat-o de casă, cu doi copii mici, dintre care unul grav bolnav.

Monica Vărlan are 30 de ani. Şi doar 8 clase, lăsate pentru un bărbat care, atunci când nu mai  avea ce mânca, cobora din cârca femeii şi da bir cu fugiţii. "Taci cu mama", îşi leagănă tânăra copilul de 2 ani şi 5 luni. Îl mângâie pe spate, îi frecţionează picioruşele încleştate şi-i sărută fruntea. Toate bolile pă­mân­tului parcă s-au adunat în trupul firav al lui Ştefan. Hidrocefalie grad 4, tetratapareză spastică, retard neuromotor sever, epilepsie.

"Ne apropiam de botez şi mama îmi spunea că Ştefan are capul prea mare, că la ochi parcă le-a dispărut pupila", îşi începe povestea mama şi privirea îi cade pe fotografiile făcute la 4 luni, la botez.
"De atunci am început să luăm drumul spitalelor. La Iaşi a fost operat. I s-a implantat în cap o valvă şi apoi la gât i s-a făcut o crestătură, unde a fost băgat un furtunaş pentru a i se drena tot lichidul din creier. Medicii mi-au spus că mult nu mai are de trăit. Ei nu mai operaseră până atunci hidrocefalee grad 4".

Mama însă nu şi-a pierdut încrederea. Coboară duminică de duminică în braţe cu băiatul trei kilometri de drum forestier, până la biserica din satul Păltinata, de care aparţine, pentru a-şi împărtăşi copilul. Încrederea în Dumnezeu a ajutat-o de fiecare dată când nu a avut ce pune pe masă, când tremura carnea pe ea la gândul că nu are cu ce să ajungă cu cel mic la recuperarea medicală.

O dată, o fundaţie i-a adus pampers, câteva medicamente, şerveţele, ba şi 2 milioane, bani cu care să poată face zece zile gimnastică medicală şi masaj la Iaşi. Altă dată, preotul a venit până sus, în deal, cu un milion de lei, bani adunaţi de pe la suflete bune. Pe toate le duce fericită atunci când aude din gura copilului său mai mic, chiar şi stâlcit, cuvântul "mama".

Femeia îşi şterge lacrimile şi aşterne pe pat zeci de foi cu ştampile, cu semnături, cu vorbe ciudate şi de neînţeles pentru o femeie a cărei singură grijă, până nu demult, era să asigure copiilor săi mâncare caldă şi îmbrăcăminte. S-a întâmplat ca la zece luni de la naşterea  lui Ştefan să afle că ar putea beneficia de ajutor de la stat pentru copilul său cu handicap. A mulţumit cerului şi pământului când a auzit că secretarul îi va face carte de muncă şi o va plăti cu 4.800.000 de lei pe lună, ca asistent personal al copilului.

Braţele sale îngreunate de trupul băiatului au prins parcă aripi. A simţit că, în sfârşit, copilul său are o şansă la o viaţă mai puţin chinuitoare. Şi a început să meargă şi mai mult la doctori. Lună de lună, la fizioterapie. În braţe, pe jos, îl cară şi la doctorul oftalmolog, doar-doar îi va da o veste bună.

"Am plătit două milioane de lei la o consultaţie la cabinet particular. Am aflat în cele din urmă că Ştefan al meu nu va vedea niciodată." Ba mai mult, de parcă nu era de ajuns, an de an trebuie să meargă cu copilul la Iaşi pentru a se înfăţişa unei comisii care să certifice, încă şi încă o dată, chinul şi boala celui mic. Copilul nu stă în fund, nu poate merge, este spastic şi nu vede deloc.

 Au trecut aşa un an şi şapte luni. Copilul a luat în greutate. Mama are grijă să îi dea banane, vi­tamine, fier, să nu îi lipsească medicamentele, pampersul, gimnastica recuperatorie. Eforturile sunt uriaşe. "Când a fost operat la cap, pentru a i se drena lichidul, trebuia să i se schimbe pansamentul din două în două zile. Pentru a ajunge în oraş, la spital, trebuia să pun maşină care mă costa 500.000 de lei. Enorm. Aşa că am sunat-o pe doctoriţă şi i-am spus că o să sterilizez eu totul şi o să îl pan­sez singură. Cu banii ăia mi-am zis că iau ceva pentru copii. Doctoriţa m-a implorat să nu fac aşa ceva, că si­gur va face infecţie. Eu mi-am cum­pă­rat mănuşi chirurgicale, dezinfectant, am fiert cearşafuri, îmbră­că­min­tea, păturile, le-am călcat. Totul era steril şi curat, nu lăsam pe nimeni să intre în acea cameră. Când m-am dus cu copilul la spital, doctoriţa m-a fe­licitat. Nu i-a venit să creadă."

Femeia îşi împreunează mâinile la piept şi oftează adânc. A aflat de curând că are de înapoiat statului 114 milioane de lei vechi. O avere pentru ea. Mi­lioane ce reprezintă indemnizaţia de creştere a copilului pe o perioada de un an şi şapte luni, timp în care a fost angajată şi ca asistent personal al copilului.

