x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Broscarii" ne mănâncă ciocârliile

"Broscarii" ne mănâncă ciocârliile

de Ionela Gavriliu    |    18 Oct 2010   •   00:00
"Broscarii" ne mănâncă ciocârliile
Într-o singură lună, poliţiştii au prins mai mulţi cetăţeni italieni care au vânat ilegal peste 250 de ciocârlii în judeţele Timiş şi Brăila
Ciocârlia, simbolul românesc al dorului, este braconată de italieni la noi acasă şi servită cu sos marinat. Dacă vânătorile ilegale de păsări vor continua în acelaşi ritm, peste câteva generaţii cântecul "Lie, ciocârlie" va rămâne fără obiectul de referinţă. 13 italieni au fost prinşi numai în luna octombrie a acestui an cu peste 250 de ciocârlii în sac pe câmpiile din Timiş şi Brăila. Să mai râdă Europa de ţiganii care au mers la Viena şi au mâncat lebedele...

Poliţiştii care au participat la prinderea braconierilor italieni s-au crucit când i-au prins cu păsările aşa frumos cântătoare burduşite în plase. Cei de la IPJ Timiş povestesc că la începutul săptămânii au primit un pont prin mijloace specifice şi s-au deplasat rapid în localitatea Jebel. Aici au găsit patru italieni într-o maşină de teren cu patru arme deţinute legal. Ilegale erau cele două sacoşe burduşite cu 99 de ciocârlii pipernicite şi lipsa oricărei autorizaţii de vânătoare. Carlo, Livio, Armando şi Marco, "italiano vero" între 30 şi 65 de ani, nu s-au chinuit să prindă zburătoarele cu cuşma, zbrr din dugheană în dugheană, ci s-au ajutat la vânătoare de două cutii care scot sunete îmbietoare pentru ciocârlii. Dacă voiau să le şi scoată din ţară, era foarte simplu. Cele două sacoşe cu păsări puteau fi disimulate în maşină printre haine şi gata. Dar să le fi scos repede, că se strică, recunoaşte purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, inspector Andrei Emil. Acesta crede totuşi că italienii nu se complicau într-atât şi le-ar fi gătit la rotisor în ţara noastră. Păsăruicile doborâte abia ajung oricum la patru guri. Cazul a fost tratat cu toată seriozitatea de  oamenii legii. Prada confiscată de poliţişti va fi examinată din punct de vedere medico-veterinar, iar cele patru arme de vânătoare şi peste 500 de cartuşe sunt ridicate pentru realizarea unei expertize tehnico-ştiinţifice balistice. Acum, cele patru variante italiene ale lui Păsărilă Lăţi Lungilă riscă până la opt ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni: braconaj cinegetic, vânătoare fără autorizaţie de vâ­nătoare legală, transportul vâna­tului, uz de armă letală, fără drept, efectua­rea de operaţiuni cu arme sau mu­niţii şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

La Brăila, alţi nouă italieni au participat la operaţiunea ciocârlia de Bărăgan. Au reuşit să gâtuiască 155 de păsărici, iar la 3 octombrie au fost prinşi de poliţie. Deşi grupul de ita­lie­ni avea două autorizaţii de vâ­nătoare colectivă, nu avea dreptul să vâ­neze în zona protejată a Bălţii Tă­taru. Preferinţa italienilor pentru astfel de păsări e recunoscută şi la nivel înalt. Ataşatul cultural de la Ambasada Italiei, Alberto Dal Degan, recu­noaş­­te, cu jumătate de gură, că ita­lienii mănâncă ciocârliile vânate pe tă­­râ­muri mioritice, dar spune că ar pre­fera să vorbim despre asta cu pre­şe­dintele Camerei de Comerţ a Italiei, că e mult mai în temă, fiind vâ­nă­tor. Şi, mai mult ca sigur, consumator de aşa delicatese. În meniul ita­lian, reţetele cu allodole (n.r. - cio­câr­lii) sunt din cele mai sofisticate, com­bi­­nate cu trufe, cu sosuri complicate sau servite fripte, cu oasele iţite ca nişte beţişoare de chibrit. Guglielmo Frinzi, preşedintele Camerei de Co­merţ, spune că a participat de mai multe ori la vânătoare de ciocârlii în ţara noastră. Şi nu numai de ciocârlii. Fiind şi preşedintele unei asociaţii de vânători şi pescari, domnia sa a vâ­­nat şi raţe, şi cocoşi, şi gâşte. Ce se face cu păsările vânate? Tot pre­şe­din­te­le Camerei de Comerţ a Italiei în Ro­mânia ne lămureşte: Se mănâncă ca o delicatesă pe tot anul împreună cu prietenii. Modul cel mai simplu şi gustos de gătit este cio­­cârlie la rotisor sau la cuptor cu ierburi aromatice, ne dezvăluie acesta din tainele gă­titului de ciocârlii.  

