x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bursa pomenilor electorale

Bursa pomenilor electorale

24 Noi 2004   •   00:00

SPECIAL
Oferta partidelor politice pentru sezonul de alegeri noiembrie-decembrie 2004

Valuri de lapte si miere in Romania. Asa s-ar putea descrie viitorul romanilor daca e sa ne luam dupa promisiunile facute in aceasta campanie electorala de partide si candidatii lor la Presedintie. Conditia este insa ca aceste promisiuni sa fie si respectate dupa alegeri. Istoria alegerilor din Romania arata ca o constanta a campaniilor electorale este abundenta de promisiuni care de cele mai multe ori au fost abandonate o data ce un partid sau altul a castigat alegerile. Nici scrutinul din acest an nu face exceptie in ceea ce priveste promisiunile facute electoratului de partide si candidatii lor la presedintie. Ramane de vazut daca ele vor fi respectate de castigatorii alegerilor.

GABRIELA ANTONIU, CARMEN VINTILA

Click pentru a mari imaginea
La 25 mai 1926, dupa campania electorala pentru alegerile din acel an, ziarul Universul constata: "Campania in vederea alegerilor de azi n-a prezentat nimic in aparenta fata de campaniile electorale din trecut. Aceeasi literatura indigesta in presa politica, aceleasi fagaduieli seducatoare - fara posibilitati de realizare, aceeasi demagogie ieftina, dar periculoasa din partea partidelor politice... totusi ceva interesant s-a petrecut in afara zonei electorale. Acest "ceva interesant" este indiferenta majoritatii cetatenilor fata de lupta electorala angajata". Pana la alegerile din 1926, romanii mai fusesera chemati la urne in 1919, 1920 si in 1922, concluzia ziaristilor de la Universul fiind in acest caz ilustrativa. Pornind de la aceasta constatare a predecesorilor nostri, Jurnalul National va prezinta o sinteza a promisiunilor facute de partide si candidatii lor la presedintie in campania electorala pentru alegerile generale de duminica.

Salarii

  • scaderea impozitului pe salarii la 10% in 2008
  • cresterea salariului de baza minim brut pana la 160-320 euro, iar cel brut la 350 euro in 2008
  • cresterea salariile bugetarilor cu 50%-60% si aplicarea unei noi politici de salarizare in domeniu
  • dublarea salariului inainte de aderarea la UE
  • elaborarea unui sistem de salarizare stimulativ, care sa previna emigrarea specialistilor

    Pensii

  • conditii egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul iesirii la pensie
  • recalcularea si indexarea pensiilor
  • recalcularea se va face incepand chiar de la 1 ianuarie 2005, iar indexarea trimestrial cu indicele de crestere a preturilor de consum
  • pensia medie va fi de cel putin 110 euro prin majorarea anuala a pensiilor in functie de cresterea economica
  • majorarea pensiei medii din agricultura la 50 euro

    Protectie sociala

  • majorarea anuala a ajutoarelor pentru incalzire
  • compensarea medicamentelor
  • indemnizatii lunare de 50 de euro pentru cresterea copilului
  • introducerea unei alocatii suplimentare de 50% din indemnizatia pentru cresterea copilului sau 75 de euro (pana la doi ani) pentru persoanele care isi reiau activitatea in timpul concediului maternal legal
  • acordarea unei alocatii de 10 euro penntru fiecare copil
  • dublarea sumei alocate pentru acordarea de rechizite gratuite pentru copii proveniti din familii cu venituri reduse
  • construirea de locuinte pentru tineri
  • mentinerea ratei somajului sub 10%
  • acordarea la prima casatorie a unui sprijin financiar de 200 de euro pentru constituirea familiei fiecaruia dintre soti
  • socializarea prin educatie si munca a rromilor
  • protejarea in spiritul legislatiei internationale a minoritatilor religioase, sexuale
  • constituirea unor echipe multidisciplinare, de consilieri, experti, specialisti, investitori romani si straini care sa mearga in fiecare judet pentru rezolvarea problemelor populatiei

    Mediul de afaceri

  • un ritm de crestere anuala a investitiilor de 10%-11%, un volum mediu de investitii straine directe de 2,7 miliarde de euro anual
  • majorarea exporturilor cu 13%-15%, o crestere cumulata a acestora de 27%
  • cresterea produsului intern brut in medie cu 6,8%. Un PIB de 80 miliarde de euro in 2008
  • scaderea inflatiei la 2%-3% in 2008
  • scaderea cu cate 2% in fiecare an a contributiei agentilor economici la bugetul asigurarilor sociale
  • reducerea cotei de impozitare pentru contributiile la fondurile sociale la 39,5%
  • scaderea impozitulului pe profit la 16% in 2008
  • introducerea unei cote unice de 16% pentru impozitul persoanelor fizice
  • introducerea impozitului unic pe venitul global, cuantumul acestuia urmand a fi stabilit intre 22%-23%
  • stimularea intreprinderilor mici si mijlocii
  • cresterea numarului mediu de salariati din economie
  • finalizarea procesului de privatizare, inclusiv in domeniul bancar
  • asigurarea transparentei proceselor de postprivatizare
  • crearea unui sistem pentru microintreprinderi si intreprinderi mici in vederea acordarii, in conditii avantajoase, a unui credit de 5.000 de euro pe unitate
  • incurajarea prin credite avantajoase pe termen lung si prin acordarea de avantaje fiscale a intreprinderile economice ale tinerilor

