Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Citesc paginile "coapte' de timp ale presei de acum o suta de ani si nu ma pot stapani sa nu vizualizez totul alb-negru, cu scene ce se desfasoara in viteza filmelor mute care strangeau lumea, ciopor, in cinematografele cu gradina de la inceputul secolului trecut. Uite, povestea asta a evadatilor din duba inchisorii Vacaresti imi aduce in fata ochilor un sketch cu Stan si Bran, evadand din inchisoare. Stiti, scena aceea delicioasa, cand Stan Laurel si Oliver Hardy, imbracati "in fracul cu dungi' al condamnatilor la munca silnica, purtand grele lanturi la maini si la picioare, reusesc sa-l pacaleasca pe gardianul care-i pazea si sa fuga - cu liota de urmaritori dupa ei. As rade, cu lacrimi, ca la un sir de gaguri bune, daca povestea din "Dimineata' din octombrie 1911 ar fi fost o gluma si nu un fapt real. Dar... sa prezentam faptele.
In ultima zi din septembrie, cincisprezece detinuti coborau din trenul de Ploiesti si urcau in duba care trebuia sa-i duca la inchisoarea Vacaresti. Cei cinsprezece se intorceau de la penitenciarul Doftana, unde fusesera trimisi pentru a ispasi o pedeapsa disciplinara. Doftana - in ciuda deselor revolte care se intamplau acolo (si despre care am povestit in articolul precedent) – era locul unde regimul carceral avea o severitate in plus, numai buna de "inmuiat' oasele si cerbicia ocnasilor. Drumul cu duba, de la Doftana la Ploiesti, apoi cel cu trenul pana la Bucuresti, decursesera fara incidente, asa ca, dupa un control care ar fi trebuit sa asigure securitatea transportului prin Capitala, cei cincisprezece au fost urcati in duba care astepta in curtea Garii de Nord. Doua zile mai tarziu, presa de la Bucuresti titra: "Senzationala evadare a doi puscariasi'.
Jurnalistul "Diminetii' (al carui nume ne ramane necunoscut), istoriseste: "S-au parcurs stradele Calea Grivitei, Sfantu Gheorghe si Calea Vacaresti pana la penitenciarul cu acelasi nume. In timpul parcursului s-au facut mici popasuri din cauza cailor care erau osteniti. La penitenciar, cand detinutii au fost scoborati din duba, s-a facut o senzationala descoperire: din 15 detinuti cat au fost luati din gara lipseau doi: Vasile Sfetescu, condamnat la 2 ani inchisoare, si Vasile Slavu, condamnat la munca silnica pe viata. Facandu-se o cercetare in interiorul dubei, s-a dat peste fiarele celor doi disparuti, hainele lor si un fierastrau. Podeaua dubei avea o gaura prin care cu usurinta se putea strecura un om. In drumul de la gara la penitenciar, cei doi detinuti, cu ajutorul unui fierastrau pe care-l aveau asupra lor, au taiat podeaua dubei si au fugit dupa ce si-au scos fiarele de la maini si de la picioare si s-au dezbracat de imbracamintea de ocnas.' 80 de jandarmi s-au rasfirat in cartierul larg, dintre Inchisoarea Vacaresti si apa Dambovitei, si autoritatile s-au implicat la auzul vestii: Mitileneu, prefectul politiei Capitalei, seful Sigurantei, prim-procurorul Hiotu, inspectorul Rafael, capitanul Arhip, comandantul sergentilor... Cei treisprezece detinuti ramasi in duba au refuzat sa dea orice indiciu care sa ajute la prinderea dublilor infractori, desi, scria confratele nostru de demult, duba fusese una "comuna', in care toti puscariasii stateau la gramada, si nu una cu cabine pentru fiecare ocnas. Daca s-au pus de acord toti investigatorii ca evadarea nu putuse avea loc decat dupa trecerea peste podul Dambovitei, caci in oras ar fi fost lesne prinsi din nou, un mister ramanea felul in care condamnatii isi scosesera lanturile grele de la maini si de la picioare, mai ales ca nu prezentau nici o urma de taiere. Nu, n-a fost nici un Houdini prin preajma, n-au urmat ocnasii nici un fel de curs la distanta despre tehnica scoaterii catuselor. "S-a facut o experienta la penitenciar, al carei rezultat nu este tocmai multumitor. Lanturile pot fi scoase cu cea mai mare usurinta din maini. Toti cei 13 detinuti si-au scos lanturile cu care erau incatusati, in fata dlui Mitileneu, prefectul Capitalei. Rezultatul acesta a surprins pe toti cei de fata.' Dintr-un articol din zilele ce au urmat (pentru ca subiectul a tinut o vreme pagina intai a ziarelor) desprindem si o frumoasa "invatatura' despre solidaritatea dintre puscariasi: "Unul din ocnasii care se aflau in duba, un condamnat pe viata, a facut o declaratie care parea a fi sincera: «Dar ce credeti, boierilor, spunea el, ca daca as fi stiut ca este acolo o spartura, m-as fi grabit sa dau alarma? Ma aruncam si eu, chiar sa ma fi calcat duba. Tot nu mai am ce pierde!»'. Mai sa fie?
