x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special BB: Secretul

BB: Secretul

de Cornelia Preda    |    13 Aug 2006   •   00:00

Cel mai tare fotomodel al momentului? Nu, este Bri-gitte Bardot, in 1960, cu splendoarea celor 26 de ani pe care ii avea. 14 ani mai tarziu, viata actritei va lua o turnura neastepta-ta. Totul s-a petrecut la Saint Tropez.

Corespondenta din Saint Tropez
La 39 de ani a renuntat la platourile de filmare, la 40 a suferit un soc ce i-a schimbat viata. Luna viitoare implineste 72 de ani si tocmai a declarat ca doreste sa-si paraseasca tara natala. Ce s-a intamplat cu cea careia trecutul i-a oferit totul, iar viitorul ii rezerva o batranete linistita si frumoasa? Raspunsul se afla la Saint Tropez.

Scriitorul Jean Cocteau spunea despre Brigitte Bardot ca "traieste ca toata lumea, dar nu seamana cu nimeni". BB a declarat in iulie anul acesta ca intentioneaza sa se mute in Suedia, deoarece guvernul francez s-a opus unui proiect de lege pentru ameliorarea conditiilor in care sunt crescuti vizonii (!): "Imaginea mea, renumele meu international au fost intotdeauna asociate cu Franta. Spre deosebire de Garbo, care parasise Suedia pentru a-si trai ultimele zile in SUA, eu voi parasi Franta pentru a-mi trai ultimele zile in Suedia. Acum ma simt mai apropiata de sensibilitatea suedeza decat de insensibilitatea franceza". Imaginea ei aproape ca nu mai exista. Dulcea papusa sexy a anilor ’50-’60 este acum oarecum ignorata. I s-a pus eticheta de ipocrita ce se ascunde in spatele notiunii de libertate de expresie pentru "a-si transmite mesajele xenofobe, vulgare si periculoase". Multi o admira pentru ceea ce face. Si mai multi insa o considera "dusa cu pluta". Cu o luna inainte de ziua ei de nastere (28 septembrie) pana si putinii apropiati se intreaba de ce nu a imbatranit frumos, precum Sophia Loren. De unde a pornit iubirea ei nemasurata pentru animale? Saint Tropez, orasul pe care ea l-a facut celebru, ascunde secretul transformarii ei din actrita in militanta.

TINERETE. In anii ’50 deja avea Saint Tropez-ul la picioare. Si nu numai...

INVIZIBILA. Un mic port, despre care scriitorul francez Guy de Mauppassant scria: "Saint Tropez-ul este fiica artelor si a marii". In 1955, celebrul Roger Vadim filma la Saint Tropez "Si Dumnezeu a creat femeia", cu BB in rolul principal. Tot atunci ea s-a indragostit de acest loc. Dupa o tentativa de sinucidere, sufocata de casnicia cu Vadim si satula de petrecerile pretentioase de la Paris, nu mai dorea decat sa evadeze. "Aici va fi refugiul meu", si-a spus actrita. Adio excentritati, cha-cha, rochii de seara, cocktailuri si interviuri. Si, adio Vadim. Cunostea locul dinainte - in copilarie venise de multe ori cu parintii in vacanta. Astfel, incepea cea mai frumoasa perioada de libertate din viata ei. Dupa un timp si-a cumparat aici o frumoasa vila cu 12 camere situata pe plaja: "La Madrague" - "Ingraditura de navoade".

Am plecat pe urmele amintirilor ei, la Saint Tropez. Ignorand imaginea sifonata a actritei si cu tristetea celor 72 de ani pe care ii va implini in septembrie in suflet. De aceea nu veti gasi fotografii cu ea batrana in aceste pagini.

Sa ajungi la Saint Tropez vara e o mare provocare. Drumurile sunt blocate. Starurile se mai descurca cu elicopterul sau cu yachturile, insa muritorii de rand asteapta blocati in trafic doua-trei ore pentru a ajunge in golful cel mai fierbinte de pe Riviera. Ma grabesc sa vad mai intai Place de Lices - piata din Saint Tropez, unde BB nemachiata, imbracata cu o ie simpla, in pantaloni scurti, cu ochelari negri si o palarie de pai, obisnuia sa mearga aproape in fiecare sambata. Acum este imposibil sa o intalnesc. Mi se spune ca vine din cand in cand. BB e regina aproape invizibila a golfului. De obicei, in ultimii ani si-a petrecut zilele la "ferma" ei de aici, unde aparatele de fotografiat ale turistilor sau curiosilor nu razbesc.

