x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Calmantele l-au ucis, dar cine i le cumpăra?

Calmantele l-au ucis, dar cine i le cumpăra?

de Irina Cristea    |    Anca Aldea    |    01 Iul 2009   •   00:00

O supradoză de medicamente pare cea mai plauzibilă cauză a morţii cântăreţului. Surse citate de TMZ spun că în organismul lui Michael s-au descoperit nu doar urme de Demerol, ci şi alte substanţe.



Poliţia din Los Angeles a confiscat mai multe cutii de medicamente cumpărate pe bază de reţetă. Aproape toate, goale. Multe reţete erau completate cu numele "Omar Adams". De altfel, mass-media internaţionale scriu că Jackson ajunsese să cheltuiască lunar 50.000 de dolari pe medicamente.

Ajunsese la combinaţii halucinante, scrie The Sun: Vicodin (calmant), Soma (relaxant muscular), Xanax (sedativ), Zoloft (antidepresiv), Paxil (împotriva atacurilor de panică) şi Priolosec. Potrivit surselor The Sun, familia Jackson este şocată de proporţiile reale ale dependenţei de medicamente a lui Michael. Nu bănuiau că se ajunsese aici.

"Se ştia că în timpul procesului de pedofilie ajunsese să ia până la 40 de tablete de Vicodin pe zi... dar se pare că, de atunci, cantitatea de medicamente a crescut. Sunt atât de multe... e nebunesc să iei aşa ceva, dar şi mai nebunesc să prescrii aşa ceva", spun sursele tabloidului britanic.

"Cine îi cumpăra lui Michael medicamentele?", este acum una dintre întrebările la ordinea zilei în ancheta legată de moartea cântăreţului. Poliţia încearcă să meargă pe urmele reţetelor pe baza cărora diverse substanţe intrau în posesia vedetei. Primele indicii arată că aceste reţete au fost completate pe mai multe nume, ale unor persoane din anturajul lui Michael, scrie Daily Mail.

Asta înseamnă că la dispoziţia artistului stătea, practic, o întreagă reţea prin care îşi obţinea ilegal calmantele de care devenise dependent şi pentru care era dificil chiar şi pentru el să obţină reţete "curate". Detaliile ce apar pe reţetele descoperite de anchetatori în casa din L.A. a lui Jackson sunt anchetate de poliţişti. Potrivit sursei citate, în centrul anchetei se află una dintre gărzile de corp prezente în locuinţa vedetei.

Noua turnură a anchetei intervine la scurt timp după ce Joe Jackson şi-a exprimat, public, suspiciunile privind felul în care a murit fiul său. Poliţia analizează orice posibil indiciu pentru a pune cap la cap filmul ultimelor momente din viaţa lui Michael.

Dacă se dovedeşte că medicamentele erau cumpărate pentru artist pe numele altei sau altor persoane, Poliţia ar avea pe mâini o infracţiune extrem de serioasă, mai scrie tabloidul britanic. Doctorul Conrad Murray, curantul personal al lui Michael Jackson, a negat cu tărie, încă de la izbucnirea scandalului, că i-ar fi furnizat cântăreţului medicamentele periculoase bănuite că i-ar fi provocat decesul. Murray a insistat că nu i-a prescris nici Demerol, nici Oxycontin.


CAZURI SIMILARE
Michael Jackson nu este nici prima, nici ultima victimă a medicamentelor toxice, scrie publicaţia online Natural News. Potrivit acesteia, Jackson şi-a pierdut viaţa din cauza unei injecţii cu Demerol administrată de medicul său. Medicamentul este extrem de puternic şi, din acest punct de vedere, similar morfinei.

Demerolul este un analgezic opioid (are la bază o substanţă chimică obţinută din opiu), cu acţiune rapidă şi care creează depedenţă. Acest medicament este aprobat de FDA (autoritatea americană de control al medicamentelor), precum şi de comunitatea medicală convenţională, scrie Natural News. Publicaţia se întreabă de ce drogurile uşoare, cum este cazul marijuanei, nu sunt permise, în timp ce medicamentele cu potenţial letal, cum este Demerol, sunt acceptate?

ORGANISMUL CEDEAZĂ
Din păcate, Michael Jackson nu a fost singura victimă a industriei farmaceutice. Şi Farrah Fawcett, actriţa americană care a murit în aceeaşi zi cu Regele muzicii pop, a fost răpusă de un cocteil ucigaş de medicamente. Fawcett urma un tratament de chimioterapie, prescris de medicii oncologi. Suferea de cancer anal şi nu ştia că unul dintre efectele secundare ale tratamentului consta în menţinerea cancerului.

De altfel, de curând, Fawcett fusese diagnosticată cu cancer la ficat, chimioterapia afectuându-i ficatul, rinichii, inima şi creierul, mai scrie publicaţia Natural News. La final, tratamentul - "otravă curată" - şi incapacitatea organismului de a rezista au dus la moartea actriţei americane. Verdictul medicilor a fost clar: Farrah Fawcett a murit de cancer.

×
Subiecte în articol: special jackson