Ziceam ceva mai devreme de Stan si Bran. O scanteie s-a aprins cand am "cetit' descrierile facute in presa vremii celor doi evadati. Vasile Slavu, recidivistul, condamnat la munca silnica pe viata pentru talharie si omor, avea urmatoarele semnalmente: "inaltimea 1,60 m, gras, mustata si barba rasa si obrazul drept cu o cicatrice in marimea unei monede de 50 de bani'. Era de felul lui din Targu Ocna, avea 31 de ani, iar dupa un popas la Vacaresti, trebuia sa plece mai departe, ca sa taie sare la ocnele de acolo. Nu-l astepta deloc viata usoara. Vasile Sfetescu avea doar 21 de ani, era la prima infractiune si fusese inchis pentru doi ani, din care ispasise 4 luni. Ar fi ramas la Vacaresti inca un an jumate, dar pesemne osanda i s-a parut prea grea ca s-o mai implineasca. Semnalmentele lui m-au condus la aceasta asociere cu actorii comediei mute, pentru ca era "inalt, slabut, cu fruntea si nasul drepte, gura potrivita si la fata brun'. Un gras si-un slab. Cine avea sa fie prins primul? Cel gras, fireste! Si dupa numai 23 de ore de la evadare. Scrie cronicarul vremii: "Pe la orele 8 seara, doi jandarmi rupti de oboseala, in urma cercetarilor din timpul zilei, se intorceau la penitenciar. Ei au trecut pe langa un lac din apropierea cimitirului Bellu. Tocmai voiau sa apuce pe o strada laterala cand au vazut rezemat de un pom pe unul din evadati. «Nu trageti, ma baieti, le-a spus ocnasul – ca ma predau singur». Si s-a predat'. A cerut mancare, haine uscate si a intrat la interogatoriu. De aici incolo, in ciuda lipsei semnaturii, recunoastem in articolul care se intinde pe o pagina, pana lui N.D.Cocea, care construieste situatii si reda savuros dialogul. "«Bine, ma, unde ai stat pana acuma?», l-a intrebat d. inspector Cantuniari. «In balta. Cum am scapat din duba am luat-o la fuga si vazand ca sunt urmarit m-am ascuns in balta. Doar capul il aveam scos», a raspuns ocnasul. «Si ai stat tot timpul asa?». «Toata noaptea si toata ziua. Vedeam jandarmii trecand la doi pasi de mine si ca sa nu fiu vazut ma ascundeam in stuf. Catre seara imi inghetase tot corpul, asa ca n-am mai putut sta si a trebuit sa ies, altfel nu ma prindea.»' Catre finalul interogatoriului, prefectul politiei Capitalei, Mitileneu, se vara si el in vorba: "Ai facut o isprava fara folos!'. Ocnasul, cu o smecherie pe care infractorii inveterati nu si-o pierd nici in clipa din urma, ii raspunde: "Fara folos, conasule, ca n-am stiut drumul, altfel nu ma mai prindeati!...' Cum se sfarseste povestea lui? Sub semnul – trist-cinic – al lui "ce-am avut si ce-am pierdut'. E inchis intr-o celula cu trei jandarmi la usa, pentru ca mai apoi sa fie trimis, la munca silnica pe viata. Asta l-ar fi asteptat cu sau fara tentativa de evadare. Ce-a castigat a fost o raceala zdravana si-n oase frigul lacului de langa cimitirul Bellu.
