x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Botulism de import

Botulism de import

de Dorian Cobuz    |    Alexandru Boariu    |    19 Iul 2007   •   00:00
Botulism de import

Botulismul, boală considerată eradicată in Europa, a lovit recent Romănia. Pe căt de rar, botulismul este urmare a consumului fie a unor alimente de regulă de import, din afara UE, procesate industrial necorespunzător, fie a unor "produse tradiţionale", cum sunt murăturile sau diferitele alimente din carne, puse la conservat in propria gospodărie.


Dacă aţi măncat o conservă sau murături "de la bunica" şi incepeţi, brusc, să vedeţi dublu, nu mai puteţi ţine ochii deschişi, aveţi ameţeli, inghiţiţi cu dificultate sau aveţi gura uscată, muşchii slăbiţi etc., aveţi foarte multe şanse de a fi băgat in gură poate cea mai periculoasă otravă din lume.


BOALĂ RARĂ. Clostridium botulinum este o bacterie pe căt de rară, pe atăt de periculoasă. Ea produce o otravă puternică, despre care se spune că ar fi suficiente căteva sute de grame pentru a ucide intreaga populaţie a planetei. Din fericire, pe căt este de periculoasă, pe atăt este de rară această bacterie. Ea poate fi contractată prin alimente, de regulă prin cele conservate, dar şi prin răni, atunci cănd respectiva leziune este expusă contactului cu un mediu in care există aceşti spori. Aceste cazuri sunt insă foarte rare, pericolul cel mai mare reprezentăndu-l murăturile şi conservele de casă. Niculai Popărlan, directorul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară, explică şi de ce: "Este o bacterie foarte pretenţioasă, care are nevoie de anume condiţii pentru a apărea, cel mai frecvent in cazul mediilor alcalinizate. De aceea, orice aliment care prezintă modificări organoleptice trebuie imediat aruncat". Murăturile şi conservele care mucegăiesc sau işi schimbă gustul sub orice formă trebuie evitate. Ele nu sunt nepărat contaminate cu Clostridium botulinum, dar reprezintă medii in care se dezvoltă această bacterie.


PROCESATELE - RISC ZERO. In privinţa conservelor din comerţ, procesate industrial, lucrurile stau mai simplu. Tehnologiile actuale prevăd pregătirea alimentelor la temperaturi ridicate, precum şi reţete şi tehnologii care presupun reducerea la aproape zero a riscului de contaminare. Este foarte important insă ca atunci cănd cumpărăm o conservă, de orice fel, să ne asigurăm că aceasta nu prezintă semne de deteriorare, mai ales de bombare. Aceasta ar fi aproape singura cale in care o conservă din comerţ ar prezenta riscul de a fi contaminată cu botulism - accidentele survenite in timpul transportului cu trenul sau pe mare, depozitării etc., care să fi permis alterarea produsului. De reţinut insă că botulismul nu modifică gustul sau mirosul alimentelor. Astfel de modificări sunt semnale doar că acolo a apărut un mediu alcalinizat, adică condiţii in care ar putea apărea astfel de spori.


PERICOL - CONSERVE FĂCUTE PRIN GARAJE. Cele mai periculoase alimente sunt cele "procesate" ilegal, cu instalaţii improvizate prin garaje şi alte unghere ascunse de ochii instituţiilor abilitate de control. Deşi numărul lor s-a mai redus in ultimii ani, incă mai există astfel de instalaţii ilegale. Pe locul doi in această ordine de priorităţi se situează, aşa cum arătam, conservele importate din afara Uniunii Europene, cum sunt de exemplu conservele de peşte de calitate inferioară şi, ca urmare, extrem de ieftine, aduse pe diferite căi din Thailanda sau alte ţări asiatice. De exemplu, atăt cetăţenii din Bistriţa, căt şi cei din Brăila, care s-au imbolnăvit de botulism, au consumat conserve de ton din Thailanda.