    Sanatate

  • alocarea a 6% din PIB pentru finantarea sistemului sanitar
  • acces fara discriminare la asistenta mediacala si sociala a tuturor categoriilor sociale
  • asigurarea unui acces cat mai larg al populatiei la serviciile turismului balnear
  • marirea contributiei asigurarii de sanatate la contravaloarea procedurilor mai scumpe de diagnosticare si de tratament
  • modernizarea serviciului national de ambulanta si dezvoltarea unui sistem national de asistenta de urgenta, care va prelua urgentele vitale din zonele cu acces limitat la facilitatile medicale
  • introducerea sistemului de ambulanta comunitara pentru asigurarea urgentelor din teritoriu, in special in zonele aflate la mari distante de spitale
  • imbunatatirea conditiilor de viata si de munca a medicilor de familie din mediul rural
  • introducerea pana la sfarsitul anului 2005 a numarului unic de urgenta 112 (numar comun de apel telefonic pentru salvare)
  • reabilitarea spitalelor la nivel national
  • incurajarea asigurarilor private de sanatate
  • finalizarea procesului de privatizare a cabinetelor medicale
  • supravegherea gestionarii si folosirii adecvate si transparente a fondurilor de sanatate

    Educatie

  • alocarea a 6% din PIB in 2008 pentru educatie si cercetare
  • modernizarea si mobilarea scolilor, dotarea lor cu computere si racordarea lor la Internet
  • reducerea ratei abandonului scolar
  • sprijinirea copiilor proveniti din familiile sarace cu rechizite, articole vestimentare, transport etc.
  • crearea unui sistem de burse pentru elevii cu situatie sociala defavorizata si cei exceptional dotati din mediul rural
  • dotarea cu materiale didactice a scolilor si pregatirea cadrelor didactice necalificate din mediul rural
  • crearea pentru cadrele didactice si tinerii studiosi a unui sistem adecvat de burse si de suplimentare a salariilor

    Agricultura

  • cumpararea de la tarani, pentru rezervele de stat, a cel putin unui milion de tone de grau la pretul de 7.000 de lei kilogramul, cu plata imediata
  • stimularea transformarii gospodariilor taranesti in ferme agricole familiale
  • introducerea subventiei pentru repausul terenurilor agricole in cazul fermelor mari
  • introducerea unui sistem de subventionare a prelucratorilor primari
  • acordarea de credite si grant-uri pentru investitii la scara mica pentru ferme
  • acordarea de subventii pentru cultivarea terenurilor de 2,5 milioane de lei/ha
  • elaborarea unui sistem de subventionare cu proceduri administrative simplificate destinat micilor producatori agricoli
  • asigurarea consilierii de specialitate gratuite
  • sustinerea intreprinzatorilor particulari in vederea achizitionarii de echipamente necesare pentru laboratoarele de verificare a calitatii produselor alimentare
  • reinnoirea, in zonele de cultura viticola traditionala, a plantatiilor de vie si introducerea noilor tehnologii de viticultura
  • infiintarea creditelor preferentiale pe termen lung in vederea impaduririi terenurilor agricole iesite din circuitul agricol
  • acordarea de subventii pentru pasuni si fanete pana la 10 ha
  • elaborarea unei legi care sa reglementeze vanzarea-cumpararea, parcelarea si schimbul terenurilor agricole
  • reabilitarea si utilizarea sistemului national de irigatii
  • finalizarea procesului de restituire a terenurilor agricole si forestiere
  • asigurarea de ajutoare nerambursabile pentru cumpararea animalelor
  • sprijinirea fermelor familiale cu minimum trei vaci de lapte pentru achizitionarea de instalatii moderne
  • acordarea de subventii de 50% din pret pentru achizitionarea unui tractor
  • acordarea de subventii intre 3.000 si 12.000 de lei pentru carnea in viu abatorizata
  • prime de 2.000 de lei pe litrul de lapte livrat in scopul procesarii

