x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bucureşti, ca o primăvară

Bucureşti, ca o primăvară

de Iulia Barbu    |    12 Apr 2009   •   00:00
Bucureşti, ca o primăvară
Sursa foto: /Agerpres

Regal de culoare şi parfum în Bucureşti. Primăvara a venit cu flori, culoare şi bună voie! Târgurile organizate în Capitală ne-au adus aminte de noi, de tot, de România.



Curtea Veche respiră istorie, dar ieri tradiţiile şi frumosul au fost invitatele primăverii. Artişti din toată ţara au ajuns la Bucureşti, la Târgul de Primăvară organizat de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. În mijlocul talentului lor te simţi mai român ca niciodată! De la Suceava au venit celebrele ouă încondeiate cu migală. "Este o tradiţie de familie. Încercăm să păstrăm ce este al nostru şi să nu uităm de unde venim. Aici am motive de la noi din zonă, crucea, coarnele de plug, culorile specifice, roşul ăsta frumos!", vorbeşte ca pentru sine o femeie. Are mâinile muncite, dar este mândră de ceea ce face şi îmi spune că fiica ei are un dar aparte. Are acea credinţă specială pe care o găseşti frumoasă acolo, în Moldova.

CURTEA VECHE.
Ceva mai încolo, un bărbat îşi prezintă voios vasele pictate. Pare să aibă o iscusinţă a discursului întâlnită într-o singură zonă. Da, este din Bucureşti şi ştie să îşi vândă marfa: "Fac reducere pentru studenţi de 10%. Haideţi cu încredere, sunt unicat!", are grijă să rostească din când în când. Una dintre cliente cumpără două farfuri pictate dumnezeieşte: "Unde vor ajunge? ... la Câmpeni!, frumos, mă bucur!", şi se desparte în linişte de opera lui. Un grup de străini păşeşte cu încredere în târgul de la Curtea Veche. "Sunt aşa de frumoase, că le-aş lua pe toate", îi şopteşte o englezoaică soţului. În cele din urmă se decide la o ie ţesută de mână. Un indian cu un aparat foto în braţe pare fascinat de tot. Nu ştie unde să se oprească, ar vrea să cumpere amintiri pentru cei dragi, dar şi să le aducă în fotografii mirosul de primăvara din România. Nu de alta, dar are ceva special, ceva din fibra noastră. Printre mesele artiştilor găseşti un mozaic de România, este ţara toată adusă la un loc. Te regăseşti în pictură, în icoane, în vasele cu motive ţărăneşti şi în lucrul de mână al bunicelor. Poveste şi istorie ieri la Curtea Veche.

MUZEUL SATULUI.
Pe uliţa satului e zi de sărbătoare. Covoare colorate, obiecte artizanale, cozonaci şi turtă dulce. Lumea primenită aşteaptă cu sfinţenie primăvara şi sărbătoarea Învierii. Sprijinită de gardul unei căsuţe din lemn, desprinsă din pagini de poveste, o femeie peste care anii par să fi trecut cu înţelepciune, cu privirea mai albastră decât cerul, îi povesteşte unui domn cum e cu politica. Moromeţii şi Poiana lui Iocan par atât de aproape!

CRĂMPEIE DE VIAŢĂ.
Două maramureşence, cu straiul lor cuminte şi vorba aşezată, se odihnesc pe băncuţa din faţa unei case cu pereţi albi. Vorbesc de-ale lor, de satul de departe şi ochii li se pierd în zare: "Mă gândesc cum s-or descurca acasă. I-am lăsat cu animale şi cu toată munca pe cap", spune una dintre ele strângându-şi hotărât baticul pe cap. Sub un copac înflorit, o tânără roşie în obraz, care are în faţă cel mai frumos coş cu ouă încondeiate, îşi trăieşte povestea de dragoste.

Îi mulţumeşte că a venit cu ea pentru prima oară la târg şi povestea lor se pierde în mirosul florilor de cireş. La Muzeul Satului vă aşteaptă România. Mergeţi să vă întâlniţi cu ea, cu noi! Porţile istoriei şi tradiţiei sunt deschise şi astăzi.

×
Subiecte în articol: eveniment