Atunci cănd autorităţile au bănuit că boala a fost contractată de la vreo conservă, lotul respectiv a fost retras din vănzare. A fost şi cazul conservelor de peşte aduse din Thailanda. Analizele insă nu au identificat, cu certitudine, nici o cutie contaminată dintre cele analizate şi aflate in comerţ la acea dată. Dar şeful IISPV, Niculai Popărlan, crede că nu este exclus să fi avut de-a face cu cazuri singulare de contaminare, deci cu contaminarea doar a conservei consumate de cel care s-a imbolnăvit, şi nu cu contaminarea intregului lot de conserve aflat in comerţ. La răndul lui, prof. dr. Adrian Streinu Cercel, de la Institutul "Balş", considera, la apariţia primelor cazuri care prezentau simptome de botulism, că este exclus ca analizele de laborator să infirme diagnosticul clinic, ceea ce s-a şi adeverit ulterior. Oamenii au fost trataţi şi, cu o singură excepţie, au supravieţuit şi s-au insănătoşit.



Ceva e putred in Thailanda



Că situaţia importurilor de conserve de peşte din Thailanda nu e prea "cuşer", reiese şi dintr-un apel oficial, lansat de reprezentantul unei firme imoportatoare, chiar pe site-ul ANSVSA, in data de 30 mai a.c: "Buna ziua, stimaţi domni/doamne! Firma la care lucrez importă conserve de peşte din Thailanda. Incepănd cu 1 mai 2007, a intrat in vigoare noul model de certificat de sănătate pentru importul produselor din peşte in UE. Modelul primit de la DSV este in limba engleză şi romănă, dar fără titlu. L-am transmis partenerilor thailandezi, dar autorităţile lor nu emit certificatele de sănătate pe acest tip de formular pentru că nu l-au primit pe cale oficială, deci de la autorităţile romăne.
Ei pot emite doar in limba engleză, aşa cum apare şi in directiva europeană, ceea ce deocamdată este acceptabil pentru doctorii din frontieră, dar cu traducere legalizată. Deci, rugămintea mea este de a lua măsuri in legătură cu această problemă, mai exact să fie trimis pe cale oficială formularul, in romănă şi engleză, al certificatului de sănătate pentru importul produselor din peşte in UE. Din păcate, această situaţie ne cauzează probleme cu partenerii externi. Cu mulţumiri, Simona Dragomirescu".



Siguranţă



In Romănia, la ora actuală, există o singură fabrică de conserve şi produse din peşte, şi anume cea de la Jurilovca, din judeţul Tulcea, aparţinănd unei firme private. Toate celelalte fabrici - de la Constanţa, Tulcea, Caracal etc. - au fost inchise in ultimii ani, rănd pe rănd, din varii motive. Construită pe baza unui proiect SAPARD, in valoare de căteva milioane de dolari, fabrica de la Jurilovca are două secţii ultramoderne: una de conserve - Danubiu Ro - şi una de diverse produse din peşte - Ecofish - , ambele acreditate de autorităţile romăne, dar şi de cele europene. "Avem acreditarea TUV-CERT de la Bruxelles, pentru trasabilitatea produselor, ISO 9001/2000, pentru siste-mul de management şi HCCP, pentru condiţiile de igienă şi siguranţa alimentelor", ne-a declarat directorul general al societăţii, Gabriel Dimoftache. Prin dobăndirea acestor acreditări, fabrica din Jurilovca poate exporta produsele sale in orice ţară din UE. "Nu am avut niciodată probleme cu produsele noastre şi nici nu am avea cum, pentru că intreg procesul tehnologic este unul de ultimă oră in domeniu, de la preluarea materiei prime pănă la sterilizarea şi ambalarea produselor", a precizat directorul general Gabriel Dimoftache.



Cum ne ferim



Ce trebuie să facem pentru a evita riscul de a consuma alimente contaminate ne-a explicat Niculai Popărlan , directorul IISPV: orice alimente conservate, chiar şi cele din cutii ermetice, trebuie fierte inainte de consum; in cazul preparării conservelor in casă, după preparare acestea trebuie sterilizate prin fierbere timp de o oră, trei zile succesive şi inchise ermetic; conservele de legume sau murăturile cu mucegaiuri la suprafaţă nu se vor consuma, deoarece dezvoltarea mucegaiurilor scade aciditatea şi creează condiţii de germinare şi multiplicare a sporurilor botulinici; conservele bombate sau cu modificări de miros se vor exclude din consum.

×
Subiecte în articol: special peste conserve