Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
24 ianuarie 1862. Aceasta este data la care, in mod oficial, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Bucurestii au devenit Capitala a Principatelor Unite Romane. O Capitala care a implinit anul acesta un secol si jumatate, dar care, practic, a avut primarie si edil doi ani mai tarziu.
Dubla alegere a lui Cuza a starnit entuziasm in randurile romanilor, insa Principatele se aflau intr-o situatie complexa, delicata in plan international. Domnitorul a declansat o campanie diplomatica sutinuta pentru recunoasterea de catre marile puteri a evenimentului istoric petrecut la 24 ianuarie 1859, convins fiind ca, pana la urma, noul stat va obtine statutul solicitat, iar alegerile vor fi recunoscute. De aceea, nu a asteptat, ci a grabit unificarea unor institutii din Moldova si Tara Romaneasca, pana atunci separate, aratand astfel ca tara este dispusa sa-si ia soarta in propriile maini, iar actul Unirii de la 24 ianuarie este categoric.
Alexandru Ioan Cuza a fost primit cu exaltare in Capitala Munteniei, care, nu peste mult timp, avea sa devina capitala tuturor romanilor. De altfel, inca din 1859, Mihail Kogalniceanu sustinea intr-un discurs ideea stabilirii capitalei la Bucuresti, motivand ca 'Orasul Bucuresci este de seculi facut pentru ca sa fie Capitala Romaniei. (…) Nicaierea, in nici un oras al Romaniei, nu exista un centru de lumini mai mari, un popul cu aspiratiuni mai nationale si mai liberale, un spirit public mai neatarnat. Nicaieri opiniunea publica n-a putut a se dezvolta si domni mai mult decat in Bucuresci'.
La 13 septembrie 1861 a fost deschisa la Constantinopol Conferinta Puterilor Europene, apoi, in decembrie acelasi an, Poarta a emis firmanul prin care se recunostea unirea administrativa si legislativa a Principatelor, cu garantia Marilor Puteri. Tot in decembrie 1861, Alexandru Ioan Cuza a elaborat 'Proclamatia Unirii', spunand ca 'Unirea este indeplinita, nationalitatea romana este intemeiata (...) alesul vostru va da astazi o singura Romanie', subliniind tot atunci un lucru deosebit de important: 'Unirea va fi asa precum Romania o va simti si o va dori'.
Perspectiva pentru infaptuirea Romaniei moderne era deschisa, astfel ca, la 22 ianuarie 1862, a fost format primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu, pentru ca, doua zile mai tarziu, sa isi deschida lucrarile prima Adunare Legislativa unica, Bucuresti devenid oficial capitala intregii tari. Stema orasului infatisa o femeie asezata pe scaun, tinand intr-o mana cumpana dreptatii, iar in cealalta, spice de grau si flori.
Conacul boierului Dinicu Golescu – de pe Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) – astazi edificiu ce gazduieste Muzeul National de Arta – transformat in 1837 de domnitorul Alexandru Ghica in 'palat de teremonie', a devenit refledinta princiara a lui Alexandru Ioan Cuza. La inceputul anului 1962, Cuza le poruncise arhitectilor Scarlat Benes si P. Tabai sa refaca si sa reamenajeze casele de la Cotroceni unde isi va stabili resedinta de vara.
In 1862, din Turnul Coltei, fotograful Carol Popp de Szathmary a realizat prima imagine panoramica a Capitalei. Nu trebuie sa uitam insa de Ludwig Angerer, care, locuind in Bucuresti o vreme, intre 1854 si 1855, a realizat primele imagini fotografice ale orasului de pe Dambovita, surprinzand aspecte importante din punct de vedere arhitectural care scot in evidenta puternicul aer medieval pe care-l avea urbea la acea data.
Privind imaginile din acea vreme, observam un oras simplu, cu imobile de tot felul, cu etaj sau fara, acoperite cu sindrila, cu strazi de pamant pe care oltenii, cu cobilitele la spinare, imbracati in camasi lungi, incinsi cu brau rosu la mijloc, unde-si tineau punga, bateau strazile desculti, vanzand zarzavaturi si fructe. La randul lor, sacagiii treceau din cand in cand strigand din rasputeri: 'Aaaapa! Haaaap!'.
Pe atunci, Dambovita isi urma cursul in propria voie, pe langa gradinile bucurestenilor. Primavara si toamna, locuitorii Capitalei infruntau apa zbuciumata a raului care le crea probleme uluitoare, inundand cartiere intregi, facand prapad. Oamenii, urcati pe acoperis, asteptau zile in sir sa fie salvati de pompieri.
'Rupea podete si poduri, lua morile, inundand cartiere intregi, alteori, vara, seca intr-atat incat nici macar o baie de picioare nu se mai pute face in apa ei', atat de capricioasa era Dambovita dupa cum aflam din volumul 'Bucurestii ce se duc' al lui Henry Stahl.