LA MADRAGUE. Casa lui BB, cea din mijloc: mica si alba. In stanga este garajul pentru barca pe nume Sabri (Sa de la Sami Frey, actor, fost iubit al actritei si Bri de la Brigitte)

PRINTRE MASLINE. "Unde este La Madrague?", intreb eu o femeie de la o taraba cu andive si masline verzi. "Nu stiu, domnisoara. Ce este asta, La Madrague?". "Casa lui BB", raspund eu apasat. "Ah, Bardot. Da, locuieste aici". Da, locuieste aici... Intr-un paradis tropical, cu trandafiri salbatici, cactusi de tot felul, smochini si marea in salon, care era asaltat pe vremuri de fotografi. Resedinta adaposteste pasari, magari, capre, porci. BB a revenit mereu in mijlocul animalelor sale, ca un fel de terapie: "Ferma ma consoleaza putin dupa ce resimt ca pe un soc electric suferinta cumplita a lumii in care traim. Din fericire, exista natura. Ea a fost mereu religia mea", declara ea nu demult presei franceze.

Oare localnicii au uitat-o? Ei nu stiu ca in noptile pline de nelinisti tineresti, ea visa la o nunta simpla de-a lor. M-am apropiat cat am putut cu o barca de casa ei, dar dinspre mare nu se pot vedea decat garajul si acoperisul casei. Pentru ca actrita a hotarat, acum multi ani, sa construiasca un gard, care sa o fereasca de obiectivele paparazzilor. In bucata aceea de mare din fata casei inota goala si, de multe ori, peste ea ploua cu trandafiri. Aruncati din elicopter de Gunter Sachs - faimos playboy milionar, care i-a devenit sot in 1966. Acum, doar cativa copii galagiosi inoata pe acolo. Nici urma de Brigitte. De parca intreg Saint Tropez-ul a uitat-o.

Plaja Pampelonne pare ca nu se mai sinchiseste de dansurile actritei desculta pe nisipul fin. Acum este plina de restaurante si discoteci in aer liber, cu jilturi chicioase, pe care stau milionarii rusi. De exemplu, la "Voile rouge", femeile fac striptease pe mese, stropite cu sampanie. S-au pierdut in vant acordurile romantice de chitara de la petrecerile de pe malul marii date de BB si peste tot rasuna muzica de club. Doar marea, ocupata de yachturi si salupe prea multe isi aminteste sigur de ea si noptile de dragoste nebuna de pe plaja de la Saint Tropez.

SOCUL. Se spune ca intr-o zi, in 1955, o familie care locuia intr-o casa veche lua masa de pranz. Roger Vadim insotit de BB si de echipa sa au coborat din masini si, confundand locul cu un restaurant, l-au rugat pe propietar sa le pregateasca o masa pentru 24 de persoane. Acesta, foarte amuzat, a acceptat si ajutat de copiii sai a gatit pentru artisti in toate zilele de filmari. Vadim si Brigitte au continuat sa vina bineinteles separat in acel loc, iar in anii ’60, cabana era deja o adresa cunoscuta pentru VIP-uri. Este vorba despre faimosul Club 55 din Saint Tropez.

Tot aici a avut loc marea drama din viata lui BB. Un apropiat al actritei, care prefera anonimatul, mi-a povestit. S-a intamplat exact cand a implinit 40 de ani, in septembrie 1974. Cu un an inainte se retrasese de pe platourile de filmare. Fiind prietena buna cu Patrice Comert, actualul proprietar de la 55, Brigitte a decis sa-si serbeze ziua de nastere acolo cu iubitul ei de la vremea aceea, Laurent Verges si 30 de prieteni. Fiindca detesta presa, ea a tinut cu tot dinadinsul ca invitatii sa pastreze secret evenimentul.

Din nefericire si spre marea dezamagire a sarbatoritei, la scurt timp, au aparut cinci fotografi. Brigitte care era oricum foarte sensibila si deprimata din cauza varstei pe care o implinea, a suferit un soc. Cauza? A aflat ca fotografii au fost chemati de iubit. Nu era prima oara cand era tradata sau cand se simtea folosita de barbatii din viata ei. Dar, acea zi a umplut paharul. Din acea zi s-a schimbat. S-a despartit pe loc de Laurent si de atunci animalele au devenit cele mai importante fiinte din viata ei.

Psihologii numesc ceea ce s-a intamplat cu BB "mecanism de aparare". Care in cazul actritei a functionat astfel: "Am investit sentimental, am daruit, asteptarile mi-au fost inselate. Voi investi acolo unde stiu ca nu mai am parte de dezamagiri". Lui BB trecutul i-a oferit totul. Mai putin iubirea neconditionata.

"BB? CINE-O FI?" "A, a, doar atat? Un sex-simbol socat?", ar spune cei asezati comod la Cafeneaua Senequier, precum si cei care citesc acum despre ea. Nu e doar atat. E o chestie care a schimbat total o femeie ce putea imbatrani mai frumos decat Sophia Loren.

