"Bucurestiul, oras cu ifose de metropola"

Scriitorul Tudor Octavian, despre orasul pe care il bate la picior de mai bine de 50 de ani: un loc mur-dar, fara repere culturale, condus de niste administratori care parca s-au nascut la volan.

Pentru scriitorul Tudor Octavian, Bucurestiul este un oras al administratorilor care nu merg pe jos, unul murdar, ingalat, in care nu exista strazi pe care sa te plimbi. O speranta insa intrevede: urbea isi traieste inceputul. Tudor Octavian face o radiografie a Capitalei de ieri si de azi, din perspectiva celui care a batut-o la picior mai bine de cincizeci de ani.

"Cand am venit in Bucuresti, motivatia mea era urmatoarea: decat sa traiesc prost intr-un targ amarat, mai bine sa traiesc prost in Bucuresti. Aveam 19 ani cand am ajuns aici. Si totul s-a transformat in povestire inca de la inceput. A fost foarte greu, nu era lumea mea si fiecare pas pe care il faceam era o noua descoperire. Datorita colegilor mei de facultate, am intrat in case vechi, am vazut ce inseamna boierime scapatata, marea evreime, am vazut ce inseamna strazile Bucurestiului. Si am ajuns la concluzia ca vechiul din provincie sau din Capitala e cam la fel."

TREI LUCRURI CARE I-AU PLACUT ATUNCI. "Biblioteca Centrala Universitara ma atragea cu forta destinului. Acolo gaseam albume de arta, o sectie muzicala de auditie, unica in tara, unde puteam asculta muzica clasica, locul acela a fost mana cereasca pentru mine. Apoi expozitiile, viata artistica, galeriile de arta. Ajunsesem intr-o lume pe care o doream, la care nu avusesem acces pana atunci si care a fost ingaduitoare cu mine. Al treilea motiv care m-a facut sa ma simt acasa in Bucuresti a fost existenta, ramasitele unei lumi pe care eu le privisem intotdeauna cu curiozitate. Orasul era plin de oameni varstnici. Intodeauna m-am simtit solidar cu cei care pierd, cu oamenii aflati la sfarsit de partida, pot spune ca singurii mei prieteni adevarati au fost batranii, eu niciodata nu am avut prieteni tineri, am avut numai prieteni batrani: profesori dati afara de sistem, artisti ratati, o lume care avea ce sa-mi spuna."

LUCRURI CARE II DISPLAC. "Bucurestiul are un defect care tine de vesnicie: e murdar, e un oras ingalat. Si asta din cauza ca noii veniti, cele doua milioane de venetici care s-au mutat aici erau ingalate. Bucurestiul nici macar nu are centru, in afara de Calea Victoriei. Este un lung cartier, un cartier nesfarsit din care abia acum se razvratesc niste zone ca sa devina centre. Un alt defect ar fi faptul ca este unul dintre putinele orase din lume in care nu ai unde sa te plimbi. Parisul este un oras de plimbat de la un capat la altul. Münchenul la fel. Bucurestiul este un oras in care dormi, te duci la serviciu si in care mergi. Peste tot, viata strazii, mersul este o bucurie, in Bucuresti insa, nu exista o viata a strazii decat la modul imund. Strada este doar pentru circulat, ceea ce este trist. Totodata, cred in continuare, ca Bucurestiul este un oras scapat din mana si dintr-un motiv ciocoiesc: administratorii lui nu merg pe jos. Dovada: cele mai infecte zone ale orasului sunt cele care se afla la doi pasi de primarie. Eu nu pot sa inteleg cum e posibil ca pasajul de la Universitate sa fie lasat la mana unor oameni care arunca tot aerul murdar din magazine, in perimetrul pentru trecatori.

In toata lumea, primarii ies seara la televizor si le spun cetatenilor cum sa traiasca, ce merge si ce nu merge in oras. De exemplu, in Olanda primarul apare pe ecran si spune ca maine tot orasul iese in strada si face curatenie. Iar a doua zi, asta se petrece."

CORSO. Scriitorul Tudor Octavian si-ar dori mai multe locuri unde sa se plimbe in Capitala

SPERANTE. "Parisul este un oras care isi traieste sfarsitul. Si asta din cauza negrilor care l-au invadat. Sunt zone in Paris in care nu ca e primejdios sa mergi, ci nu mai are sens. Au devenit niste ghetouri ale arabilor si negrilor. Bucurestiul insa este un oras care isi traieste inceputul. Daca te duci in spatele barierelor de blocuri de pe marile bulevarde, de exemplu in Colentina, observi ca se construieste in draci. E un soi de civilizatie endemica, o civilizatie care se intinde. Sunt scosi afara veneticii, cocioabele, sigur ca nu au o arhitectura deosebita noile case, dar per total se poate spune ca e o treapta de civilizatie. Eu cred ca Bucurestiul va fi schimbat nu de oficialitati, ci de oameni. Noi, romanii, am trait cu proverbele saracilor, de exemplu : «haina nu face pe om». Eu, unul, cred ca, din contra, haina face pe om".

SIMBOLURI. "In Europa, in momentul de fata, nu poate fi promovat nimic. Ce sa-i arati strainului? Calea Victoriei? Calea Victoriei este moarta. Muzeul National? Muzeul National este un pustiu. Bucurestiul are ifose de metropola dar nu functioneaza dupa regulile unei metropole. O mare metropola se defineste prin varfurile pe care si le-a creat. Niste varfuri care devin institutii, orice reper urban este o institutie care trebuie tratata ca atare. Notre-Dame este o institutie culturala, o uzina culturala. Ce cladire are acest statut la noi? Muzeul National? Muzeul National are atmosfera unui parastas de la care tocmai au plecat invitatii. La fel si cu pietele. In ce piata din Bucuresti iti vine sa mergi numai ca sa fii in piata aia? In Piata Universitatii te duci doar ca sa schimbi autobuzul. Ce sa vezi? Intercontinentalul? Unde sa stai? Pe scari? Sfarsesc prin a spune ca Bucurestiul este o piramida care n-are varf".