"Este vorba despre o deficienţă de comunicare dintre asistentul social şi doamna Vărlan", aruncă secretarul Primăriei Gura Văii, Petre Hoborici, pisica moartă în curtea colegei sale. După care continuă, urmând aceeaşi strategie: "Trebuie să mai dăm dovadă şi de bună-cre­din­ţă. Doamna Vărlan trebuia să se au­to­sesizeze", spune secretarul, cu să­geţi în priviri. Carevasăzică, după ce el însuşi i-a făcut contractul de mun­că, fiind în sarcina dumnealui de consilier juridic asemenea responsa­bi­li­tăţi, tot femeia simplă, cu 8 clase şi cu un copil bolnav, trebuia să cunoască le­gea.

"Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale Bacău (IJPS) nu are nici o bază legală pentru care a în­ce­put să-i retragă pe lunile ianuarie şi februarie anul acesta suma de 6 mi­lioane de lei pe lună, reprezentând indemnizaţia de creştere a copilului", spune repede viceprimarul, într-o încercare jalnică de a muta lumina reflectorului de pe dânsul pe IJPS. Cum ar putea, domnule secretar, să facă altfel IJPS, când nici măcar nu aţi avut "buna-credinţă" să trimiteţi notificarea prin fax prin care să anunţaţi că, începând cu 1 ianuarie 2011, femeii i s-a desfăcut contractul de muncă, şi că, în lipsa lui, mama poate să îşi ia în continuare banii pentru creşterea celui mic?

"Conform articolului 35 alin. 2 din Legea 448/2006 «nu pot deţine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau în cazul copilului cu handicap de până la 7 ani». Practic, secretarul comunei nu avea voie să îi facă contract de munca. Încă de pe data de 1 noiembrie 2010 am trimis fax Primăriei Gura Văii, prin care solicitam să transmită lămuriri în legătură cu veniturile raportate de Vărlan Monica, ca urmare a confruntării evidenţelor informatizate între AJPS Bacău şi Casa de Pensii. Nu am primit nici până azi un răspuns la faxul nostru", explică situaţia Doru Văleanu, auditor intern IJPS Bacău. "Dacă avea măcar decenţa să ne trimită înştiinţarea cum că a încetat contractul de muncă al doamnei Vărlan, până acum, noi făceam formele necesare reînceperii furnizării alocaţiei de 6 milioane de lei lunar. Am întrerupt furnizarea banilor, pentru că ştiam că ia salariu ca asistent social, ceea ce contravenea art. 12 alin 2 din Ordonanţa de Urgenţă 148/2005, care spune că «plata indemnizaţiei se supendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale»."

"Domnu' secretar încearcă să aburească lucrurile şi să dea vina pe oricine, numai pe el nu", se vaită asistenta socială Maricica Manea. Auzind povestea Monicăi Vărlan, viceprimarul comunei începe să empatizeze cu mama necăjită: "Dacă a greşit, secretarul trebuie să plă­tească. Nu este la prima încur­că­tură". Secretarul comunei îşi îndulceşte vocea şi adoptă o poziţie împă­ciui­toare: "Sunt sigur că o să se rezolve". Prima lecţie de optimism. Urmează apoi o scuză bună la toate: "Cine mai munceşte mai şi greşeşte". Şi ca să arate cât de bine intenţionat este, scoate din sertar adeverinţa conform căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, femeia a primit ajutorul de handicap de 510 lei, bani pe care trebuia, conform legii, să îl ia încă din prima lună de viaţă a copilului.

Luni la rând, Monica Vărlan a luat drumul Primăriei şi al IJPS Bacău. Încercând, cu voce caldă, cu saru' mâna după fiecare răspuns primit chiar şi în treacăt să îşi  facă dreptate într-o situaţie care o cocoşează şi-i condamnă copilul la alte suferinţe: lipsa hanei şi a medicamentelor. Ore întregi le petrece în picioare, pe holurile instituţiilor, nebăgată în seamă, în timp ce fiul său, Ştefan, este legănat pe picioare, ca să îşi stăpânească tremurul, de bunicii săi, care au trecut de 75 de ani.

Un avocat cu inima bună a acceptat să o susţină în instanţă în lupta pe care o are cu Primăria. "Mi s-ar părea corect să i se anuleze suma pe care o are de plătit, iar secretarul să fie sancţionat aspru", este de părere Doru Văleanu. Secretarul comunei însă, convins că în viaţă tot 'ăl mai necăjit şi mai asuprit plăteşte, chiar şi pentru greşelile altuia, spune cu nonşalanţă: "O să fie bine, instanţa va hotărî. Am trecut prin zeci de procese!".

Monica Vărlan priveşte în gol. Aşteaptă prima înfăţişare de la sfârşitul acestei luni. Răsuceşte în mână, sprijinită de peretele secretariatului, un pliant cu scaune pentru copii asemenea fiului său. "I-ar susţine capul şi coloana vertebrală. Mi-a spus doctorul că i-ar trebui. Costă 10 milioane de lei. Eu nu am avut bani să îi cumpăr un sirop pentru imunitate de 300.000 de lei. I-am cumpărat doar nişte calciu de 180.000 de lei."

Nota redacţiei: cei care vor să o ajute pe Monica Vărlan pot suna la telefonul: 0754.883.608