Pana la sfarsitul anului 1911, celalalt ocnas, Sfetescu, n-a fost prins. Se vorbea ca e un fel de haiduc, prin padurile statului de la marginea Sloboziei – un "bandit Pantelimon' al Baraganului, dar talhariile lui erau mici, josnice. Apoi, nu s-a mai vorbit despre el...
Evadare din ospiciu
Pe la inceputul anului 1911, o stire stranie dadea ocol Capitalei: a evadat un detinut-nebun, din ospiciul doctorului Sutu (da, acelasi ospiciu in care a murit Eminescu, daca va aduceti aminte!). Dumitru Gisea, un mic negustor care tinea un magazinas nu departe de... inchisoarea Vacaresti (deh, cum se joaca destinul cu omul!) "fara a avea vreun motiv ci cuprins numai de o stare bolnavicioasa, si-a ucis sotia cu lovituri furioase de barda'. Crima a tinut prima pagina a ziarelor vreo doua luni, la sfarsitul anului 1910. "Imprejurarile absolut curioase in care a fost savarsita aceasta monstruoasa crima au facut pe cei insarcinati cu facerea anchetei sa capete din primul moment convingerea ca nu au de cercetat un criminal ordinar, ci un om bolnav care n-a comis crima decat impins de niste vise ciudate', e scris in presa vremii. Asa se face ca omul e dus nu la Vacaresti, ci e trimis pentru supraveghere medicala, timp de 20 de zile, la ospiciu. "Bland, linistit', "fara vreun moment furios', doar din cand in cand "apucat de manii religioase', acolo petrece si Craciunul, si Anul Nou. Dar intr-una dintre primele zile ale lui 1911, profitand de neatentia supraveghetorilor, sare gardul si, imbracat "in uniforma pensionarilor ospiciului', o ia agale pe strazi, pana in Agriculturii No. 2, unde locuia fratele sau, Costica. Temator de soarta fratane-su (si, oleaca, poate gandindu-se ca propria-i viata e in pericol si ca n-avea nevoie Dumitru de o barda, i-ar fi fost suficient si-un cosor) acesta-l ia cu duhul blandetii, cheama o trasura de piata si-l inapoiaza spiciului. Oooooh! Si-au rasuflat cu totii usurati.
Omorat pentru ca a refuzat o propunere rusinoasa
Pe la sfarsitul anului 1911, in plin Post al Craciunului, un eveniment oribil i-a facut sa se cutremure pe galateni – cetateni cinstiti si ocnasi, deopotriva. Si asta pentru ca o crima cu conotatii sexuale neobisnuite in epoca s-a petrecut pe 12 decembrie, nu pe-o strada din oras, nici in vreo casa respectabila, ci in inchisoarea din Galati. Dar sa-l lasam pe corespondentul local al "Diminetii' (semneaza: "emar.') sa relateze faptele: "Un detinut, Vasile Surdu, zis Topolenski, adus aici din Braila, facand propuneri rusinoase unui alt detinut, si anume Stefan Buzoianu, acesta l-a lovit. Topolenski, luand atunci un cutit si lovind pe Buzoianu, l-a ucis. Sosind la inchisoare, domnul prim-procuror, detinutii au cautat sa dea vina crimei asupra altui detinut si nu asupra celui care o savarsise. Din declaratiile luate, s-a stabilit ca parte dintre detinuti, adusi de la Braila in localitate, se dedau la acte imorale in inchisoarea din acel oras, iar aici au cautat sa atraga in cercul lor si pe cel ucis. Crima s-a petrecut in dormitorul inchisorii.' La vremea respectiva, homosexualitatea era crima in regula si nimeni nu organiza marsuri gay...