Şi în Bucureşti sunt restaurante cu specific care au această delicatesă în meniu la preţuri ce iau piuitul. La un astfel de restaurant de lux, me­niul nu a mai cuprins de săptămâna tre­cută ciocârlii, pentru că se găsesc destul de greu, ni se explică, şi nu mă­nâncă chiar oricine. De obicei, bucă­tarul restaurantului de pe malul He­răstrăului le găteşte cu sos ragu sau sos picant ori face un fel de platou vânătoresc - à la caccia. În schimb, săptămâna aceasta ne pot servi un delicios galleto, pe româneşte  - cocoş de munte. O altă specie protejată în România din care se vânează doar masculii în luna aprilie, în perioada de împerechere.

Conform Ordonanţei 57/2007, printre speciile de animale şi păsări protejate din ţara noastră se numără şi ciocârlia de Bărăgan, ciocârlia de stol şi ciocârlia de pădure. Pentru vâ­narea acestora e nevoie de autoriza­ţie specială şi de respectarea perioa­dei de vânătoare. Asta nu prea i-a interesat pe vânătorii de ciocârlii care acum riscă amenzi usturătoare şi chiar închisoarea. Conform legii fondului cinegetic, constituie infracţiune de braconaj la vânătoare şi se pe­dep­seşte cu închisoare de la un an la trei ani sau cu amendă de la 50.000.000 lei la 250.000.000 lei (n.r. - vechi) fapta săvârşită:
a) fără permis de vânătoare şi autorizaţie legală sau, după caz, fără autorizaţie legală;
b) asupra animalelor a căror vânare este interzisă sau în perioade în care, potrivit legii, vânarea lor nu este permisă.

Aceeaşi lege specifică şi cuantumul despăgubirii în cazul unor fapte ili­cite. Astfel, pentru fiecare ciocârlie că­­săpită, de orice neam ar fi ea, braconierul trebuie să plătească 25 de lei.

De ce vin italienii în România la vânătoare de ciocârlii? Pentru că în ţara lor au cam mâncat tot ce zboară şi acum legiuitorii de la Roma se gândesc să interzică complet vână­toarea acestei specii. În sudul Italiei şi în Sicilia, în special, conform unui reportaj realizat de o televiziune el­veţiană, braconierii folosesc tot fe­lul de aparate pentru a atrage păsările, pe care apoi le vând restaurantelor cu preţuri între 5 şi 7 euro bucata.

Mircea Bogdan, ornitolog şi director al Centralei Ornitologice Româ­ne, spune că s-a luptat mulţi ani pentru a scoate ciocârlia din lista speciilor de vânătoare. Românii nu vânează păsări mici, e boală de ita­lieni asta. Ciocârlia e singura specie de păsărele care se mai află pe această listă. Acum e permisă vânătoarea în perioada lor de migraţie, adică toamna, din păcate. Din cauza asta, nici nu pot spune dacă specia e în pericol sau nu. Italienii vin la noi în ţară pentru că nu mai văd ciocârlii la ei acasă decât atunci când migrează în Peninsulă, precizează ornitologul.

Comisia Europeană a transmis României la sfârşitul lunii septembrie un aviz motivat, un prim pas spre declanşarea procedurii de infringement, privind legislaţia română refe­ritoare la protecţia păsărilor. Motivul: la noi, perioadele de vânătoare coincid cu cele de protecţie specială.

Directiva privind protecţia păsărilor este cel mai vechi text le­gislativ al UE în materie de protecţie a naturii şi interzice vânarea păsărilor în timpul perioadelor în  care sunt vulnerabile: perioada de migrare şi apoi către locurile de cuibărire, perioada de reproducere şi perioada de creştere a puilor.

Vânătorii nu sunt de aceeaşi părere cu cei care vor să protejeze păsările şi spun că ciocârliile nu sunt pe cale de dispariţie. Cei care le vâ­nează ilegal cu atrape, cu chemători trebuie să plătească. Dar nu ar fi normal să interzică complet vânătoarea la ciocârlii, avem milioane. Se vorbeşte de rău despre vânători, dar evoluţia anumitor specii trebuie gospodărită eficient, şi acest lucru nu se poate fără vânătoare, explică Valeriu Bolgiu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Prahova. Şi în acest judeţ se organizează vânători de ciocârlii în perioada legală, între 15 septembrie şi 15 noiembrie. Preţul unui permis pe zi la o astfel de vânătoare pentru un cetăţean străin este de 75 de euro.

×
Subiecte în articol: special