    Combaterea coruptiei

  • adoptarea de masuri privind reducerea urgenta a coruptiei in toate domeniile, inclusiv in cel vamal
  • atragerea organizatiilor civile in luarea deciziilor administrative
  • cresterea salariilor functionarilor publici
  • adoptarea in administratia publica a unor decizii conform carora toate posturile sa poata fi ocupate exclusiv pe baza de concurs, iar conditiile de concurs sa cuprinda prevederi si in ce priveste antecedentele biografice si tinuta morala a candidatilor
  • impozitarea cu 90% a veniturilor nejustificate
  • depolitizarea administratiei publice
  • obligarea demnitarilor si a functionarilor publici sa declare nu numai propriile interese, ci si ale sotului si rudelor pana la gradul III inclusiv
  • obligarea membrilor Guvernului, secretari de stat, prefecti, subprefecti si alesii locali, precum si pentru functionarii publici de a nu emite acte administrative care produc un folos material pentru sine, sotul sau rudele pana la gradul III inclusiv
  • eliminarea prin lege a deosebirilor dintre procedura urmaririi penale a parlamentarilor si cea aplicata fostilor si actualilor membri ai Guvernului
  • stabilirea prin lege a incompatibilitatii dintre calitatea de parlamentar si activitatile avocatiale care presupun reprezentarea clientilor in raporturile cu autoritatile publice de orice fel.

    .

    LA FEL
    "Campania in vederea alegerilor de azi n-a prezentat nimic in aparenta fata de campaniile electorale din trecut. Aceeasi literatura indigesta in presa politica, aceleasi fagaduieli seducatoare - fara posibilitati de realizare, aceeasi demagogie ieftina, dar periculoasa din partea partidelor politice... totusI ceva interesant s-a petrecut in afara zonei electorale. Acest "ceva interesant" este indiferenta majoritatii cetatenilor fata de lupta electorala angajata"
    Universul 25 mai 1926
    CINE DA MAI MULT
    "In ziua de alegeri, taranimea se crede la targ. Da votul acelui care promite mai mult. Din spiritul burghez care stapaneste intreaga politica a statului atat a inteles taranimea: sa profite de ziua de alegeri. Bineinteles, ea nu profita nimic, fiindca n-are constiinta de interesele sale; ea isi da votul aceluia care promite mai mult si prin aceasta deschide drum demagogilor"
    C. Radulescu-Motru 1936

    .

    .

    MASURI
    Nici candidatii la Presedintie nu s-au lasat mai prejos decat partidele pe care le reprezinta. Astfel, in ceea ce priveste combaterea coruptiei, s-a promis eradicarea hotiei, lichidarea mafiei, imbunatatirea legislatiei anticoruptie, instaurarea domniei legii, infiintarea institutiei Procurorului Independent, confiscarea averilor obtinute ilegal, dar si intarirea Parlamentului, eficientizarea Guvernului, functionarea dreapta a Justitiei, toate acestea creand imaginea unei tari sigure si atractive pentru investitorii straini.
    EGALITATE
    Egalitatea cetatenilor in fata legii, indiferent de situatia materiala, este o alta promisiune facuta de prezidentiabili in campania electorala. Egalitatea intre semeni este promisa si in ceea ce priveste asigurarea unui nivel de trai decent. Egalitatea este promisa si pensionarilor, dupa principiul pentru aceeasi munca si vechime, aceleasi pensii. S-a promis egalitatea chiar si in domeniul politicii externe. Cu alte cuvinte, Romania nu va avea "partis-pris" cu UE sau NATO, deoarece tara noastra are nevoie de ambele organisme

    .

    O alta promisiune facuta de prezidentiabili este asigurarea de locuinte pentru toata lumea, dar in special pentru tineri. De asemenea, tinerilor li se promit terenuri atat la tara, cat si in orase pentru a-si construi o casa. Nu sunt omise nici bursele de studiu, garantarea de catre stat a unor imprumuturui bancare pentru studii universitare, locuri de munca. In acest context se vor acorda stimulente societatilor comerciale pentru a angaja cat mai multi tineri. Societatile comerciale si alti angajatori trebuie stimulati sa angajeze tineri, prin reduceri fiscale si alte facilitati. Totodata, tinerii care vor sa-si deschida o afacere vor fi sprijiniti prin acordarea de credite si imprumuturi.
    CUM SA FAC
    Constienti ca presedintele Romaniei trebuie sa mai aiba si prerogative pentru a putea sa onoreze promisiunile facute, prezidentiabilii s-au intrecut in a explica cum pot face acest lucru. Au fost invocate prevederile Constitutiei, prezidentiabilii angajandu-se ca, daca vor ajunge in fruntea statutului, vor indeplini rolul de mediator intre societate si institutiile statului, de avocat al poporului, de supraveghetor al bunei functionari a institutiilor statului, de mesager, informand natiunea in legatura cu problemele privind costurile vietii.

    .

  • ×