x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bişniţarii de la Tricodava au intrat în grevă pentru că li s-au imputat furturile din depozitele fabricii

Bişniţarii de la Tricodava au intrat în grevă pentru că li s-au imputat furturile din depozitele fabricii

de Ilarion Tiu    |    17 Sep 2010   •   00:00

La jumătatea lunii septembrie 1990, Fabrica de confecţii Tricodava din Bucureşti şi-a întrerupt activitatea din cauza unei greve spontane. Despre eveniment au scris ziariştii de la Adevărul, care cu greu au putut desluşi cauzele conflictului de muncă.

La originea grevei a stat o răzmeriţă a liderilor de sindicat, care au intrat în conflict cu managementul unităţii. Din declaraţiile muncitorilor a reieşit că aceştia nu fuseseră consultaţi de şefii sindicatului asupra protestului. După cum nici nu existase anterior vreo negociere între reprezentanţii salariaţilor şi conducerea fabricii. Ce se întâmplase?! La Tricodava tocmai se finalizase inventarierea produselor neterminate pe semestrul întâi al anului 1990, descoperindu-se lipsuri mari în gestiune. Conform legii, au fost emise decizii de imputare a pierderilor celor care participaseră la mişcarea valorilor. Măsura a iscat nemulţumiri, mai ales în cercurile liderilor de sindicat de la confecţii circulare, confecţii bumbac şi tricotaje garnituri, care au decis încetarea lucrului.

Conflictul de muncă de la Tricodava a fost prezentat pe larg opiniei publice prin reportaje realizate de televiziunea publică. Pe de o parte, administraţia le imputa unor muncitori că veneau dimineaţa la lucru în cămaşă, iar la terminarea schimbului ieşeau pe poarta fabricii echipaţi în jachete de lână. De asemenea, prin genţile şi servietele acestora s-ar fi "strecurat" în afara întreprinderii sute de bobine de PNA din stocul de materii prime. Aşa se explica, pentru conducerea Tricodavei, abundenţa de produse ale fabricii în talciocurile din oraş. Managementul îşi susţinea acuzaţiile de hoţie şi prin interesul greviştilor de a distruge instalaţiile televiziunii cu circuit închis a fabricii, imediat după declanşarea conflictului de muncă. Aici erau stocate atât înregistrări din atelierele şi depozitele unităţii, cât şi imagini de la poarta întreprinderii.

De cealaltă parte, liderii de sindicat, prin vocea lui A. Ionescu, acuzau conducerea de la Tricodava de metode autoritare de administrare, specifice vechiului regim. Printre lozincile scandate în timpul grevei s-a putut auzi şi "Jos comunismul". La aproape zece luni de la Revoluţie! Unii muncitori au contestat acţiunile liderilor de sindicat contra managementului unităţii, susţinând pentru ziariştii de la Adevărul că directoarea fusese aleasă după decembrie 1989 democratic de personalul fabricii tocmai pentru interesul pe care-l manifesta pentru subordonaţii săi. Lucrătorii nemulţumiţi erau hotărâţi să înfiinţeze un alt sindicat, pentru a se distanţa de colegii implicaţi în recenta anchetă privind sustragerea unor produse din fabrică.

După două zile de grevă, conflictul de muncă a încetat fără semnarea nici unui acord. De fapt, nu a fost clar care era scopul acţiunii sindicaliste şi care erau revendicările. În orice caz, în toamna anului 1990 Tricodava se afla pe o pantă descendentă din punct de vedere economic. Producţia fabricii era la 50% faţă de anul 1989!

×
Subiecte în articol: acum 20 de ani