Când leul românesc juca biliard cu francul elveţian

Centenarul relatiilor diplomatice intre Ro­ma­­­­nia si Elvetia se sarbatoreste anul acesta. Pri­­­­ma reactie poate fi: 'Foarte bine! La multi ani!'. Si gata. Dar un studiu mai atent al re­la­ti­i­­­lor dintre elvetieni si romani te transpune in epoci si in unele povesti pe care nici nu le poti banui.

'Primele contacte directe romano-el­ve­ti­e­­ne au fost stabilite de calatorii aventurieri, de mi­­sionarii catolici si protestanti, precum si de mer­cenari – se spune in albumul aniversar «El­vetienii in Romania», al carui autor Claudia Chi­­nezu, doctor in Litere al Universitatii din Fribourg, Elvetia, a cautat multi ani prin multe ar­­hive ale lumii. Cea mai veche atestare do­cu­men­­­tara a prezentei elvetienilor in tara noastra da­teaza din secolul al XV-lea. Manuscrisul (...) re­pre­zinta marturia a doi calugari despre dom­nia lui Vlad Tepes.' Un document foarte im­portant pentru felul in care avea sa fie perce­put domni­to­rul roman multe secole dupa ace­ea:

'Cei doi mar­tori descriu cu multa ima­gi­na­tie si exagera­re torturile aplicate barbatilor, fe­me­i­lor si co­pi­i­­­lor de domnitorul Valahiei'. In se­co­lul al XVI-lea, un alt elvetian joaca un rol cel putin interesant pentru istoria si destinul nea­mului ro­manesc. Se chema Johan von Muraltus, care, du­pa ce, in ca­li­tatea sa de me­dic al curtii poloneze, a fost acu­zat ca l-a otravit pe printul Stefan Bathory, alt Bathory, Sigismund, l-a adus la Curtea sa din Transilvania, ba, mai mult, a pri­mit in ex­plo­a­ta­re minele de aur si argint din Transilvania. Ajunge apoi omul de incredere al lui Mihai Vi­teazul, care il trimi­te in Moldova sa ne­go­cieze uni­fi­carea cu cele­lal­­te tari romanesti!

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, mai multi artisti elvetieni cauta inspiratie in terito­ri­i­le romanesti. Au fost si viteji care au luptat si chiar au murit pentru cauzele poporului ro­man. '(...) G.F. Bordier, din Geneva, a luptat in ar­­ma­ta lui Tudor Vladimirescu impotriva turci­lor si a murit pentru cauza romana pe campul de la Dragasani. Ceva mai tarziu, Eduard Girard, din Fribourg, a luptat in armata domnitorului Mi­hai Sturdza si a fost ridicat la rangul de co­lo­nel. Apoi a luat parte la Razboiul de Independen­ta a Romaniei si a luptat contra turcilor.'

Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, Elvetia tre­­cea printr-o criza economica. Multi elvetieni au plecat spre toate colturile lumii, dar au fost multi care au venit aici, deoarece 'au perceput Ro­­ma­nia ca pe o tara cu oportunitati excelente de afaceri, in special al comertului si al in­dustriei. (…) Intr-o jumatate de veac, Romania a devenit «gra­narul Europei», moneda sa na­ti­o­nala era ega­la cu francul elvetian, iar re­sur­sele petroliere au inceput sa aduca impor­tan­te venituri vis­ti­e­riei. Avantajele economice ale oraselor ro­ma­nesti au atras dintotdeauna in­te­resul imi­grantilor elvetieni'. Multi dintre nou-veniti au fost luati pe lan­ga curtea domnitorilor romani si pe la curtile bo­ie­­resti pentru a educa odraselele acestora, fiind foar­te apreciati pentru talentul lor didactic. Unii au predat chiar la Colegiul Sfantu Sa­va din Bucuresti. Franz Josef Sulzer, profesorul fiilor lui Ale­xandru Ipsilanti, a fost si cel care a in­tocmit pri­mul plan urbanistic al Bucurestilor.

'Pe vremea domniei lui George Bibescu (1842-1848), ar­­­hi­tectul Louis Keller, originar din Ge­ne­va, a fost an­­gajat pentru a concepe reteaua de canalizare din Bucuresti.'
Louis Blanc, un arhitect celebru, 'a proiectat planurile si a condus lucrarile mai multor ca­se private, cladiri de utilitate publica si palate im­pu­natoare' (unele) aflate si astazi in patri­mo­niul national: Universitatea A.I. Cuza din Iasi, Mi­nisterul Agriculturii sau Casa Take Ionescu din Bu­curesti si altele.

Elvetienii au construit, au educat, au dezvol­tat afaceri, au iubit si iubesc Romania. Albumul aniversar, aparut la Editura Noi Mediaprint, este o poveste reala, frumoasa, interesanta si completa a relatiilor romano-elvetiene.

'Eminenta cenusie'
Un personaj straniu si puternic. 'Elvetianul Louis Basset (1846-1931) a fost considerat eminenta cenusie a regelui Carol I, omul sau de incredere, devenind indispensabil in materie de finante, la Pa­latul Regal. Deoarece a fost secretar al celor trei regi care s-au suc­cedat la tronul Romaniei, se mai spunea despre Basset ca era «fi­del ca un elvetian». «(...) Printul Carol l-a facut secretarul sau per­sonal, administratorul domeniilor sale private si partener de joc la biliard.'

Basset avea legaturi puternice cu lojile masonice din Romania, fiind Mare Secretar al Marelui Orient al Romaniei. 'Dupa moartea re­gelui Carol I, succesorii acestuia l-au pastrat pe Basset la Palatul Regal, datorita influentei si relatiilor sale considerabile.'

Fotograful regal
Dupa cum am vazut, el­ve­ti­enii erau foarte apreciati la Curtea regala, Carol I spu­nand despre ei ca sunt 'rasa perfecta'. Unul dintre fo­to­gra­fii Curtii Regale a fost Adolph Chevalier (1880-1962). 'A realizat o serie de imagini-document cu regele Ferdinand si cu regina Maria. (...) Colectia lui Chevalier cu­prin­de fotografii cu peisaje de pe Valea Bistritei, obiceiuri si activitati ale locuitorilor din aceasta zona, arhitectura ru­ra­la, costume traditionale si surprinde cu realism tra­sa­tu­ri­le fizice si psihice ale local­ni­cilor.' In fotografie este regina Maria, surprinsa intr-unul dintre frumoasele sale costume populare, ad­mi­rand florile, una dintre marile sale pasiuni.