Un astfel de prapad s-a intamplat si in martie 1962, cand zapada s-a topit brusc dupa un februarie neobisnuit de calduros urmat de ploi necontenite. Bucurestii, de la Grozavesti la Cismigiu, devenisera o intindere de apa. Morile de pe Dambovita contribuiau si ele la dezastrul produs, fiind o piedica in calea curgerii libere a raului. Numeroase familii au ramas fara adapost. Mitropotul Nifon a cerut inaltilor demnitari ai Bisericii sa stranga ajutoare pentru sinistrati in timp ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a poruncit sa fie intocmita o lista cu persoanele calamitate. Rezultatul: 122 de familii afectate. Fiecare a primit un ajutor de 135 de lei. 'Episodul' inundatiilor avea sa se repete si in iulie acelasi an.
In 1962 Bucuresti devenise oficial Capitala, insa bucurestenii aveau primar abia doi ani mai tarziu. Promulgata la 31 martie si publicata in Monitorul Oficial al Principatelor Unite Romane din 1/13 aprilie 1964, Legea Comunala – intocmita de Mihail Kogalniceanu – avea sa aduca noi reglementari: 'toate satele, orasele si oraselele (targurile) Romaniei vor forma pe viitor comune indipendente, supuse legei de fata. Comunele se impartu in comune rurale, compuse din unul sau mai multe sate, catune etc., si comune urbane, compuse din orase si orasele'.
In Monitorul Oficial din 6/18 iulie se publica prevederile Decretului 781 de la 3 iulie 1864 de organizare a alegerilor: 'Colegiile alegatorilor comunali ai orasului Bucuresci si ai celoralte orase resedinte de judete, intocmite dupa noua Lege comunala, suntu convocate pentru dioa de 26 iulie, spre a alege nouele lor autoritati comunali, in numerul prevazut'. Bucurestii isi mareau astfel autonomia administrativa crescandu-si veniturile comunale substantial. In Capitala a fost organizat un singur colegiu de alegatori si un Consiliu comunal format din 17 membri. Alegerea primarului era facuta de domnitor, dintre primii trei consilieri cu cele mai multe voturi.
'Administratiunea trebilor fiecaria comune este incredintata unei persoane care poarta numele de Primarul comunei. (…) Nu potu fi consiliari in comunele urbane cei ce nu sciu scri si ceti', aflam din Legea comunala.
Primaria Bucurestilor incepe sa functioneze in august 1864, atunci cand, prin decretul 1016, din 15 august, Alexandru Ioan Cuza si premierul si totodata ministrul secretar de stat la Departamentul de Interne, Agricultura si Lucrari Publice, 'Cogalniceanu', proclamau ca 'suntu alesi si instariti pentru orsul Bucuresci: D. Barbu Vladoianu, Primariu, Pavel G. Tetorian, Hristea Polihroniade, Ghita Gherasi, Mihail Capatineanu, Nicolae Golescu si Alecsandru I. Boronescu, adjutore'. La sfarsitul actului se adauga: 'Alecsandru Ioan I, cu mila lui Dumnedeu si vointa nationala, Domnu Principatelor Unite Romane; La toti de fata si viitori sanetate'.
Barbu Vladoianu, primul primar ales al Capitalei
Generalul Barbu Vladoianu a devenit cel dintai edil ales al Capitalei, primaria inlocuind 'magistratul' orasului asa cum si Consiliul comunal lua locul Sfatului orasenesc. Primarul Barbu Vladoianu a condus orasul in doua mandate: august 1864 – octombrie 1865, apoi decembrie 1872 – mai 1873. In prima perioada, morile de apa de pe Dambovita au fost desfiintate, fiind proiectat un sistem de canalizare a raului spre a pune punct inundatiilor frecvente, dar si a patru poduri de fier peste rau. Insa Dambovita era departe de a fi stavilita.
La 2-3 martie 1865, zapezile abundente s-au topit brusc si au inceput sa ploua fara incetare. Orasul devenise o mare de apa, aceste inundatii fiind cele mai devastatoare din istoria Bucurestilor. In multe locuri apa avea o adancime de 4-5 metri. Carol Popp de Szathmary a surprins tragedia, marturie peste timp fiind o gravura care-l infatiseaza pe Cuza, alaturi de doctorul Carol Davila, in mahalaua Tabacilor, in apa ce ajungea la crupa cailor.
Pe de alta parte, Barbu Vladoianu a infiintat primul corp de pietrari, fiind pavate numeroase strazi. Tot cel dintai edil a dispus construirea halelor centrale Ghica si 24 ianuarie. Inainte de incheierea primului mandat, in 1865, a infiintat Oficiul de stare civila si a semnat contractul de cesiune pentru construirea primei linii de cale ferata din Romania: Bucuresti – Giurgiu, cu plecare din Gara Filaret, care va fi data in folosinta in 1869. In cel de-al doilea mandat, in luna decembrie, in Bucuresti erau instalate 4.000 de becuri cu gaz aerian. La sfarsitul lui decembrie 1872 (in al doilea mandat al lui Vladoianu) a fost data in folosinta prima linie de tramvai, tras de cai, numit tramcar, ce-si avea traseul intre Gara Targovistei (azi Gara de Nord) si Podul Targului de Afara (Calea Mosilor).
Romfilatelia a pus in circulatie un timbru dedicat Bucurestiului, o singura marca postala, alaturi de o colita dantelata, un plic si un carton filatelic.