Prin fata Cafenelei Senequier se plimba BB cu iubitii, cu Roger Vadim, cu Sacha Distel, cu Gunter Sachs sau cu Sean Connery. Tot pe acolo au trecut Romy Schneider, Alain Dellon, Elvis, Charles Aznavour. Acum sunt vazuti, in tinute comode, Naomi Campbell, Puff Daddy, Jack Nicholson sau Ivana Trump. Alte vremuri, alte vedete. Papparrazzi sunt pregatiti la Senequier sa surprinda in orice minut un yacht, un sarut. Magazinele din Saint Tropez sunt deosebite. De marca. Intr-unul, o rusoaica machiata strident, cocotata pe tocuri de 12 cm se uita la o pereche de balerini negri. Vanzatoarea o indeamna sa-i probeze: "Sont tr"s chic, vraiment à la BB" ("Sunt foarte la moda, cu adevarat in stilul BB"), ii spune vanzatoarea. Fata ii zambeste si pleaca. Nu-i pasa ei de BB. "Cine o mai fi si asta?", tasneste intrebarea din privirea ei nedumerita.

CAUTATA. In 1955, prima compozitie muzicala semnata Bob Dylan ii era dedicata lui… BB. Si Jimmi Hendrix ar fi avut o aventura cu ea. Mai stii…

IN SUEDIA… Ma indrept spre port. "Poate ca n-au uitat-o", ma gandesc, uitandu-ma la tablourile expuse pe chei. Tresar cand vad portretul lui BB. Cu parul prea galben si cu buzele cam rosii, dar la fel de frumoasa. Fac o poza. Vreau sa o fac pe a doua, dar o mana ii acopera chipul. Apartine proprietarei tabloului. Corpolenta si simpatica, nu vrea sa ma lase sa fac fotografia. Ii zambesc si plec. Nici nu imi mai pasa. Pentru ca, acum, am inteles. Ani la rand, actrita a fost haituita de presa si admiratori. S-a luptat mereu pentru intimitate. Ea voia libertate, mare si Saint Tropez. Localnicii nu au uitat-o totusi, desi interesul lor e pur comercial.

Cat de mult sa-l fi iubit pe primul barbat din viata ta? "Cand l-am cunoscut, aveam 14 ani. Era primul barbat al vietii mele. Din fericire, a fost el. El m-a facut cea care sunt". Este vorba despre Roger Vadim. "Avea norocul sa fie frumos, cald, tandru si inteligent. Avea o inteligenta a inimii. Atunci cand am fost impreuna eram prea tanara ca sa-l pot intelege". Patru soti si tot atatea tentative de sinucidere. "Era socata bine dinainte", vor zice carcotasii. Era o femeie nefericita si atat. "Da, dar ea a vrut-o". Cine nu ar vrea sa intre de la varsta de 15 ani pe inselatoarea poarta a celebritatii? Cat de amar sa fii ranit ca sa-ti doresti sa fii ingropat alaturi de cainii tai? "Doresc sa fiu ingropata in gradina mea de langa mare, alaturi de cainii mei", declara ea revistei Paris Match. Deci… nu alaturi de Roger, care e inmormantat in cimitirul local. "Nu doresc sa fiu ingropata in cimitirul select de la Saint Tropez, deoarece nu-mi place promiscuitatea". Daca va pleca in Suedia va lasa totul in urma. Poate si moartea.

Brigitte Anne-Marie Bardot. In copilarie era timida, purta ochelari si aparat dentar. Dar... La varsta de 15 ani apare pe coperta revistei Elle. In 1951 slipul - "le bikini" fusese interzis la concursul Miss World. In 1953 insa, Brigitte Bardot se lasa fotografiata pe plaja de la Cannes. In... bikini. Debutase in cinematografie in 1952, anul in care se casatoreste cu Roger Vadim. In 1956 triumfa in "Et Dieu cr...a la femme" ("Si Dumnezeu a creat femeia"), regizat de Roger. El este cel care a lansat-o, ca imagine a nonconformismului si inocentei totodata. Atat. N-are rost sa mai vorbim despre caini, scandaluri si vizite in Romania.

Restaurantul preferat de Brigitte si iubitii sai

Faimosul Club 55, singurul loc de pe plaja care mai pastreaza inca atmosfera boema de altadata. In curtea unei case vechi de piatra se afla o terasa modesta, cu 20-30 de mese de lemn umbrite de copaci. Umbrele din paie si chelneri cu platouri mari, pline de cruditati: de la Bono pana la Regina Rania a Iordaniei, toti se dau in vant sa manance legume crude inmuiate in vinaigrette si sa bea un vin rose. Un colt de natura fermecator, unde vor sa ajunga la pranz celebritatile.
×